Călugării de la Mănăstirea Putna urcă spre Dumnezeu și trag după ei armate de oameni neajutorați

Iată un sfat cu care schimbarea unui om poate începe. Să fim mai asumați atunci când greșim, să mai lăsăm de la noi, să facem și să urmăm binele. E rețeta care poate duce la întâlnirea omului cu divinitatea, și poate ajuta lumea să fie ceva mai bună.

Părintele Efrem e unul dintre cei mai tineri călugări. Își spune cu sinceritate trăirile și apăsările, cu speranța că, în tot acest drum pe care a pornit, va lua alături cât mai multe suflete.

Părintele Efrem: „Care e cel mai mare, de ce? De ce nu îmi pun mai multe deceuri? De ce atât de superficial? Asta e una dintre rănile pe care încerc să le port. Aș părea eroic dacă aș zice că încerc să le rezolv, pentru că de multe ori văd cum mă complac, pe care le recunosc, e superficialitatea. În relație cu Hristos. Ce înseamnă superficialitatea asta? În ce se manifestă? În grija prea mare, pe care le fac în afara mea. Fie că sunt la slujbă, fie că sunt singur în chilie și fie și pt diferență asta flagranta dintre cele doua. Eu la slujba și eu la mine în chilie. Îmi dau seama că, undeva, e o fractură. Lupta asta subtilă între minte și inimă, între ce cred și mintea care îmi spune nu e chiar așa. Și, e greu de dus războiul ăsta singur, dacă nu imposibil. Tendința e să ne menajăm singuri. Mă uit la mine, găsesc justificări pentru lucrui pe care le fac și n-ar trebui să le fac. Cum zice Sfântul Pavel: 'Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc'”.

Părintele Nectarie, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei: „Eu cred cu toată ființa că Dumnezeu îl iubește pe om așa cum este el, dar nimeni nu poate să îl iubească pe aproape dacă nu se iubește pe sine înusuși. Corect. Așa spune Domnul. Eu cred că oamenii nu se iubesc pe ei. În momentul în care încep să se iubească pe ei, nu cu iubire egoistă, cu iubire curată, să am grijă de trupul meu, de familia mea, de sufletul meu. Pentru că eu sunt trup și suflet. În momentul în care încep să am grijă de trup și suflet, încep să am grijă de mine, încep să mă iubesc pe mine. Iubindu-mă și apropiindu-mă de Dumnezeu, oprești rotița aceea. Spui stop. Eu până acum am avut grijă numai de cele ale lumii. Ia să văd, să iau și o carte, ia să văd”.

Citește și

De Paşte, oamenii sunt lumina, la ProTV. Alex Dima ne arată preoţii din spatele blocurilor gri

Părintele Ioachim a trăit în Anglia o bună bucată de vreme. În 2008, a venit în mănăstire. E un munte de bunavoință. L-am găsit în atelierul în care toamna îmbuteliază miere și prepară dulcețuri.

Părintele Ioachim: „Dulcețurile eu le fac. De gutui, de afine. Aici astea. Mierea trebuie îmbuteliată, lichior de afine, de mure, bitter tradițional. Da. Le punem la macerat”.

Părintele răspunde și de pangarul mănăstirii, magazinul în care se vând diverse lucruri.

Părintele Ioachim: „Încercăm să scoatem mai multe produse, noi, călugării, să scoatem chinezăriile, ceva care să ne reprezinte”.

În clipele de liniște își pune rugăciunile în mătăniile pe care le meșterește. În centrul de zi, călugării pregătesc tămâia și mirul, care ajung în pangarul părintelui Ioachim, și se roagă. Acest loc are o liniște aparte, dată de liniștea pe care acești oameni au găsit-o și pe care o dăruiesc mai departe celor care ajung aici.

Florian: „De fiecare dată când plec, plec mai bogat, mai sătul. Aici am învățat să plâng cu Dumnezeu, să mă bucur cu Dumnezeu, să trăiesc firescul ăsta al vieții cu Dumnezeu. Sihăstria Putnei e un fel de colonie a cerului. Eu așa îl asemui. E un loc în care îmi aduc aminte că există și altă dimensiune a vieții”.

Constantin: „Ne ascultă. Sunt foarte buni ascultători părinții ăștia, comparativ cu alți părinți, care știu să dea multe sfaturi. Ei, în primul rând, ne ascultă, iar noi, oamenii din ziua de azi, am uitat să știm să ascultăm. Asta simțim”.

Enoriaș: „Am simțit o bucurie, cum e un copil când așteaptă ciocolata. Abia așteptam să ajung aici. E un loc minunat. Liniștea aceea sufletească pe care nu o găsești în altă parte, prin faptul că trăim în haos, trăim să recunoaștem. Aici e liniștea de care toți avem nevoie”.

Părinții păstrează și creează legături puternice cu comunitatea

Cu părinții Sava și Ioachim am ajuns în Putna, în casa doamnei Rodica, meșter popular. Cu părintele Sofronie am mers în florăriile din Vicovul de Sus. Părinții păstrează legătura cu comunitatea, îi încurajează să țină tradițiile, ies din zidurile mănăstiri, și stau de vorbă cu acești oameni, creează legături.

A doua zi, de Buna Vestire, e Hramul Mănăstirii, iar oamenii locului sar în ajutor. Doamna Loredana a pregătit 1.200 de prăjituri. Seara, sala de mese e împodobită de florarii din zonă. Părintele Dimitrie e sufletul acestui loc. Totul trebuie să fie așezat la linie și cu sens.

Părintele Dimitrie: „E mai bine a mânca carne și a bea vin, decât a mânca prin vorbire de rău trupurile fraților. Aici e la cimitir. Bine ați venit la veșnicie! Cam asta e veșnicia”.

La Sihăstria Putnei e îngropat fostul Arhiepiscop al Sucevei, Înaltul Pimen.

Părintele Dimitrie: „Inclusiv groapa a fost pregătită de Înaltpreasfinția Sa. Cu hârlețul, cu târnăcopul. Inclusiv crucea și aceste tăblițe în care găsiți poezii, fragmente din slujba înmormântării, tot felul de tâlcuiri”.

Fostul arhiepiscop și-a dorit ca pe lângă mănăstiri, să fie construite case în care să fie primiți bătrânii nevoiași. La Sihăstria Putnei se întâmplă, dar pentru că locul a devenit deja neîncăpător, se ridică altul mult mai mare. Construcția a fost începută de mănăstire și preluată de Compania Națională de Investiții. În albumul din 2006 apare și tânărul călugăr Damaschin. A ajuns episcop și vine des aici, acasă. Îi îndeamnă pe oameni să fie mai buni și asumați.

ÎPS Damaschin Dorneanu, episcopul Sucevei și Rădăuților: „Fie mie, după cum spui tu. Uitați, noi, în mănăstire încercăm să lucrăm cuvântul ăsta. Se numește tăierea voii. Fratele călugar nu mai face ce vrea el, ce crede el. Gândiți-vă, vă rog, la ce conflicte în familie s-ar renunță când soțul față de soție, soția față de soț ar mai zice bine, fie după voia ta, după cuvântul tău. Fie cum spui tu”.

Asumare e un cuvânt pe care călugării îl așează în sufletele și mințile celor care îi vizitează.

Părintele Chiril: „Dumnezeu ne vrea asumați, sinceri. Am făcut un rău, mi-l asum până la capăt, nu să o dau pe laturi, să știi că a fost de vină diavolul. Nu, asumă-ți. Așa ne vrea. Asumați, și ne lasă liberi. Și ne-a dat această liberatate în care noi avem puterea aceasta, să devenim sfinți”.

Părintele Nectarie, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei: „În general, omul, spunea Sfântul Paisie Aghioritul, cu cât omul înaintează mai mult duhovnicește, își vede greșelile lui și nu dă vina pe altul. Cum spunea Sfântul Isaac Sirul, pentru patimile și greșelile tale, numai tu ești de vină. Nu sunt alții de vină. Cu cât se îndepărtează de Dumnezeu, găsește factori să dea vina că datorită x sau y... Nu, vina este la mine”.

Părintele Hrisostom: „Vina e ca un cartof fierbinte pe care îl răcesc. N-are sens să îl dau la celălalt, pentru că va fi la fel de fierbinte ca celălalt. Cum îl răcesc? Eu trebuie să o așez într-un loc potrivit. Și cel mai potrivit este înaintea lui Dumnezeu. De asta ne rugăm și ne cerem iertare, și de asta nu lăsăm lucruri nerezolvate, și de asta mergem în întâmpinarea celuilalt, ne călcăm uneori pe inimă. Inima aia cu multe cazemate în jurul ei și mitraliere, pentru că uneori și a luat-o. Și, atunci, ea te lasă la dispoziția celuilalt înseamnă mărinimie de suflet, smerenie și, în același timp, un fel așezat de a te întâlni cu celălalt. Trăim foarte mult în fanteziile induse de cărți, filme sau fanteziile persoanale. Prin fantezie, oamenii își crează lumi, dar în același timp se și blochează în acele lumi respective. Părintele Cleopa spunea că fantezia este puntea de intrare a dracilor în minte, pentru că din închipuire pot să iasă lucruri bune sau rele. Și, atunci când sunt certat cu cineva și mi se pare că a zis ceva și parcă pe la spate, parcă am auzit eu că a zis ceva, fandaxia e gata. Fantezia și fandaxia ucide mai mult decât realiatea, dar Domnul n-a venit să ne lase acolo. A venit să ne spună 'Hristos a înviat, hai cu mine că am de lucru'”.

În sălile de mese, pentru că sunt mai multe, e zarvă mare. Toți călugării sunt împrăștiați printre oameni, servesc mâncarea și sunt atenți că nimănui să nu-i lipsească ceva.

Părintele Dimitrie: „Eu cred că dacă ți-e drag, eu cred că dragostea te învață ce să faci. Dacă ți-e drag să primești oamenii, chiar dacă suntem stângaci, se acoperă stângăciile. Eu chiar am simțit asta. Dacă simți bucuria aia, caut să îi pun pe fiecare să se simtă bine. Să simtă bucuria aia că suntem împreună. Să simtă oamenii bucuroși că suntem împreună. Că nu este mâncarea, să ne vedem unul cu altul, să mai comunicăm. Că în rest, toată lumea e împrăștiată, e cu serviciul, cu lucrul”.

Andreea Nemens: „Dar dragostea asta te primește, că nu ești judecat. De multe ori, mergi în alte mănăstiri, citești, dar până la urmă dragostea care e, e mai mare decât toate. Și dacă poți să o simți de la cineva și vezi că de fapt acoperă totul. După aia, toate se așează, după aia te schimbi și tu. Ajungi să fii mai smerit, mai grijuliu, mai postitor, dar prima dată ești iubit. Te ia cineva așa cum ești. Și, după aia, simți așa că trebuie să te ridici și tu la dragostea lui, dar prima dată nu îți cere, cum zicea Maica Siluana 'Odihniți-vă și veniți la mine. Veniți la mine că sunteți obosiți și împovărați și eu vă voi odihni', nu invers. Pregătiți-vă. Fiți perfecți și veniți la mine. Că nu mai ajunge nimeni la Hristos, mai ales azi. Când ești căzut și vai de capul tău, atunci ai nevoie să fii primit așa cum ești și, după aia, te îndrepți și tu un pic, un pic, așa că parcă ți-e rușine să te mai întâlnești cu el când ești la fel”.

Pe această vale, în poienița dintre păduri și între zidurile bisericilor și chiliilor, 40 de călugări urcă spre Dumnezeu, puțin câte puțin, și trag după ei și armatele de oameni, care ajung aici cu multe căutări, cu sufletele rănite și gândurile împrăștiate. Călugării le așează la loc și îi ajută pe oameni să descopere căile prin care să fie mai buni, mai asumați, să trăiască viața cu rost și sens, să se pună în slujba binelui. Au format aici o comunitate vie, care tot sporește și trăiește cu speranța în înviere.

Hristos a înviat!

Articol recomandat de sport.ro

Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă