Incapabil să ajute dependenții de droguri, statul se laudă cu realizările private. ”Plătise 5.000 de euro să stea acolo”
Viaţa unui consumator de droguri se transformă într-un haos şi nimic nu mai contează, în afară de substanţele pentru care este în stare să facă orice.
În acest coşmar sunt trase şi famiile dependenţilor, care de cele mai multe ori privesc neputincioase cum persoane dragi lor se auto-distrug.
România, cu numeroasele ei instituţii, nu reuşeşte să facă nimic pentru dependenţii de stupefiante. Există câteva locuri în ţară în care se face recuperare şi reabilitare, dar sunt centre private, costă mult şi prea puţini suferinzi îşi permit să se trateze acolo. Modelul ar putea fi preluat de autorităţi, doar că nu sunt interesate.
Într-o clădire în care pe vremuri a funcționat CAP-ul comunei Grădiștea, la 30 și ceva de km de Capitală, de mai bine de 20 de ani, dependenții de diverse substanțe sunt salvați. Aici este Team Challenge.
În bucătărie Andrei pregătește prânzul. Are 25 de ani și 3 luni de când nu mai consumă droguri. Prima dată s-a drogat pe când avea 13 ani. A fumat marijuana.
Andrei: ”Am fost puțin afectat de... Modul exigent al tatălui meu de a-și manifesta sentimentele și dragostea față de mine. El încerca, de fapt, să-mi explice că trebuie să merg la școală, că trebuie să învăț la anumite standarde, iar eu, fiind frustrat de modul în care el se manifesta față de mine, m-am refugiat în diverse anturaje cu băieți din gașca mea”.
Valentina Purcărea, mama: ”A vrut să-i ofere tot ce este mai bun, iar el a înțeles-o altfel. Faptul că a fost un pic mai dur, la momentul respectiv a gândit-o altfel”.
Mama îl vizitează des. Acum stau mult de vorbă și încearcă să înțeleagă unde au greșit.
”Nu comunicam suficient cu părinții mei, părinții mei fiind tot timpul ocupați, nu aveau în fiecare zi timpul necesar să stea de toate prostiile din capul unui copil”.
”Din punctul nostru de vedere, noi am făcut tot ce am putut. Tot ce vroiam să facem, tot ce este mai bine pentru el. El așa o vedea. Dar ce a și spus, lipsă de comunicare, probabil că avea nevoie de mai mult. Noi, la momentul respectiv, credeam că îi oferim tot. Trebuie să cunoști copilul mai mult, cât are nevoie”.
La 15 ani a trecut pe ecstasy, mai târziu cocaină și heroină.
”- Conștientizai?
- Nu, n-am avut nicio treabă. Conștientizam, însă nu îmi păsa. Drogurile au calitatea a te face să devii insensibil, indiferent că ești conștient, că poate poți să mori, nu-ți mai pasă că poți să mori”.
La 20 de ani a ajuns să vândă droguri. Dispare de acasă cu săptămânile.
”Ne-a sunat el. Adică, în momentele alea are un pic de discernământ și a zis sunt grav. Puteți să veniți să mă luați?”.
”Am pierdut tot. Și pentru ce? Pentru o senzație care dispare”
L-a găsit într-un bloc din Ferentari.
”Mă mir că a supraviețuit atunci. Pentru că, exact ca în filme se comporta. A fost cel mai...”.
”- Statul, în toată povestea asta, v-a ajutat?
- Cu nimic!”.
Centrul Team Challenge funcționează cu bani privați. La stat, astfel de locuri nu există.
”Cătălin Baciu, director Team Challenge: Cererea este imensă și noi avem o listă de așteptare.
R.: De cât?
Cătălin Baciu: În momentul ăsta avem 6 oameni care vor să intre în centru. Și lista poate fi de așteptare de câteva luni de zile. Nu știi niciodată”.
Cătălin Baciu este directorul centrului care s-a construit cu studenți, așa cum sunt numiți dependenții care ajung aici. Tot ei se ocupă de gospodărire.
Cătălin Baciu: ”Deci înveți autogospodărire, curățenie, standarde. Pentru că una din caracteristicile unui dependent de droguri este o gândire și viață dezorganizată. Vrei să le dai o gândire organizată și o viață organizată. Iar asta înseamnă să stai de ei în toate aspectele vieții. Când intră aici în program trezirea la 7, culcarea la ora 11, fiecare minut al zilei are o activitate destinată, nimic nu este opțional, ai de citit, ai de făcut rapoarte”.
Cătălin Nicolae e director executiv în Team Challenge. 16 ani s-a drogat.
”- Astea sunt poze din ziua nunții.
- Așa te-ai însurat?
- Așa, uite, se vede costumul. În 2010, așa arătam în ziua nunții. Uite cămașa, se vede cămașa care o aveam...
- Câți ani aveai aici?
- Păi, 35”.
Soția este cea care l-a susținut și ajutat să se oprească.
El este Marc. Vine dintr-o familie înstărită.
Marc: ”Singurele mele amintiri din ultimii ani îs cu farfurii, cu linii prin băi. Relația cu familia, dintr-o relație perfectă să zic, am ajuns să fiu praf, am ajuns să fiu dat afară de la facultate, mi-am pierdut toți prietenii. Și pentru ce? Pentru o senzație care dispare”.
Discursuri goale, bani publici tocați, rezultate zero
Și astfel de povești sunt cu zecile aici, oameni care în acest centru au reușit să se salveze.
Cătălin Baciu: ”Ține foarte mult de oameni. Deci echipa-i totul, nu sunt banii. Trebuie să fie oameni care pentru ei asta nu e un serviciu. Trebuie să fie oameni, că pentru ei asta nu este un job obișnuit, asta este o chemare. Asta nu este un job obișnuit”.
”Când lucrezi cu dependenți de drog nu poți să spui, am plecat la 3 că am rupt ușa, că trebuie să ajung acasă. Dai totul pentru că exact la 3 fără 5 se întâmplă ceva. Și dacă tu n-ai acționat, atunci marja de eroare e foarte mică. După amiază aia îți pleacă șapte”.
La începutul primăverii, șefa Agenției Naționale Antidrog prezenta cu mândrie singura clinică pentru reabilitarea consumatorilor pe care statul, cu mare tam tam a inaugurat-o. O clinică privată.
”R.: Și cine plătește?
Georgiana Dabija: Organizațiile neguvernamentale și autoritatea locală de pe plan local”.
Am mers la Mureș și am descoperit că pacienții sunt cei care își plătesc tratamentul.
”- În timpul șederii mele a fost aproape 5.000 de euro.
- 5.000 de euro?
- Da.
- O lună de zile?
- Da”.
Directorul ANA n-a văzut materialul în primăvară și nici cu cei de la Mureș n-a mai vorbit, întrucât a rămas la același discurs.
Georgiana Dabija: ”Au și cazuri sociale care le vor primi. Unul plătise 5.000 de euro pe lună ca să stea acolo. Tocmai de-aia spun. Noi trebuie să încurajăm autoritățile locale să-și dezvolte astfel de servicii și costurile se vor diminua. E vorba de copiii noștri, de viitorul nostru, e vorba de noi”.
Discursuri goale, bani mulți tocați de la stat, rezultate aproape de zero.
