Orasul cu telegondola, dar fara turisti. Valea Jiului, taramul primariilor in faliment
BOGATII DIN VALEA SARACILOR, partea a II-a. Valea Jiului are un potential turistic urias. Jos, in orasele miniere, e paragina si saracie, insa pe culmile din imprejurimi ar putea fi amenajate domenii schiabile moderne, cu toate facilitatile.
Ca sa combata saracia din Vulcan, primarul a cerut Guvernului sa-l ajute cu investitii in turism. Si asa a aparut aici o telegondola, spre Pasul Vulcan. Banii au venit de la Ministerul Turismului, iar Elena Udrea, ministru la acea vreme, a participat la inaugurare. Momentul a fost marcat de o pana - volumul mare de turisti pe sensul de urcare, a dat peste cap instalatia electrica si telegondola a tinut pe loc autoritatile 40 de minute, sus la partie.
Statiunea unde turistii nu au ce sa faca
Din pacate, acele zile din 2012 au fost si singurele cand turistii s-au inghesuit. Majoritatea nu s-au mai intors, dezamagiti de oportunitatile de schi. „E cam pacaleala”, spun si oamenii locului. „Probabil numai sa faca de sus de undeva poze vine lumea. Asa, telegondola e buna. Pai si ce faci aici? Faci 3 poze? Faci 3 poze, te mai urci pe sus, mai faci 3 poze."
Intrebat de situatia ridicola, primarul sustine ca zona va deveni atractiva abia cand va fi gata si faza a doua a proiectului: adica amenajarea unei alte telegondole, care sa ii duca pe turisti in statiunea vecina, Straja, care tine de orasul Lupeni. Edilul e multumit ca macar la baza telegondolei exista o parcare si un inceput de drum asfaltat. Soseaua va fi facuta integral pana in 2015, cu fonduri europene. Deocamdata s-a modernizat doar o portiune de cateva sute de metri, si deja s-a fisurat.
Altfel se vede insa de la primarie. ”Lucrurile sunt demarate si au luat deja proportii", spune primarul. Pentru telegondola din faza doi, catre Straja, e nevoie de alte 2 milioane de euro, de care deocamdata autoritatile nu dispun. Statiunea vecina are deja la randul ei o telegondola, care urca din orasul Lupeni. O investitie de 8 milioane de euro, care in aceasta iarna a avut turisti mai putin de o luna. Si asta cu toate ca Straja are cea mai lunga partie din tara, de peste 8 kilometri.
Partie printre gunoiaie si moloz
Din pacate putini turisti din tara cunosc domeniul schiabil din Straja. Iar daca nu ninge, pensiunile se inchid si locul devine extrem de neprimitor. In martie, la Straja nu e niciun turist. Un muncitor, un paznic si cativa caini maidanezi populeaza zona. In rest, moloz, santiere si multa mizerie. Exemplul il dau chiar edilii. La intrarea in statiune se afla vila viceprimarului, si ea intr-un continuu santier de 10 ani de zile. Explicatia viceprimarului, in materialul video.
Localnicii sustin ca de cand au inceput lucrarile la telegondola, in zona au rasarit pensiuni ca ciupercile dupa ploaie. Primaria a emis autorizatii haotic, pentru ca era nevoie de multe spatii de cazare, astfel ca autoritatile din Ministerul Dezvoltarii si Turismului sa nu sisteze finantarea. In zona au cate o cabana si primarul si fratele sau, dar si alti functionari din primarie.
In iarna lui 2012, proprietarii din Straja au avut in statiune si cate 6 mii de turisti pe zi, iar in total, aproximativ 600 de mii in cele 3 luni de iarna. O dovada ca potential exista, dar este departe de a fi exploatat asa cum trebuie. Primaria Lupeni a adunat datorii uriase, fiind la un pas de colaps. Zeci de milioane de lei catre firme care au dat in judecata institutia, dupa ce edilii au contractat lucrari peste bugetele prevazute, in spate fiind unele interese.
Aninoasa, orasul-fantoma
Nu departe, in Aninoasa, primarul a cerut insolventa localitatii pe care o conduce. S-a intamplat imediat ce a castigat alegerile si a descoperit ca predecesorul ii lasase mostenire la primarie o datorie de peste 9 milioane de lei, catre 30 de furnizori. O suma uriasa, pentru un oras-fantoma, dominat de saracie. Actualul edil incearca sa scoata la licitatie cateva spatii comericale apartinand municipalitatii, in speranta ca va gasi investitori, intr-un oras mort.
"Noi suntem multumiti sa vina si pentru 5 locuri de munca, 10 locuri de munca”, spune edilul Nicolae Dunca, Mina Aninoasa a fost inchisa in 2007 si odata cu ea a murit si orasul. Cariera de carbune a impietrit in timp. La fel cartierele urbei, care astazi aduce mai mult a comuna. Aninoasa e un oras-fantoma, si doar rufele atarnate pe ici pe colo pe la balcoane mai dau culoare si viata blocurilor.
Sursa: Pro TV
Etichete: vulcan, turism, faliment, primar, investitii, miner, straja, schi, valea jiului, aninoasa, lupeni,
Dată publicare:
25-04-2014 14:59