Oamenii din "rețeaua binelui" transformă satele din Transilvania în adevărate comori. Ce spun turiștii străini
Sate de bine, partea a III-a. Natura și satele care încă își păstrează farmecul de veacuri sunt adevărate comori și sunt ale noastre. Sunt țări care, în goana după dezvoltare, le-au distrus.
Trebuie să învățam din greșeală lor și să salvăm ce mai e de salvat. Asta e o parte din ce încearcă să facă oamenii din rețeaua binelui.
Mihai Barbu a pus pe harta turismului un loc din Transilvania.
L-am găsit pe Mihai în curte cu soția și fetița, care ia primele lecții de călărie. A studiat în Anglia și a fost antrenor pentru mari campioni din Europa. A locuit câțiva ani în Danemarca.
Reporter: "De ce te-ai întors?".
Mihai Barbu: "Chiar m-au întrebat când am plecat din Danemarca. 'Ce iți lipsește aici?'. Am zis: 'Bă, aici vine autobuzul la fix".
Reporter: "Ție îți place să întârzie sau să îl pierzi...".
Mihai Barbu: "Ceva nu e în regulă. Și mi-a zis: Cred că înțeleg ce vrei să zici".
S-a întors în Apoș, a pus pe picioare o herghelie și face trasee cu turiști, în special străini dornici să cunoască România.
William a venit în zonă în primele zile după Revoluție. A rămas, a scris o carte despre noi și într-o zi a fost chemat la Palatul Buckingham pentru a-i vorbi prințului Charles despre aceste locuri. Un an mai târziu, prințul a venit prima dată în România. Împreună cu Mihai scot acum la lumină bogățiile ascunse aici și se luptă să-i convingă pe oameni să nu distrugă natura. Agricultura intensivă a ajuns la marginea satului.
Mihai Barbu: "Agricultura intensivă. În spate se vede agricultura intensivă. Autoritățile nu își dau seama ce pot să pieardă. Nu își dau seama ce au și ce pot să piardă pentru că e foarte greu de recuperat. În lanțul ăsta trofic, dacă ai pierdut niște verigi, nu văd cum le-ai mai putea aduce înapoi. Nici muștele astea care ne enervează pe noi. Nu știu cum să le iei în cutiuță. Albinele iară.
Am lucrat și în Anglia și Danemarca și am circulat mult în Europa. Am ales să mă întorc aici pentru că așa ceva nu mai găsești în Europa".
William Blacker: "Bogăție aici. Păsările pe care le vezi aici peste tot, în Aglia aproape nu mai există, dar existau înainte. Și e distrus de o viziune pentru viitor. Nu e bine să otrăvești terenul. Totul e legat. Biodiversitate.
Prințul nostru e foarte legat și el de ideea asta că am distrus și nu e bine nici pentru noi, nici pentru lumea largă".
Mihai a cumpărat o parte din pajiștea de lângă sat pentru a o proteja iar pe o bucată de teren face agricultură bio.
Mihai Barbu: "Aici o să fie hrișcă. O leguminoasă care nu are gluten. Facem teste pe fibră de urzică. Să facem fibre textile. O să ajungem în momentul în care o să se renunțe la fibrele de plastic. Și fibrele textile vin din urmă. Ăsta e viitorul".
Cu prințul Charles au construit, la marginea satului, o țiglărie pe care au donat-o localnicilor. Aici vin studenții de la arhitectură să facă practică.
William Blacker: "Ăsta a fost un proiect făcut ca să păstrăm istoria și tradiția de aici. Și arhitectura tradițională să nu fie stricată și să nu se piardă tehnologia, mâna de lucru".
Iar bisericii din sat, veche de mai bine de 500 de ani, abandonată, i-au pus un nou acoperiș și caută fonduri pentru reparații. Vor să o transforme într-un centru cultural.
Totul se face cu oamenii din zonă, care câștigă asfel ceva bani și se pot apuca și ei de turism în casele care încă sunt bine conservate.
Mihai Barbu: "Acum trebuie să lăsăm ceva în urmă. Să lăsăm și la urmași să știe cum a fost".
Pe Valea Hartibaciului, mocănița șuieră încărcată cu turiști. De 13 ani, o mână de voluntari își dau toată silința să țină linia de 7 kilometri în viață.
Mihai Blotor: "Eram programator. Dar nu mă mai lasă spatele, mâna, cedează și ochiul... Așa că aici, în natură, întineresc".
Reporter: "Câți ani ai?".
Mihai Blotor: "39".
Mihai Blotor: "Ai cedat cam devreme...".
Povestea mocăniței se învârte în jurul lui Mihai Blotor.
Mihai Blotor: "În 2008 ne-am apucat cu Gara Cornățel. Unde era mai mare decât noi și am zis să mai vedem dacă sunt sine. Am cosit. A doua zi a dispărut coloana de apa. hidraulică. Că am cosit noi. După aia ne-am apucat mai serios".
A înființat Asociația Prietenii Mocăniței și a început să repare linia. A făcut rost de vagoane și o locomotiva și pilmbă turiști.
Mihai Blotor: "E cel mai vechi vagon de mocăniță din România, produs în 1880. Îl avem din Elveția. Este singurul vagon salon din România".
Banii din bilete se duc în materiale și investiții. În timp, în jurul său s-au adunat voluntari. Au trecut sute până acum pe aici. Unii au rămas, cum e Diana, studentă la management.
Mihai Blotor: "Avea 17 ani. Și a făcut majoratul în mocăniță și acum este prima femeie conducător de locomotivă cu abur din istoria țării".
Linia a fost închisă și abandonata de CFR în 2001. A fost construită pe vremea imperiului habsburgic, în 1910 și ajungea până la Budapesta.
Diana: "Oamenii au fost foarte sceptici legat de tren. Încă sunt oameni care cred că mocănița este un tren fantomă și că suntem aici ca să furăm bani și au gândirea de acum 20 de ani despre asociație. Încet, încet încep să se schimbe și încep mici afaceri pe lângă mocăniță".
Magda e sutdentă la construcții.
Reporter: "De ce faci treaba asta, că ai putea să stai acasă? Vii și dai cu târnăcopul aici...".
Magda: "Noi vrem să credem că dacă ne implicăm și arătam un exemplu, uite se poate. Dacă crezi într-un lucru și oamenii din jurul tău au aceeași pasiune, poți să muți și munții din loc. Când oamenii sunt fericiți, uiți de stat în ploaie și oboseală...".
Ușor nu le-a fost și nici nu le este.
Mihai Blotor: "Doi ani n am putut circula că ne a blocat Prefectura Sibiu".
Reporter: "De ce?".
Mihai Blotor: "Că căile ferate înguste nu sunt reglementate în România. Din cauza asta, ei cereau hârtii, noi nu aveam de unde să le obținem".
Acum, au accesat fonduri europene pentru o nouă locomotivă, iar mocănița circulă în fiecare weekend și cară sute de curioși, oameni care descoperă aceste locuri și lasă bani aici, bani care ajută comunitatea locală să se dezvolte.
Pe Cristi Cismaru l-am reîntâlnit în centrul Rășinariului. Coordona organizarea brunch-ului din curtea lui Carmen Lungu. Și ea a studiat afară.
Carmen Lungu: "În Olanda, în 2010".
Reporter: "De ce te-ai întors?".
Carmen Lungu: "Din pasiune pentru România. Eram tot timpul entuziasmată. Toți colegii mei mă întrebau: 'Dar te întorci înapoi?'. 'Sigur'. Niciodată nu m am gândit să nu mă întorc".
Acum, lucrează la un proiect european prin care se finanțează dezvoltarea micilor comunități rurale.
Acasă, în bucătărie e forfotă mare. Doamna Cornelia, mama lui Carmen, pregătește mâncarea pentru branch-ul de mâine.
În Rășinari e celebră o plăcintă făcută doar de Rusalii. Vărzarul.
Mama lui Carmen: "Urdă cu mărar. Se cheamă vărzar... De la verdeața din urdă".
Mai multe generații robotesc în jurul oalelor. Toată această mâncare va fi așezată în fața turiștilor.
Duminică dimineață, centrul Rasinariului. În casa veche de aproape 200 de ani, moștenită de familia Lungu va avea loc branch-ul.
Cristi aleargă dintr-un loc în altul și organizează. Agitație și în bucătărie. Mai multe gospodine din zonă au adus mâncare. Doamna Aurora și Iuliana, soția lui Cristi, le coordonează.
Doamna Aurora: "Ăsta e pătrunjel cu usturoi cu gem de corcodușe. Gem de corcodușe și telemea".
Reporter: "Aveți emoții înainte să înceapă o treabă de genul ăsta?".
Doamna Aurora: "Da. Și cu o zi înainte".
Reporter: "La cât v-ați culcat?".
Doamna Aurora: "La 12:30".
Reporter: "Acceptabil".
Povestea branch-urilor începe tot de la Cristi. Ideea i-a venit acum 15 ani și de atunci a organizat sute în toată țara.
Cristi Cismaru: "E complicat să îi atragi pe oameni să le zici: 'Am un muzeu. Hai să vezi ce muzeu cool am'. Dar le zici: 'Am o salată de castraveți roșii acum făcută..'. Se gândesc. 'Am chef sau nu?'. Mâncarea asta e atracție prin imagine și gust. Pentru că gustul nu are nevoie de traducere. După ce le dai ceapa și castravetele îi duci și la muzeu".
Cei care vor să participe se înscriu din timp pe listă. Se plătește o taxă, care în mare parte rămâne la gospodinele care pregătesc bunătățile.
Georgiana: "Avem dulceață gemuri, gălbiori... Zmeură, zare, mere cu pere...Mure.. Dovlecei, vinete... Zacuscă de ciuperci și galbiori în sarabura cu ulei".
Georgiana vinde produsele țăranilor din marginimea sibiului. Tocmai a accesat fonduri europene pentru a extinde afacerea.
Georgiana: "Săptămână asta am semnat contractul de finanțare. Fonduri gal pentru din mărginime. Să reușim să facem un lanț scurt între producători și consumatori.
Reporter: "Și câți bani?".
Georgiana: "20.000 de euro".
Și, la ora stabilita porțile se deschid iar curtea este invadată de pofticioși. E un brunch mic, restrâns din cauza pandemiei. Fiecare își are locul lui bine stabilit din timp de Cristi. Doamna Aurora se ocupa de aperitive, doamna Cornelia, de vărzar. Turiști vin din toate părțile. Iar copiii din Rășinari fac o demonstrație de dans.
Turistă: "Pentru cei mici e ceva diferit. Nu prea mai ai șanse să vezi cum era înainte la bunici și străbunici. Ei nu cunosc altceva în afara de viață de roas. Așa că sunt extraordinar de încântați".
Reporter: "Mâncarea?".
Turist: "Delicioasă. Tradițională. E ce trebuie".
Turist: "E foarte frumos. E foarte bună ideea să explici ce avem în Transilvania. Suntem foarte norocoși că am găsit locul acesta".
Reporter: "Mâncarea?".
Turist: "Foarte bună. Mănânc a doua oară. Pedalez...".
Turistă: "E foarte frumos. Descoperim mâncare tradițională. În rest, în oraș, e foarte greu de găsit în restaurante. Suntem foarte feriți că am descoperit acest loc".
Fiecare branch a fost gândit cu trei părți. În primul rând mâncare gătită de oamenii locului, un atelier în care cei mici își confecționează amintiri, iar la final un tur al zonei. De data aceasta, Carmen este ghid.
Carmen: "Aici suntem lângă școala în care au studiat Octavian Goga, Emil Cioran, primele clase".
Și de fiecare dată se susține o cauză.
Turiștii care au mâncat acum au plătit și masa pentru un grup de 50 de bicicliști nevăzători.
Turist: "Iubesc România".
În curte, la masa au venit și Oana și Liviana cu familiile și Andrei, educatorul, și mulți alții , oameni care au descoperit și înțeles frumusețea și valoare acestor locuri. Mulți s-au întors din străinătate pentru a face lucruri aici, alții au renunțat la job-uri, s-au reinventat și au pus pe picioare mici afaceri.
În jurul Sibiului, prinde contur o comunitate care scoate în față satul și tradițiile locului, avantajul traiului în natură, sănătos, ajută comunități, se ajută între ei, dau valoare acestor locuri. Se dezvoltă cu bani europeni. E o Românie vie, care funcționează, iar exemplul ei e demn de urmat și de alții.
