O regizoare și soțul ei au făcut un teatru care a atras finanțări de milioane de euro. „Cultura înseamnă sănătate emoţională”
„România, hub cultural” - partea a II-a. Cultura, unul dintre cele mai slab finanţate domenii din România, a început să aducă în mai multe comunităţi dezvoltare economică, turism şi o creştere a calităţii vieţii.
Intrăm într-un teatru care epuizează biletele la doar 10 minute după ce le pune în vânzare, şi vizitam unul dintre oraşele care a început să atragă turişti străini după ce a investiţii în amplasamente pentru spectacole.
Dar mai întâi ne oprim în Bucureşti unde două comunităţi de artişti au readus la viaţa mai multe spaţii părăsite şi lăsate în paragină din două clădiri emblematice ale Capitalei.
Suntem în Culisele Teatrului Naţional I.L. Caragiale. Se fac ultimele repetiţii pentru unul dintre cele mai bine vândute spectacole ale instituţiei.
Anul trecut teatrul a avut peste 200.000 de spectatori. Doamna Gina lucrează la casierie de 32 de ani şi este surprinsă de interesul mare al publicului după pandemie. Când se scot bilete la vânzare se formează cozi de peste 100 de metri.
Doamna Gina: „De exemplu, pe 1 februarie, când s-au pus în vânzare pe luna martie, era undeva acolo până la scara de la muzeu, până la ora închiderii până la ora 19.”
La începutul lui Ianuarie site-ul teatrului a picat din cauza numărului foarte mare de accesări.
Marius Bodochi, director Artistic TNB: „Pe mine m-a bucurat treaba asta, au intrat atât de mulţi încât s-a blocat, ia uite dorinţa oamenilor de a veni la teatru o ia înaintea tehnicii.”
Actorul Marius Bodochi este directorul artistic al TNB.
Marius Bodochi, director artistic TNB: „Se vând biletele foarte repede, s-au pus în vânzare, în 10 minute se vând câte trei săli de 1.000 de locuri.”
Este sâmbătă, ora 12, matineul de la teatrul naţional este sold out, nu mai e niciun loc liber în sală. Aproape 1.000 de persoane au venit să vadă Pădurea Spânzuraţilor, în regia lui Radu Afrim.
Pădurea Spânzuraţilor este un spectacol de mare montare. Are mulţi actori şi este pus în scena cu scenografii şi coregrafii spectaculoase .
Marius Bodochi, director artistic TNB: „E ceva viu, teatrul e viu, cred că asta simte lumea nevoia să fie împreună, teatrul ăsta înseamnă împreună, 1.000 de oameni în sală.”
Pădurea nu este însă o comedie uşoară ci de o dramatizarea complexă care durează trei ore. O piesă care aduce publicul în săli deşi îl provoacă şi îl pune pe gânduri, dar care este împănată din când în când cu replici de un umor fin.
Radu Afrim reinterpretează şi aduce la zi romanul lui Rebreanu, care a dat bătăi de cap multor generaţii la BAC. Este unul dintre motivele pentru care piese are atât de mare succes public. Temerile şi trăirile personajelor din primul război mondial se întrepătrund cu problemele societăţii de astăzi.
Marius Bodochi, director artistic TNB: „Teatrul e ca o oglindă şi e bine din când să te uiţi în oglindă să-ţi piepteni viaţa.”
În altă sală a teatrului, regizoarea Chris Simion-Mercurian îşi întâmpină publicul. Pune în scenă Nora, o piesă a dramaturgului norvegian Henrik Ibsen. Din decembrie a avut peste 15 reprezentaţii, toate jucate cu casa închisă.
Chris Simion-Mercurian, regizor: „Nora este considerată un Hamlet feminin, este o piesă esenţială în dramaturgia universală. Este un proiect pe care îl avem pentru susţinerea proiectului Griviţa 53. Jumătate din încasări revin asociaţie pentru susţinerea teatrului.”
Chris Simion, împreună cu soţul său Tiberiu, au cumpărat o casă monument istoric părăsită şi un teren pe Calea Griviței, a doua cea mai veche stradă din Capitală şi s-au apucat de lucru.
Chris Simion-Mercurian, regizor: „În 2016 am vândut casa bunicii şi am cumpărat terenul de aici şi anul trecut am început şantierul concret.”
Tiberiu Mercurian: „Ce ne-am propus noi e să redăm Bucureştiului un spaţiu care are legătură cu cultura oraşului.”
Şi-au suflecat mânecile, au scris proiecte şi au obţinut o finanţare de două milioane de euro din granturi norvegiene. Încă un milion l-au strâns din donaţii şi sponsorizări. În jurul lor s-a coagulat o întreagă comunitate de 11.000 de ctitori care cred în proiect. Artişti, regizori, multe personalităţi din alte domenii dar mai ales foarte mulţi oameni de rând.
Proiectul teatrului Griviţa 53 a fost unul din cele peste 5.000 înscrise la una dintre cele mai mari competiții de arhitectură sustenabilă din lume. A câştigat-o anul acesta Tiberiu şi Chris speră să strângă din donaţii şi ultimii 500.000 de euro de care au nevoie ca să doteze teatrul.
Chris Simion-Mercurian: „Nu e gândit că un business, nu e un proiect cu profit e un proiect care să se poată autofinanţeze şi să-şi plătească cheltuielile.”
Chris Simion-Mercurian: „Cultura înseamnă sănătate emoţională şi mentală, aşa cum investești în sănătatea fizică, aşa eşti responsabil de psihicul şi afectul tău.”
Teatrul se află în aşa-numitul “Cartier Creativ” al Bucureştiului. Un parteneriat public privat care încurajează regenerarea urbană. Proiectul adună şi promovează sub aceasi umbrela mai multe instituţii de cultură publice şi private, mici magazine ale antreprenorilor din domeniul creativ, cafenele şi restaurante din patru cartiere centrale ale Bucureştiului. Şi militează pentru înfiinţarea unui spaţiu de mari dimensiuni dedicat industriilor creative.
Suntem pe strada Berzei 21, la fostele Hale REBU. Un spaţiu industrial părăsit care se degradează de la o zi la alta.
Ne întâmpină doi angajaţi ai companiei municipale de consolidări, nemulţumiţi că nu-şi mai primesc salariile la timp de când compania primăriei a intrat în faliment.
Halele şi terenul de peste 20.000 de metri pătraţi sunt în proprietatea Primăriei Capitalei. Compania de Consolidări îşi ţine în clădirile care stau să cadă întreg inventarul rămas după faliment.
Administratorul special ne povesteşte despre istoria locului.
Cristina Dica, administrator special - Compania de Consolidări: „Erau atelierele regale pentru herghelia regală care era în Cotroceni.”
În toată Europa, regenerarea urbană prin cultură aduce turişti, dezvoltare economică şi creşte calitatea vieţii locuitorilor. În 2022 mai multe ONG-uri susţinute de facultatea de arhitectură şi ordinul arhitecţilor au cerut primăriei să transforme spaţiile într-un hub creativ.
Tamina Lolev, arhitect: „În alte exemple de astfel de centre culturale în Europa se face un mix de funcţiuni publice. Nu ştiu, duşuri publice pentru persoane fără adăpost.”
Tamina Lolev şi Andrei Borțun sunt doi dintre cei care vor să le aducă la viaţă şi să le deschidă publicului.
Andrei Borțun, fondator “The Institute”: „Primăria ar putea să spună “am resursă acest spaţiu, am resursă o comunitate creativă importantă în Bucureşti dar care astăzi nu are unde să se desfăşoare astăzi nu ai în Bucureşti o infrastructură funcţională necesară unor mari proiecte. Că sunt festivaluri de design de artă, că sunt săli de concerte, săli de teatru, centre civice, nu există.”
Într-un colţ al curţii stă aruncată o sală de operaţii nou-nouță care trebuia să ajungă într-un spital din Bucureşti. Compania de consolidări a abandonat şantierul după ce a intrat în faliment. În spate găsim multe alte utilaje şi mormane de materiale de construcţii. Iar într-o clădire cu un perete lipsă adună praf fostul parc auto al companiei. Acum toate bunurile trebuie vândute pentru a stinge din datoriile acumulate de compania primăriei de-a lungul timpului.
ONG-urile au propus aici grădini publice, ateliere, săli de concerte şi de expoziţie, spații de lucru pentru antreprenori şi birouri pentru angajaţii primăriei.
Tamina Lolev, arhitect: „Momentan poate stau în chirie. asta era problema pe care o identificasem noi, că primăria încă plăteşte chirie în anumite locaţii pentru a-şi ţine angajaţii, dar aici e proprietatea ei, ar fi firesc să vină.”
Andrei Borțun, fondator “The Institute”: „Alte 40 de organizaţii care vin şi susţin acest demers. Avem comunităţi foarte puternice şi bresle în jurul nostru creative, care au o putere imensă de a genera conţinut, de a atrage bani privaţi şi bani europeni. O discuţie poate fi un oraş cum este Bucureştiul încearcă să facă retenţie de talent dacă nu cumva chiar să atragă talent din restul ţării sau din restul Europei.”
Doar că halele stau pentru moment cu lacătul pe uşă. Nici măcar primăria nu poate intra în propriile spaţii panca când lichidatorul judiciar nu termină de vândut activele companiei falimentare aflate tot în subordinea primăriei.
Cristina Dica, administrator special - Compania de Consolidări: „Nu există vreun act făcut oficial între primărie şi aceste societăţi. Sunt două societăţi în faliment, atunci când societatea în faliment ocupă un spaţiu nelegal, cum este cazul aici. Nu poţi să o dai afară oricum, decât dacă ai un titlu, te judeci. Am trimis o solicitare primăriei să o întrebăm ce gânduri are cu spaţiile. Am primit un răspuns care complica şi mai mult lucrurile. Terenul de 20.000 de metri pătraţi, extrem de valoros din punct de vedere imobiliar, a fost pus sub sechestru de omul de afaceri Costică Constanda în urma unui proces pe care l-a câştigat împotriva Primăriei.”
