Fără un răspuns entuziast din partea auditoriului, Mihai Dimian a fost nevoit să-și dea singur răspunsurile corecte. 

A fost însă atat de mulțumit de calitatea discursului, încât l-a prezentat publicului larg și într-o postare pe Facebook. 

„Când văcuța nu dă lapte, iar A.I.-ul e-n zadar, Ne dăm seama că-i nevoie de-un medic...? Hai, mai luăm o dată!”

Acesta a fost momentul pe care ministrul Educației, invitat la universitatea pentru Științele Vieții din Iași, l-a pregătit, pentru impact maxim, din clipa în care a ajuns la pupitru.

13 minute mai târziu, ministrul ajungea, în sfârșit, la partea menită să le aducă un zâmbet celor prezenți. Auditoriul a reacționat greu...

„Când grădina pare-o scenă zugrăvită de-un artist, Știi că-n spatele minunii, e-un inginer... ? Hai, așa puțini sunt la peisagistică aicea?”

... așa că ministrul a decis să-și dea singur raspunsurile...

„Când fabrica-ți produce un cașcaval rudimentar, atunci fă bine și plătește un inginer? Alimentar!”

...sau să ceară ajutor de la rector!

„Când pământul dă roade, iar fermerul (sic) e econom, știi că-n spatele recoltei e-un inginer... Și-acuma, domnule rector, dacă doriți să veniți un pic alături de mine... pe scenă? Nu? ”

Rectorul universității a declarat, pentru Știrile Pro Tv, că nu a mers pe scenă, la chemarea ministrului, pentru a vrut să aștepte finalul expunerii. Mai ales că n-a fost primul invitat care, la deschiderea anului universitar, a încercat o conectare cu audiența... în rime. A recuperat însă îndată ce șeful Educației a părăsit pupitrul.

GERARD JITĂREANU, RECTOR: „Mulțumiri pentru mesajul dvs. încurajator și dătător de speranțe pentru viitor, pentru întreg învățământul românesc.”

Ulterior, Mihai Dimian și-a publicat discursul, cu mențiunea ”pentru cei interesați”, și pe pagina de Facebook, subliniind că nu se așteaptă ca poezia să-i crească valoarea ca om de știință.