În schimb, propunerea îndrăzneață a președintei Comisiei Europene de a face din Canada primul „membru asociat” al UE a creat o adevărată bătaie de cap diplomatică. Ideea nu a fost discutată în prealabil cu capitalele europene și a provocat o confuzie considerabilă, au declarat patru diplomați pentru POLITICO. Ottawa pare, de asemenea, să se distanțeze de această formulă – cu câteva ore înainte ca premierul canadian Mark Carney să țină propriul său discurs în fața Parlamentului European, potrivit News.ro.
Von der Leyen a lansat această propunere-bombă în timpul discursului său privind Starea Uniunii, miercuri, adresându-se direct lui Mark Carney de la tribuna Parlamentului. „Aș dori să colaborez cu dumneavoastră pentru a deschide calea pentru Canada ca să devină primul membru asociat al UE”, a spus ea, stârnind aplauze furtunoase din partea europarlamentarilor și o îmbrățișare din partea lui Carney.
Există însă o altă problemă majoră: nimeni nu pare să știe exact ce ar implica statutul de membru asociat. Și, în câteva ore, Canada a început să tempereze așteptările, scrie POLITICO.
„Nu am ajuns încă acolo”, a declarat Jonathan Wilkinson, viitorul ambasador al Canadei pe lângă UE, când a fost întrebat de reporterii de la Strasbourg despre statutul de membru asociat. „Ne concentrăm, de fapt, pe obținerea de rezultate”, a adăugat el.
Astfel, von der Leyen a propus public un nou statut pe care UE nu a convenit să-l creeze și pentru care nu a stabilit încă o definiție – și pe care nici Canada însăși nu pare tocmai dornică să-l adopte.
O strategie „periculoasă”
Ideea nu a apărut, totuși, din senin. Pe măsură ce tarifele SUA și amenințările lui Donald Trump privind „al 51-lea stat” (Canada – n.r.) pun la încercare relațiile Washington-Ottawa, Canada încearcă să-și reducă dependența de vecinul său, care primește aproximativ 70% din exporturile sale, prin aprofundarea legăturilor economice și de securitate cu Europa.
Ottawa a analizat posibilitatea de a stabili o relație neobișnuit de strânsă cu UE, a scris pentru prima dată The Wall Street Journal săptămâna trecută. Carney a confirmat public această ambiție mai amplă duminică, afirmând că țara sa nu urmărește aderarea la UE, ci mai degrabă o „alianță unică” cu blocul european.
Însă decizia lui von der Leyen de a anunța propunerea de „asociere”, cu ocazia celui mai important eveniment anual din calendarul său politic, a luat prin surprindere țările membre ale UE, potrivit a patru diplomați europeni care au afirmat că guvernele lor nu au fost informate.
Un diplomat a criticat aspru secretomania, calificând-o drept „periculoasă” și „neînțeleaptă”, subliniind că von der Leyen nici măcar nu a adus în discuție această idee la un prânz recent cu ambasadorii UE.
Un alt diplomat a spus că textul discursului pe care guvernul său l-a primit în avans nu includea expresia „stat membru asociat”.
Iar un alt diplomat, la curent cu discuțiile cu Canada, a ridicat o altă problemă: „Nimeni nu știe cu adevărat ce înseamnă (statutul de membru asociat)”.
Deși președinta Comisiei nu are nicio obligație de a semnala în avans capitalelor conținutul discursului său, acestea ar trebui să aprobe orice plan formal de acordare a unui statut excepțional pentru Canada.
Ideea a ridicat, de asemenea, întrebări cu privire la posibilitatea ca Marea Britanie să solicite un acord similar.
Însă oficialii UE s-au grăbit să excludă această posibilitate, subliniind că modelul este destinat țărilor care nu se pot alătura blocului. „Spre deosebire de Ucraina, Moldova, Georgia, Norvegia și Marea Britanie, Canada nu se află în Europa”, a declarat un înalt oficial al UE. „Nu se poate alătura UE”, a punctat el.
Reacții
Conform tratatelor UE și practicii instituționale consacrate a blocului, există o distincție clară între statutul de membru și cel de partener. UE are relații strânse cu multe țări nemembre, dar numai cele 27 de state membre au un loc în instituțiile politice centrale ale blocului și un rol oficial în elaborarea legislației UE.
Un nou model de aderare „ar necesita, de fapt, o modificare a tratatului”, a declarat pentru POLITICO René Repasi, europarlamentar german din grupul Socialiștilor și Democraților.
Lipsa unei consultări ample a fost vizibilă și în cadrul Comisiei, un funcționar implicat în procesul de extindere declarând pentru POLITICO că echipa sa nu a fost implicată în nicio discuție privind propunerea și că nu știa nimic despre aceasta.
Pe holurile Parlamentului, propunerea a stârnit reacții mixte. „Nimeni nu era la curent cu această calitate de membru special acordată Canadei”, a declarat pentru POLITICO Nicola Procaccini, copreședintele grupului de dreapta ECR, adăugând că „nu este pe deplin clar ce implică de fapt această calitate de membru”, dar că Regatul Unit ar trebui să fie primul care să beneficieze de un astfel de aranjament.
Anunțul lui von der Leyen ar trebui interpretat ca o strategie de imagine menită să prezinte un set de legături mai strânse în anumite sectoare, așa cum își doresc canadienii, întrucât nu există o bază juridică în tratate pentru un astfel de statut de membru, au susținut doi deputați europeni de centru și un funcționar al Parlamentului.
Biroul președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, a emis o declarație în urma unei întâlniri cu Carney, care, în mod revelator, a evitat complet să menționeze subiectul, afirmând că cei doi lideri au discutat despre „domenii cu un potențial mare pentru o cooperare și mai strânsă”, de la minerale brute esențiale până la apărare.
Serviciul de presă al Comisiei nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii.
Ottawa apasă oarecum pe frână
Răspunsul din partea Canadei nu a fost deloc unul de acceptare fără rezerve.
Biroul lui Carney a salutat eforturile mai ample ale Bruxelles-ului de a aprofunda legăturile, afirmând, după discursul lui von der Leyen, că Ottawa dorește să-și consolideze relația cu UE și să treacă de la actuala relație de liber-schimb la o „alianță mult mai puternică și mai ambițioasă”.
Însă Ottawa a avut grijă, cel puțin în public, să facă distincția între această ambiție și orice formă de aderare la UE. Carney însuși a declarat săptămâna trecută că dorește un parteneriat „unic” cu Bruxelles-ul, dar a evitat să folosească termenul de „stat asociat”.
Chiar dacă Canada va accepta în cele din urmă această idee, rămâne o întrebare mult mai importantă: ce ar însemna, de fapt, statutul de stat asociat?
Nu este greu de imaginat ce ar putea implica o astfel de „quasi-aderare”, pe baza privilegiilor acordate altor țări care nu sunt membre. Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein participă toate la piața unică a UE prin intermediul Spațiului Economic European și fac parte din zona Schengen fără pașaport, deși nu sunt membre ale UE.
Cetățenii din Moldova și Ucraina pot efectua apeluri și trimite mesaje text în UE fără costuri suplimentare, grație programului „Roam like at home”.
Fără modificarea tratatului, „ceea ce ne-am putea imagina mai degrabă este să ne orientăm spre modelul SEE”, a spus Repasi, calificându-l drept „în esență, o formă asociată de aderare”.
Complicații
Însă modelul SEE vine cu propriile sale complicații. Țările din SEE sunt profund integrate în sistemul de reglementare al UE, dar nu au drept de vot la adoptarea legislației UE.
Aderarea asociată nu ar însemna pur și simplu o redenumire a relației existente a UE cu Canada sau un termen eufemistic care să acopere o relație mai strânsă, ci crearea unei noi categorii de parteneri pentru un comerț liber sporit și cooperare în domenii precum apărarea, inteligența artificială și știința de înaltă tehnologie, potrivit unui oficial al UE la curent cu discuțiile.
Nu ar exista drepturi politice sau liberă circulație, cel puțin pentru moment.
Canada ar fi prima, dar probabil nu singura țară din acest club: Australia, Noua Zeelandă, Singapore și Japonia au fost menționate ca posibili membri viitori, a adăugat oficialul.
Un al cincilea diplomat s-a arătat însă sceptic cu privire la rezultatul unui astfel de acord și la modul în care acesta s-ar deosebi în mod concret de parteneriatele strânse pe care UE le are deja cu aliații săi.
Un alt diplomat a subliniat că 10 țări din UE nici măcar nu au ratificat încă acordul de liber-schimb al blocului cu Canada, CETA, care a fost semnat acum aproape un deceniu, în timp ce trei dintre ele nu au aprobat încă Acordul de parteneriat strategic. Un pact mai îndrăzneț ar necesita probabil entuziasmul politic al guvernelor UE.
Germania a adoptat, de asemenea, un ton prudent în cadrul unei conferințe de presă de miercuri. „Canada este un partener deosebit de apropiat pentru Europa. De aceea suntem deschiși să discutăm noi modele de parteneriat”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stefan Kornelius. Cu privire la denumirea de „membru asociat”, acesta a adăugat însă: „Cred că ar trebui să ne gândim mai bine la acest aspect”, a spus el.
.webp)
