Romania la fier vechi - partea II. Afaceri aparent legale, dar bazate pe tranzactii fictive

×
Publicitate

Evaziune fiscala de sute de milioane de euro anual si business-uri aparent legale dar bazate pe tranzactii fictive. Rares Nastase a urmarit drumul fierului, care incepe cu furturile din ruine si se termina la export.

Urmareste emisunea "Romania, te iubesc!" integral pe Voyo.ro

Traseul fizic al feroaselor e completat de traseul financiar. La punctul de colectare, fierul e cumparat cu 90 de bani kilogramul, de la depozit pleaca la 1 leu si 20 de bani, iar peste hotare se poate vinde si cu 1 leu si 80 de bani, o afacere care depaseste 1,4 miliarde de euro pe an.

RTI - Fier vechi 2

Bolintin Vale, Giurgiu. Aici se lucreaza nonstop si zgomotos

 Daca intrebi de provenienta fierului, e silentio stampa. Fierul e pregatit pentru portul Constanta.

Sunt opt depozite mari intr-o singura comuna. Cinci dintre ele sunt controlate de membrii aceleiasi familii.

Se exporta orice: de la grinzi din cladiri ori sine de cale ferata, la utilaje, strunguri, masini, unelte, de la aragaze si frigidere vechi la autovehicule dezmembrate, capace de canalizare si calorifere. Totul se taie si se duce la fier vechi.

Judetul Brasov este fruntas la capitolul fier vechi. In localitatile Codlea, Christian si Rasnov sunt colonii in care oamenii traiesc exclusiv din colectarea fierului scos din platformele industriale.

Liviu Ungureanu a lucrat o viata la fosta fabrica de caramida de la Cristian si povesteste cum unitatea aproape „s-a evaporat" in ultimii trei ani.

"Si locomotiva au taiat-o bucati si au vandut-o la fier vechi si strungurile la fel, la fier vechi. Statea cate un tigan colo, punea pe unul la poarta si pandeau, iar cand venea politia ii suna pe cei cu telefonul si astia fugeau".

Pe timp de criza comertul cu fier vechi se dezvolta pe toate meridianele lumii. Si in Romania cererea a crescut brusc incepand cu 2009, iar exporturile au fost majorate cu pana la 50%. Tot cu atat a crescut si numarul depozitelor de colectare. La mijloc este o piata in care hotii de fier scapa rapid si sigur de tot ce strang.

RTI - Fier vechi 2
 

Asa arata dezastrul lasat in urma de hotii de fier. Au lucrat mai ceva decat termitele. Se distruge o cladire intreaga, de la temelie.

Tot fierul adunat e dus cu caruta la doua centre de fier din Rasnov. Pe patroni nu-i intereseaza de unde provin deseurile.

Cand autoritatile vin in control la centrele vizate, nimeni nu recunoaste ca preia fier furat.

Inspectorii pleaca multumiti de control, la poarta centrului carutele apar una cate una.

Am incercat cu camera ascunsa sa vindem fier furat la mai multe depozite din jurul Capitalei. Nimic mai simplu. Iar daca e fara acte, plusam la alt depozit cu o schela metalica, folosita la reabilitatea termica a blocurilor din Bucuresti.

RTI - Fier vechi 2

La al treilea depozit, angajatii au o oferta tentanta pentru orice hot: vin ei cu masina sa ridice schela demontata.

Fierul furat pleaca in cel mult 3 zile si din centrul de colectare. De la Rasnov, ajunge la Brasov, la un depozit gigant, care cumpara zeci de camioane de fier zilnic.

Iar odata ce ajunge intr-un astfel de loc, fierul isi pierde urma. Dumnezeu mai stie ce si cum s-a furat. Nu poti sa-ti dai seama daca o bara a fost taiata autorizat sau a fost furata la ceas de seara.

In acest depozit ajunge fierul din patru judete.Fierul insa este abia la jumatatea drumului. De aici este incarcat in garniturile de tren, iar acestea mai departe, ajung in Constanta. Din Constanta, dupa ce sunt incarcate pe vapor si ajung in Turcia sau alte tari din Occident"

RTI - Fier vechi 2

90 la suta din exportul de fier se deruleaza pe la Constanta. Principalii importatori de fier vechi de la noi sunt Turcia, Italia, Grecia, Germania si Bulgaria. Pana la destinatia portuara, fierul incarcat in marfare mai are un hop de trecut: hotii de traseu.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
60618929
Romania la fier vechi - partea I. Culisele uneia din cele mai mari fraude: incepe cu furturile din ruine, se termina la export

Evaziune fiscala de sute de milioane de euro anual si business-uri aparent legale dar bazate pe tranzactii fictive. Rares Nastase a urmarit drumul fierului, care incepe cu furturile din ruine si se termina la export.

60616760
Comoara de care ne batem joc - partea III. Romanii care au inteles cum pot sa faca bani din agricultura

Romania, vara lui 2012. O tara intreaga parjolita de seceta. Pentru agricultura este cel mai slab an din ultimele decenii. Avem o tara cu un potential urias pentru culturile agricole…dar ce facem cu el?

60616755
Comoara de care ne batem joc - partea II. Jaful din ANIF, institutia care ar trebui sa se ocupe de irigatii

Romania, vara lui 2012. O tara intreaga parjolita de seceta. Pentru agricultura este cel mai slab an din ultimele decenii. Avem o tara cu un potential urias pentru culturile agricole…dar ce facem cu el?

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.