Slujbele aici se fac după modelul celor din Muntele Athos şi încep la miezul nopţii. Cu toate că par rupţi de lume, mănăstirea are site şi ţine legătura cu credincioşii pe internet.
Acum mai bine de 3 secole, sub această stâncă a trăit Sfânta Teodora, ocrotitoarea acestor locuri, după care s-a mutat în peştera aflată nu departe de aici. Am ajuns la peşteră cu părintele Serafim.
Părintele Serafim: ”43 de ani de nevoinţă atât la chilie, cât şi la peşteră, dar la peşteră sunt peste 30 de ani în care sfânta s-a nevoit”.
Sfânta s-a născut în jurul anilor 1650. Era fiica paznicului cetăţii Neamţului. A fost căsătorită împotriva voinţei ei şi, la scurt timp după nuntă, s-a hotărât împreună cu soţul să se călugărească. Cuvioasa a vieţuit câţiva ani în munţii Buzăului, dar, pentru că locurile au fost atacate de turci, a venit la Sihla şi mai bine de 30 de ani s-a rugat în această peşteră. Aici a fost şi îngropată. Soţul, călugărul Elefterie, a venit aici după moartea ei şi se spune că altarul bisericii de lemn este ridicat pe mormântul lui. O sută de ani mai târziu, în 1856, racla cu trupul cuvioasei a fost dată de domnitorii vremii mănăstirii Pecerska din Ucraina şi acolo a rămas.
În 1992, Cuvioasa a fost canonizată, iar peştera e loc de pelerinaj şi rugăciune. Irina este avocat, Filip este medic. De când au descoperit Sihla au renunţat la Bucureşti şi şi-au cumpărat o casă în vale pentru a fi cât mai aproape de acest loc.
Minunea lui Filip și a Irinei
Filip: ”Ce are locul ăsta? Ce n-are? Are tot ce n-au oraşele mari. Găseşti aici linişte, nu găseşti, cel puţin aşa rânduit, trebuie să plec o dată pe săptămână, cel puţin la Bucureşti. Plec cu durere în suflet şi vin acasă, am scăpat, e linişte duminică aici”.
Au 4 copii. Când mama era însărcinată cu al 4-lea, la câteva luni au aflat o veste care i-a zguduit.
Irina: ”Fătul prezenta o anomalie genetică, trisomia 18 sau sindromul Edwards, trisomie incompatibilă cu viaţa. Ori murea copilul în timpul sarcinii, ori trăia. Nu mai ţin exact minte, dar 13 sau 23 de zile, nu erau alte variante. Și am venit, am venit la Sfânta. În peşteră nu ştiu dacă a stat preţ de 5 minute. Nu am făcut acatistul, nu? Nu, dar m-am rugat. Cred că din suflet”.
S-a dovedit că doar placenta a fost afectată, nu şi copilul. Dar lucrurile s-au complicat.
”Cordonul ombilical era foarte întortocheat, înnodat şi uscat. Şi nu-şi explică cum a hrănit copilul. Eu nu am văzut decât că medicul a plecat şi că ridică lumea şi a zis: „Eu nu pot să explic asta”. Aceasta este minunea noastră”.
Pentru mulţi, povestea lor poate intra în micul procent de eroare de laborator. Pentru ei, e minune.
Cu mantiile cernite, călugării se adună. Şi din nou totul se întâmplă la lumina lumânărilor şi a flăcărilor care răzbat din soba de teracotă. Slujba va dura până la ora 3 dimineaţa. La ora 7 începe din nou pentru câteva ore, după care monahii se vor întoarce în biserică la 4 şi jumătate după-amiaza. În total sunt cel puţin opt ore de rugăciune în biserică în fiecare zi.
Părintele Teodor s-a călugărit anul trecut, după 5 ani petrecuţi aici în ascultare.
A studiat persana, a făcut politică, a fost administratorul unei firme din Capitală. A lăsat totul pentru călugărie.
Părintele Teodor: ”Voiam să fac altceva în viaţă, să mă focusez pe diplomaţie, alte lucruri… păi şi cum apare în mintea unui tânăr hai să renunţ la tot, la tot şi să mă călugăresc? Am simţit că nu sunt împlinit. Adică? Un gol în inimă”.
Acum e ajutor de secretar în mănăstire.
Părintele Teodor: ”Mulţi se întreabă lucrarea duhovnicească cum o ai… rugăciunea inimii. Cu voce spusă… mai tare aşa… ca să ne concentrăm mintea pe buze. Ce rostim”.
A fost călugărit în acelaşi timp cu tatăl său, acum părintele Damaschin.
Reporter: Cum e să vă vedeţi fiul?
Părintele Damaschin: ”Până a venit aici… nu treceau 2-3 zile să nu-l sun, deşi simţea că ceva lipseşte din mine, băi nu e bine să stau aici… şi aşa fără Dumnezeu, deci hai vino-ncoa şi gata am hotărât”.
Părintele Teodor: ”Simt o bucurie că îl am pe tatăl meu aici, trupesc, biologic şi încă un motiv să-L preaslăvesc pe Dumnezeu, că e lângă mine şi să fim şi acolo în rai cu toţi”.
Mănăstirea e ca un stup, toată lumea contribuie cu ceva, lucrează ca locul să funcţioneze. Se numeşte ascultare, adică fiecare face o activitate rânduită de stareţ. Părintele Damaschin lucrează pe buldozer.
Părintele Ioan, paraclisierul, care preferă tăcerea, răspunde de prepararea prescurilor pentru slujbă după un procedeu special care durează ore bune.
Părintele Lavrentie a inventat pentru mănăstire un sistem care face clopotele să cânte. 7 ani s-a chinuit până a reuşit.
Părintele Teodosie găteşte.
Părintele Teodor răspunde şi de administrarea spaţiilor de cazare. După slujbă face curăţenie, iar când termină se întoarce la secretariat. Tot timpul, cu rugăciunea minţii.
Mănăstirea are site. Părintele preia pomelnicele pe care oamenii le trimit online, le printează şi le duce în biserică, unde sunt preluate de pomelnicar şi pregătite pentru pomenire. În timpul slujbelor, fiecare călugăr preia un teanc de pomelnice şi se roagă pentru cei care le-au cerut ajutorul. De pe internet, de acest loc a aflat şi Spiridon şi şi-a pus rucsacul în spate şi s-a pornit. Vine din Olanda şi are 18 ani.
Spiridon: ”Când aveam vreo 15 sau 16 ani, încă în liceu, aveam un curs de biologie şi profesoara mea mi-a spus, când discutam despre teoria evoluţiei a lui Darwin, faptul că lumea este creată atât de frumos, aşa cum puteţi vedea aici, este un argument în favoarea ideii că Dumnezeu există. Şi ceva mi-a trecut prin minte şi m-am gândit că poate ar trebui să investighez chestia asta cu Dumnezeu şi cam opt sau nouă luni mai târziu am fost botezat. Şi da, nu mi-aş dori nimic altceva în viaţa mea în ziua de azi”.
În mănăstire e preluat de părintele Teodor şi aşezat la masă, iar părintele Alexie îi arată un truc pentru îndreptarea spatelui.
În zilele următoare, Spiridon a fost nelipsit de la slujbele din biserică, fascinat de tot ce se întâmplă aici. Toată viaţa călugărului stă sub semnul morţii, cu speranţa raiului. Părintele Sofian s-a născut într-o familie bogată. A lăsat totul şi s-a călugărit acum 23 de ani, după ce a văzut un mort.
Părintele Sofian: ”Filosofia filosofilor, cum zicea părintele Cleopa, care e cea mai mare filosofie? Moartea. Spunea: du-te la mormânt şi întreabă moartea morţii, noi ce facem şi aşteaptă răspunsul, să vezi. Du-te la un mort, întreabă. Ocărăşte-l. Slăveşte-l şi vezi ce zice mortul şi atunci să cugeţi unde e împăratul, unde soldatul. Unde-i săracul? Când e în groapă, mai faci deosebirea cine e, cum a fost? Rămân faptele tale şi pilda de sfinţenie? Dacă ai avut-o”.
