Fiul a doi celebri actori români, călugăr la Muntele Athos. "Lumea are mult rău în ea, e mai uşor aici"

Ultimul update: Miercuri 11 Aprilie 2018 14:54
Data publicarii: Duminica 08 Aprilie 2018 18:24
Categorie: Romania, te iubesc!

UN MUNTE DE CREDINŢĂ, PARTEA I. După ani de insistente am fost primiţi în Muntele Athos. Şi astăzi, în zi de sărbătoare, vom pătrunde împreună într-o lume suspendată în timp şi spaţiu, conduşi de Alex Dima.

E un loc în care de multe secole se înalţă rugăciuni fără încetare şi în care mulţi se retrag pentru a trăi departe de lumea tumultoasă şi aproape de Dumnezeu.

"Cercetaţi-vă sufletul, căutaţi inlauntrul vostru şi veţi găsi acolo şi fericirea şi pe Dumnezeu" este principalul îndemn pe care ni-l transmit vieţuitorii acestui loc.

Muntele Athos, ţinutul rugăciunii, o fâşie de pământ lungă de 60 de km, înfiptă în Marea Egee. În Antichitate acest tărâm era considerat cel mai înalt de pe pământ, aşezat deasupra norilor, locul în care zeii se întâlnesc să discute. În creştinism, muntele a devenit grădina Maicii Domnului, o enclavă monastică. În Athos trăiesc acum aproape două mii de călugări veniţi de pe tot pământul care se roagă neîncetat, stau departe de murmurul lumii, separaţi de ape, se cauta pe ei şi pe Dumnezeu. Pentru ortodocşi, aici e Sfântul Munte, capitala spirituală a lumii creştin ortodoxe.

Pe Athos sunt 20 de mănăstiri şi mai multe schituri şi chilii, unele aşezate chiar lângă ţărmul Mării Egee, altele ascunse prin păduri sau agăţate de stâncile înalte. Muntele se afla pe teritoriul Grecie, pe unul din cele trei braţe ale peninsulei Halkidiki, dar este zonă autonomă, administrată de reprezentanţii mânăstirilor care se întrunesc în Sfânta Chinotită, un fel de guvern local. Toţi locuitorii muntelui sunt călugări, iar accesul femeilor aici este interzis pentru a-i feri pe monahi de ispite. Graniţa este păzită de pază de coastă. Accesul spre mănăstiri se face numai pe apă.

În ultimii ani, Athosul a fost luat cu asalt de pelerini din toată lumea. În special din ţările ortodoxe. Aşa că autoritățile au fost nevoite să pună o limită. În fiecare zi au voie să intre în munte maxim 200 de pelerini şi ai nevoie de o viză specială. Costă 25 de euro şi este de fapt un fel de invitaţie din partea mănăstirii în care te duci, în care ţi se spune ce ai voie să faci şi, mai ales, ce nu ai voie să faci în Sfântul Munte.

Ajung în munte după ani de insistente şi discuţii cu părinţii locului. Pentru televiziuni accesul aici este aproape imposibil.

Am primit viză de intrare de la Mănăstirea Vatoped. Aşezată într-un golf, mănăstirea apare ca o ultimă redută rămasă în picioare din Imperiul Bizantin. Am ajuns aici cu Alexandru, un român care vine des în munte. La intrarea în mânăstire toţi pelerinii trebuie să prezinte vizele de acces, după care prima oprire este la arhondaric, zonă rezervată oaspeţilor. 

În tot muntele pelerinii sunt cazaţi şi hrăniţi gratis timp de 3 zile. Dacă stau mai mult într-un loc, ei sunt puşi la treabă.

Odată cazaţi pornim în cercetarea acestui loc, desprins dintr-o vreme demult apusa. Imperiul Bizantin s-a sfârşit acum aproape 600 de ani. Aici e încă viu. Vadopedul arată ca o cetate, cu turnuri de apărare şi ziduri groase transformate acum în chilii pentru călugări şi spaţii pentru cazarea miilor de pelerini care ajung în fiecare an aici, cu clădiri acoperite cu lespezi de piatră și „soldați arabi” care anunță că timpul trece.

Părintele Efrem este stareţul mânăstirii. „Este o mânăstire care a avut un rol foarte important în ortodoxie. De-a lungul timpului în Vatoped au trăit sau au trecut pe aici mai mult de 70 de sfinţi. De exemplu, Sfântul Grigorie Palama şi-a început viaţa duhovnicească aici”.

Totul este ridicat în jurul bisericii vechi de mai bine de 1.000 de ani, construită în cel mai autentic stil bizantin. E duminică, e sărbătoare şi un american din Arizona e făcut călugăr. Toată biserica se umple de lumini, iar călugării împletesc cântările de la strană cu ritualuri care întăresc bucuria momentului.

Candelabrul uriaş care stă atârnat de cupolă e tras într-o parte şi în alta într-o mişcare ce aminteşte de dansul îngerilor din jurul tronului împărătesc, iar diaconii înarmaţi cu căţui împrăştie miresme prin toată biserica şi realizezi că odată ajuns aici nu călătoreşti doar în timp şi spaţiu, ci şi într-o altă lume, o lume care stă cu un picior în viaţa de dincolo. Cu bărbi lungi şi cufundaţi într-o lume a lor, psalţii de la strană par o singură voce. Aici sunt cei mai buni cântăreţi din tot muntele, o adevărată şcoală de muzică psaltică.

În Vatoped sunt 150 de călugări şi candidaţi la călugărie din toată lumea, oameni care au renunţat la tot ce înseamnă lumesc şi şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu. Cu barba încărunţită de ani, părintele Daniil se roagă. Este fiul celebrilor actori Octavian Cotescu şi Valeria Seciu. După ce a terminat facultăţile de Construcţii şi Teologie a venit aici şi s-a călugărit.

Sunt oameni care caută foarte mult, oameni care caută puţin, oameni pe care îi aduce Dumnezeu, oameni pe care îi aduce Maica Domnului fără tulburări, fără îndoieli. Şi eu cam aşa am păţit. Pe mine m-a adus fără să caut prea mult”, spune părintele Daniil.

Părintele Daniil: „Am venit mirean. Aveam părul mai mic ca al tău. A crescut între timp...a crescut numai părul, din păcate. Deci n-a fost o ruptură...n-a fost. Poate a fost un pic neaşteptată pentru cei din jurul meu. Nu se aşteptau. Ba chiar îmi plăcea să glumesc. Nu le spuneam multora. Îmi aduc aminte că era un prieten, un cunoscut, îmi spunea că eu am fost în Halkidiki în vacanţă. Bravo, şi eu tot acolo mă duc... şi am venit în vacanţă. Şi am rămas în vacanţă. E ca o vacanţă aici... e marea aproape. E mare, dar pe care îl face Dumnezeu unui om să îi deschidă inima şi mintea, să se apropie de monahism. Nu îl face multora. Şi din cauza asta suntem şi noi... avem de dat socoteală că ni s-a dat darul ăsta şi nu ştim ce să facem cu el. Călugărul trebuie să se sfinţească. De aia vine aici. E simplu. Trebuie să înveţe să se cunoască pe sine însuşi şi să înveţe să îl iubească pe Dumnezeu. Şi aşa cum spune Sfântul Isaac Sirul, a-L Iubi pe Dumnezeu înseamnă a nu-ţi găsi odihna decât în Dumnezeu. Şi asta înseamnă sfinţenie. Călugărul trebuie să ajungă se sfinţească”.

În mănăstire a tradus din greacă în română mai multe cărţi din scrierile sfinţilor părinţi. Asta printre picături, pentru că el se ocupă de toate lucrările de reconstrucţie. Seamănă mult cu tatăl său şi faţa îi zâmbeşte mai tot timpul. L-am întrebat dacă nu cumva calea spre mântuire e mai uşoară în mânăstire decât în lumea tumultoasă, plină de ispite.

Părintele Daniil: „Şi eu cred că e mai uşor. De aia am venit aici. Dacă mi se părea că e mai uşor acolo poate că aş fi rămas. Dar mi se pare că e mai uşor aici decât înafara lumii. Într-adevăr lumea are mult rău în ea şi mi se pare că e mai uşor aici. Cred că până la urma cel mai greu lucru este să ajungi să îţi desparţi mintea de lume. Asta este cel mai greu. Şi să ţi-o întorci către lăuntrul tău. Pentru că lumea aşa cum venim noi din lume venim foarte rău formaţi pentru lupta asta duhovnicească, din păcate. Lumea îi învaţa pe oameni să se uite spre afară, să îşi aibă atenţia spre exterior. Ori, călugărul încearcă să fac exact invers. Să se uite înlăuntrul său. Şi adevărul este ca oamenii cum cresc astăzi în lume nu sunt obişnuiţi să facă asta. Le e foarte greu. Şi asta e cel mai greu. Celelelate sunt exterioare. Dispar cu timpul, cu vârsta... lucrul cel mai greu e să ajungi să priveşti înlăuntrul tău şi să îl găseşti acolo pe Dumnezeu.

Mama a fost împăcată când am plecat. A fost bucuroasă că eu sunt fericit şi îmi găsesc calea. Asta trebuie să facă un părinte până la urmă. Să se jertfească, să jertfească liniştea lăuntrică pentru ca fiul sau fiica sau copilul să îşi găsească drumul în viaţă. Şi ea a ştiut să facă lucrul acesta”.

Ora trei şi jumătate dimineaţa. Se dă trezirea. Călugării sunt chemaţi la rugăciune. Părintele Gavril e român. După ce a terminat Facultatea de Drept a venit în mânăstire. În această dimineaţă e de serviciu în biserică. Ca să ajungi în biserica trebuie să treci de mai multe uşi, o măsură de siguranţă în vechime, când locul era atacat de piraţi. Părintele Gavril are de aprins 42 de candele. Atâtea luminează lăcaşul în timpul postului. La sărbători sunt aprinse peste 200 de candele.

Din zece în zece minute bate toaca pentru a-i trezi pe toţi călugării şi pentru a vesti tuturor că slujba începe. Aproape de ora 4 monahii intră în biserică şi la lumina lumânărilor înalță cântări şi rugăciuni până când soarele e sus pe cer.

Athos, un munte de credinţă! O ediţie de suflet în Duminica Învierii, la
Athos, un munte de credinţă! O ediţie de suflet în Duminica Învierii, la "România, te iubesc"
Ranca, munte, investitii, dezastru, autoritati, pagube, turisti, statiune - 3
România, te iubesc. Un munte de prostie. Emisiunea integrală, 16 septembrie 2018
Un munte de prostie, partea III. Cum arată apa pe care o beau turiștii în Rânca şi cine sunt cei care au pus mâna pe teren
Un munte de prostie, partea II. Cum îşi bat joc autorităţile de unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume
Un munte de prostie, partea I. Rânca, colțul de rai distrus de oameni care au construit aici fiecare după cum l-a tăiat capul
Duminică, ora 18:00: noul sezon România, te iubesc! Anchete de excepție și reportaje emoționante
De ce nu avem o economie puternică, deși România este bogată? Interviu cu analistul Valeriu Ivan
Hotel Astoria, Romania te iubesc, Cosmin Savu
Responsabilii pentru pierderea hotelului Astoria din Gara de Nord, condamnaţi după 10 ani