Ce s-a pierdut și ce mai poate fi salvat? Cât din economia sustenabilă a României moare în umbra nepăsării și din lipsa unei strategii coerente?
Agricultura este unul dintre pilonii de dezvoltare ai unei economii. Într-un context internațional dificil, sustenabilitatea, siguranța și securitatea alimentară sunt mai mult decât necesare – sunt fundamentale.
Cartoful este, după pâine, al doilea cel mai consumat aliment în bucătăria românească. Fiert, copt, prăjit, piure, în ciorbe sau salate, este mâncare de bază în dieta noastră. Românii sunt printre cei mai mari consumatori din Europa, cu o medie care se apropie de 100 de kilograme de cartofi pe an de persoană.
Cosmin Savu: „Acești tuberculi sunt produsele cercetării, aici, la Institutul Cartofului din Brașov. Totul produs și gândit aici. De către cercetători pasionați, care, în ciuda presiunilor financiare, reușesc să mai experimenteze creșterea cartofului în România”.
Suntem o țară de mâncători de cartofi, dar totuși semințele de aici nu se regăsesc și în terenurile lucrate de fermierii români. Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr din Brașov era cândva un simbol al cercetării agricole, cu sute de angajați și mii de hectare. Astăzi mai funcționează cu doar 33 de oameni, dintre care doar 10 cercetători, și o infrastructură învechită.
Manuela Hermeziu, directoarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr: „Am vândut cred 40 de tone, deci puțin. Marii fermieri, în general, lucrează cu sămânță din import. Sunt uneori preferați și pentru că vin la un preț, să-i spunem, de dumping”.
La Ministerul Agriculturii, randamentul cercetării românești ridică semne de întrebare.
Emil Dumitru, secretar de stat: „Până la 40 de tone înseamnă că putem să însămânțăm 20 de hectare de cartofi. Nu putem să discutăm că acolo se face cu adevărat cercetare de care să se bucure fermierul român”.
Manuela Hermeziu: „Anul trecut, în Occident, a fost supraproducție și atunci au scăzut prețurile. Aici nu a fost producție. Întâmplarea a făcut că în zona României a fost secetă, cartoful are nevoie de apă, fără irigații nu mai faci nici la cartofi. Nu ai cum. Sămânța, sămânța a fost 3,50, am scăzut prețul la cartoful de consum la 1 RON. Nu s-a cumpărat tot. N-a venit lumea să cumpere, nu știu, preferă să meargă în supermarket și să știți că, în supermarket, sunt uneori niște cartofi atât de urâți că rămân îngrozită eu. Păi poți să faci un curs de fitopatologie liniștit într-un supermarket, vezi toate bolile pe coaja cartofului sau, dacă l-ai tăiat, cred că și înăuntru, da, de pe coajă sunt o grămadă de boli”.
Emil Dumitru: „Cred că avem foarte multe lucruri de făcut pentru cercetarea românească în zona cartofului. Dacă e să ne uităm numai la suprafețele cultivate și declarate la APIA cu cartofi de sămânță, suntem nesemnificativi, cu 800 de hectare, 850 de hectare de cartofi de sămânță cultivați în România. Practic, noi finanțăm cercetarea pe ce înseamnă cartoful de sămânță altor state membre. Și cultivăm în jur de 30.000 de hectare de cartofi. Ajungem să importăm practic aproape 300.000 de tone de cartofi de consum. Și practic avem un deficit de balanță comercială pe cartoful de consum de 100 de milioane de euro”.
Reporter: „Deci noi, la ora asta, importăm cartofi de 100 de milioane de euro”.
Emil Dumitru: „Da, practic. În momentul de față, România este dependentă de importul de cartofi, că vorbim de Germania, că vorbim de Franța, că vorbim de Olanda, de statele importante care ne exportă cartof în România, pentru că productivitatea lor este foarte bună și pentru că, din păcate, cercetarea românească a rămas mult în urmă”.
Cercetător: „Toate aceste plante pe care le obținem în laborator le transferăm într-un spațiu protejat, pentru că ele sunt prea fragile să le transferăm direct în condiții de câmp și atunci există această etapă intermediară de aclimatizare în spațiul protejat”.
Ce a mai rămas Institutul Cartofului de la Brașov
Și dacă ar vinde, Institutul nu are capacitatea de a produce cantități de sămânță din cauza faptului că are puțini angajați și are nevoie de investiții în utilaje moderne și în irigații. Se bazează pe două solarii mai noi, pentru că vechea infrastructură nu a mai fost întreținută și a rămas în paragină.
Cercetător: „În ambele solarii încap aproximativ 18.000 de plante”.
Au avut 2.000 de hectare, astăzi sunt vreo 800 și suprafața continuă să scadă sub presiunea dezvoltării zonei metropolitane a Brașovului.
Manuela Hermeziu, director Institutul Național de Cercetare: „S-au luat terenuri pentru aeroport, pentru centura orașului, pentru Centrul de Afaceri, pentru Universitatea din Brașov, Universitatea Transilvania (...) Nu noi le-am cedat, le-am abandonat”.
Aeroponia este o metodă avansată de cultivare a plantelor fără sol sau substrat, unde rădăcinile sunt suspendate în aer și pulverizate cu o ceață nutritivă. Tehnica permite o creștere rapidă și eficientă, reducând consumul de apă cu până la 95% și îngrășăminte cu până la 60% comparativ cu agricultura clasică și ar putea suplini și suprafețele de cercetare.
Emil Dumitru: „Cercetarea românească, dacă vrea să mai aibă o șansă să fie relevantă în competiția asta a Uniunii Europene, trebuie să facă un parteneriat public-privat cu universitățile de științe agronomice și cu fermierii care pot să multiplice, spre exemplu, cartoful de sămânță și să se facă cercetare și să fie finanțată cercetarea și oamenii care lucrează în cercetare să obțină niște venituri consistente din salarii, pentru că altfel nimeni n-o să facă cercetare cu burta goală”.
Institutul Cartofului este sub umbrela Autorității Naționale pentru Cercetare, la Ministerul Educației și în coordonarea științifică a Academiei de Științe Agricole.
Andrei Alexandru, președinte Autoritatea Națională pentru Cercetare: „Noi nu avem o linie directă prin care să finanțăm aceste instituții. Ele vin la competițiile pe care Autoritatea pentru Cercetare le derulează. Dacă sunt bune, câștigă acele competiții și derulează proiecte de cercetare, deci nu avem o linie de finanțare directă, avem doar un program, Programul Nucleu, care este, să zicem, oarecum asimilat finanțării de bază a instituțiilor, doar că acest program nu acoperă toate nevoile acestor instituții și nu acoperă în integralitate cheltuielile de funcționare ale acestor institute”.
Prof. univ. dr. Florin Stănică, președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti": „Aici a băgat coada politicul și a distrus. Institutele fanion nu mai sunt instituțiile care au fost odată ce s-au desprins din ASAS în mod forțat în 2013”.
Reporter: „Pe de altă parte, Institutul de la Brașov ar fi rămas la dumneavoastră, ați fi avut rezultate mai bune decât astăzi?”
Prof. univ. dr. Florin Stănică: „În primul rând ar fi avut salarii acolo, ei nu au salarii, da, ei lucrează pe proiecte”.
Incapacitatea de dezvoltare este oglindită și în succesul internațional.
Cercetător: „Am încercat proiecte internaționale, este foarte greu. Să știți, am aplicat, am aplicat, ne-am băgat, a aplicat și n-am câștigat, știți că dacă ai avea și proiecte internaționale, te-ai mai dezvolta, ai mai face de bani, adică sumele sunt frumoase. Peste 10 ani se vor mai face cartofi în Țara Făgărașului. De aia ne încrâncenăm, deci de aia suntem aici. Să mâncăm și cartofi românești. E foarte greu de obținut, un soi de cartofi se obține în 12 ani”.
Institutul se bazează și pe autofinanțare, dar fermele care produceau altădată bani au fost lăsate în paragină.
Reporter: „Majoritatea stațiunilor de cercetare, dezvoltare agricolă, dar și institutelor de cercetare aveau și ferme de animale. Aici, la Brașov, aveau ferme de bovine. Se dezvoltau chiar și rase. Se făcea cercetare pe Bălțata Românească”.
Imaginea dezastrului riscă să cuprindă tot ce a mai rămas din Institutul de Cercetare fanion de la Brașov.
