Precizările vin după ce, la percheziţiile efectuate luni de DIICOT la locuinţa lui Georgescu din Mogoşoaia, ar fi fost găsită o legitimaţie „diplomatică" pe numele acestuia, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta.

„Cu privire la recentele relatări din mass-media referitoare la descoperirea unei legitimaţii diplomatice despre care a fost formulată presupunerea că ar fi fost emisă de Ordinul Suveran Militar de Malta pe numele unei persoane, dorim să precizăm următoarele: Confirmăm că persoana în cauză nu este membru al Ordinului Suveran Militar de Malta şi că nu am emis niciodată un astfel de document. Aşa cum s-a semnalat corect în presă, în România există mai multe ordine false (aşa-numitele „ordine de imitaţie”), care au folosit uneori în mod abuziv simbolurile noastre'', au transmis reprezentanţii Ordinului, într-un comunicat.

Legitimație falsă pe numele lui Călin Georgescu, descoperită de DIICOT

O legitimaţie „diplomatică" pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoşoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

„Legitimaţia" este intitulată „DIPLOMATIC ID" - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem, poartă numele „senatorului" Călin Georgescu, având şi poza acestuia.