Vaslui, cel mai sărac teritoriu al UE. Soarta lui Petronel, filmat acum 12 ani de ProTV

×
Codul embed a fost copiat

VASLUI, POLUL SĂRĂCIEI I. Intrăm în teritoriul cel mai sărac al Uniunii Europene, cu o mare și veche întrebare: de ce Vasluiul nu reușește să scape de sărăcie?

Și, în continuare, cine sunt responsabilii pentru situația în care rămâne sau este ținută această parte de țară? Paula Herlo a pus întrebarea și în birourile aleșilor care conduc județul de 30 de ani: de ce jumătate din locuitori trăiesc la țară în sărăcie.

De ce unul din opt oameni e fie asistat, fie șomer, fie liber de orice contract? În ultimii ani o treime din populație a plecat peste granița, iar 1 din 10 copii renunță la școală, deși doar educația îl mai poate salva.

Petronel e un copil filmat de noi în 2007, pe care bunicii îl puneau la muncă. A reușit să se salveze mergând la școală, iar azi e unul din viitori asistenți medicali care vor părăsi România. Vasluiul rămâne în urmă.

Considerat polul sărăciei în Europa, Vasluiul e cunoscut de români că fiind un județ cu oameni veseli, dar cu copii singuri, cu sate goale și fără prea mulți investitori.

Citește și
RTI Vaslui
VIDEO. Vaslui, cel mai sarac teritoriu al UE. Soarta lui Petronel, filmat acum 12 ani de ProTV

Vasluiul nu e însă doar despre statistici negative, ci ascunde și poveștile unor oameni harnici și ai unor primari gospodari care ar putea să crească județul dacă și contextul economic ar fi altul. De aceea întrăm azi în birourile primarilor ca să înțelegem de ce unii pot să dezvolte comunitatea, iar alții administrează doar sărăcie.

Așa că am ajuns și la parlamentari trimiși la București să gândească legi în sprijinul lor. Vizitat a fost și președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, unul dintre liderii PSD.

Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui: “Sunt din 2012 președinte, trei mandate vice și două mandate parlamentar.”

E în politică din 1992 și tot de atunci a fost, într-o formă sau alta, unul din cei care au condus destinele județului.

10.000 de beneficiari de ajutor social la 50.000 de angajați. Vasluienii au cel mai mic venit din PIB pe cap de locuitor, n-au suficiente spitale, școlile se închid, iar copiii fac de multe ori naveta kilometri întregi. De aceea, rata a abandonului e dublă față de media națională, deși toți experții spun că educația i-ar scoate din sărăcie.

Iar exemplul unui prunc exploatat prin muncă pe care l-am cunoscut în urmă cu 12 ani, dar care s-a încăpățânat să se salveze mergând la școală, ne arată cât de ușor s-ar schimbă viețile acestor oameni, dacă aleșii ar investi în viitorul copiilor.

În 2007, copiii din Valea Popii erau vizități de Știrile ProTV. Șase prunci buchiseau într-o sală de clasă în care doar mesajul lui Iorga sărea în ochi.

N-aveau planuri prea mari cu viețile lor. Mihăiță avea atunci 8 ani. Desena casa la care visa, pentru că locuia într-o cocioabă cu bunicii care-l învățau mai degrabă cu munca decât cu cartea. La școală era înscris și fratele lui, Petronel, dar în acea zi lipsea.

Era pentru prima dată când vedeau un calculator, iar Mihai îi atingea tastele curios cu mâinile mici și muncite. Pentru cei mai mulți, laptele și cornul era singura masă pe zi.

Petronel, fratele lui, era la câmp cu bunicii. Într-o căruță bătea cu un băț floarea soarelui. Mama îi părăsise, iar bunicii nu țineau loc de părinți. Băieții erau două guri de hrănit, iar asta era tot ce conta. De aceea, erau puși să muncească. La ferma din sat, la vecini, oriunde. Până în 2009, Mihai și Petronel au crescut împreună, dar apoi destinele lor s-au scris diferit. Unul a terminat liceul, celălat a abandonat studiile în clasa a șasea.

După 12 ani, l-am dus pe Petronel în școala în care a învățat să scrie și să citească. Ușa școlii are lacăt. Primăria a decis să o închidă pentru că nu mai sunt copii. În locul școlii e acum capela bisericii.

I-am arătat reportajul de atunci și timp de 5 minute avea să se întoarcă într-o copilărie pe care a încercat să o uite. Era prima dată că se vede copil. N-are nicio fotografie de atunci, iar chipurile lor triste îi amintesc cât de greu le-a fost.

De colegi nu mai știe mare lucru. A auzit că au plecat în străintate. Când erau mici se simțeau marginalizați de cei care aveau părinți pentru că ei, băieții timizi ai școlii, erau cei care întrețineau casa muncind la fermă.

Viața lui Petronel avea să se schimbe la 12 ani, când pe poarta casei a intrat tatăl lui natural. L-a întrebat dacă vrea să meargă la el, iar băiatul a plecat fără să se uite înapoi.

S-a mutat la Oșești, o comună aflată la câțiva kilometri distanță. Tatăl l-a înscris la școală și din acel moment l-a lăsat să fie copil. Băiatul a recuperat ce nu învățase până atunci, iar la 14 ani a intrat la școală profesională, la Negrești. A știut însă că vrea mai mult. A învățat și a fost admis la liceu. Tatăl muncea cu ziua sau pleca în străinătate la munci sezoniere că să-i plătească internatul.

Făceau echipă ca să-i construiască băiatului un viitor. În vacanțe munceau amândoi. Au renovat căsuța mică, cu două camere în care Petronel se întoarce cu drag.

Petronel l-a ajutat și pe fratele mai mic. L-a luat cu el la muncă, iar recent l-a susținut să plece în Anglia, unde muncește într-o spălătorie. Câștigă 900 de lire pe luna și încearcă să supraviețuiască. N-are școală și nicio calificare. Și Petronel va pleca în Germania. Va fi asistent medical într-un spital după ce, anul trecut, a fost admis la Școală Postliceală de Asistenți Sanitari. Pentru tatăl lui asta a fost certitudinea că va ajunge domn. Om mare.

În Valea Popii nu s-au mai întors până acum. Casa bunicilor e la fel. În ea locuiește un văr cu familia lui. Pentronel se uită la vărul lui ca la o poveste din care ar fi făcut și el parte dacă tatăl lui nu l-ar fi salvat.

Pe holul școlii, profesoarele se uită la Petronel ca la un străin. Nu-l recunosc, deși le-a fost elev. Îi spun că cei șase frați ai lui mai mici, născuți după plecarea lui, au fost dați toți în plasament, pentru că mama îi neglija. Unul e elev în școală, iar Petronel profită de vizită să vorbească cu el într-o sală de clasă.

Valea Popii e doar o amintire tristă în mintea unui copil care a scăpat dintr-un destin previzibil. Vărul lui e unul dintre zecile de mii de vasluieni care n-au niciun venit. Care muncesc cu ziua ca să-și țină familia. Soția n-a lucrat niciodată pentru că spune că are grijă de copii. Sunt parte a acelui cerc vicios în care educația dictează viitorul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Reacția senatoarei Gabriela Crețu când i se cere să explice vasluienilor de ce o votează
Reacția senatoarei Gabriela Crețu când i se cere să explice vasluienilor de ce o votează

Senatoarea Gabriela Creţu, soția lui Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean din Vaslui a avut o reacţie nervoasă în urma unor întrebări din partea echipei Pro TV, în cadrul unui reportaj România, te iubesc!.

VIDEO. Vaslui, cel mai sarac teritoriu al UE. Soarta lui Petronel, filmat acum 12 ani de ProTV
VIDEO. Vaslui, cel mai sarac teritoriu al UE. Soarta lui Petronel, filmat acum 12 ani de ProTV

VIDEO. Vaslui, cel mai sarac teritoriu al UE. Soarta lui Petronel, filmat acum 12 ani de ProTV

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”
Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că și-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022.