Regizorul Bogdan Georgescu: "Am descoperit teatrul comunitar in Los Angeles, cand puteam sa-l descopar acasa, langa Bistrita"
Bogdan Georgescu a descoperit teatrul comunitar in Los Angeles pentru ca apoi sa afle ca el era practicat si la noi in tara, in Bistrita, de o trupa de 7 barbati in varsta de 80 de ani.
Andreea Bortun a stat de vorba cu regizorul Bogdan Georgescu si a aflat ca daca ar fi ca intr-o zi sa monteze Hamlet, poate ar face-o apeland la cei doi fii ai regelui Cioaba. De ce? Pentru ca asa spectacolul rezultat ar fi o adaptare pe o situatie similara a comunitatii.
1. Bogdan Georgescu este “artist, observationist, activist social”; asta ca sa citez putin din biografia ta. Bogdan Georgescu este regizor si face teatru comunitar. Ce e teatrul comunitar si cum ai ajuns sa il practici?
Bogdan Georgescu: Teatrul comunitar e o forma de teatru facuta impreuna cu o comunitate, despre comunitatea respectiva sau despre o problema a acelei comunitati. Am descoperit asta undeva in 2005, la Cornerstone Theater Company, in Los Angeles. Apoi am dat peste aceasta trupa de undeva de la vreo 80 de km de Bistrita, trupa Teatrul Nescris din comuna Sant. Sunt vreo 7 oameni in jur de 80 de ani, care fac asta de cand se stiu. Practica o forma de teatru verbal si isi transmit piesele si personajele prin viu grai. Au un tip de realism si in felul in care joaca, si in modul de relationare, de exemplu, ii auzi spunand: “Noi trebuie sa fim ca la noi in ograda cand jucam.” E un microunivers acolo care reflecta cumva tot teatrul romanesc in 7 oameni. Ce e amuzant e ca am mers pana la Los Angeles ca sa aflu de teatru comunitar, cand puteam sa-l descopar la mine acasa, langa Bistrita.
2. Crezi ca poate teatrul comunitar sa reprezinte o arma de lupta in societatea de azi?
BG: Evident ca poate, dar trebuie sa fii constient ca impactul nu va fi exact cel pe care il astepti. Nu poate sa fie unul imediat. In plus, schimbarile provocate de manifestari de genul asta sunt foarte greu de cuantificat. Nu poti masura si nici nu poti controla.
3. Cum scrie regizorul Bogdan Georgescu?
BG: Eu nu stau acasa sa scriu texte, sau daca o fac, o fac dezvoltand intotdeauna textul impreuna cu actorii. Cred ca pentru a scrie spectacole de teatru, trebuie sa faci parte din teatru. Nu pot sa scriu un scenariu daca nu am deja in minte toata imaginea desfasurarii spectacolului, asta insemnand finantare, spatiu, distributie. Practic vreau sa scriu pentru un spectacol, nu sa scriu un text ca sa vad ce o sa se intample cu el. De obicei imi place sa modific pana in ultima zi.
4. Ti-ai da textele pe mainile altor regizori?
BG: Da. Adica, depinde. Este foarte complicat. E complicat sa gasesti variantele in care sa te simti confortabil sa remontezi un text, mai ales in situatia in care textele sunt atat de noi. Fiind scenarii de spectacole, trebuie sa gasesti pe cineva care sa vrea sa construiasca acel spectacol, nu sa foloseasca acel text, aici e diferenta. Ma intereseaza o colaborare cu cineva care vrea sa construiasca spectacolul asa cum e el propus in scenariul propriu-zis, deci inca din scriitura. Ce vreau e sa se inteleaga propunerea mea de spectacol.
5. Care ar fi lucrurile pe nu le-ai face niciodata atunci cand lucrezi la un spectacol?
BG: Cred ca nu mi-as impinge oamenii cu care lucrez dincolo de limitele prestabilite doar de dragul unui proiect sau pentru calitatea proiectului. Nu as sacrifica povesti si oameni pentru mize estetice, pentru spectaculozitate sau pentru media, ori vizibilitate.
6. Te-ai mai putea imagina punand in scena un text clasic de Shakespeare sau Cehov?
BG: Da, cred ca da, dar trebuie sa fie foarte speciale conditiile si foarte clar de ce. Daca mi s-ar propune sa montez un text clasic atunci poate ca as face Hamlet. Dar poate ca l-as face cu doi Hamleti si poate ca ei ar fi jucati de cei doi printi mostenitori ai regelui Cioaba. In realitate ei asta sunt acum dupa moartea tatalui lor, doi Hamleti. Cum ar fi sa adaptam textul lui Shakespeare la povestea lor si sa-l reconstruim? Asta poate ar fi o idee, asta poate m-ar interesa: o adaptare pe o situatie similara a comunitatii.
7. Ce iti place la spectacolele de teatru clasic?
BG: Apreciez elementele de maiestrie si de tehnica. Atunci insa cand teatrul devine o arta pentru cunoscatori, cand devine elitist, atunci nu mai cred in el. Daca e clasic doar ca sa ne exprimam virtuozitatea maiestriei si a mijloacelor de care dispunem, cred ca el poate fi interesant cel mult, insa doar atat.
8. Crezi ca faci parte dintr-o generatie de artisti?
BG: Cu siguranta da. Cred foarte tare in proiectele de grup, dar cred ca functioneaza cel mai puternic in perioada de formare: in scoala sau imediat dupa scoala. Cred ca membrii unei generatii pot sa ramana cu niste principii comune, cu niste tipuri de abordare, cu niste valori comune, dar nu stiu cat poti sa tragi de grup doar de dragul grupului.
9. Ce-ti place sa faci atunci cand nu faci teatru?
BG: Sa calatoresc mult, ca sa vad si alte lucruri, ca sa ma incarc cu povesti, cu locuri, cu oameni, cu experiente, sa traiesc in alte spatii culturale decat cele din care vin. Asta mi se pare esential in dezvoltarea ta ca artist. Necesitatea de a functiona intr-o limba straina mi se pare ca te obliga la o distanta absolut necesara, care te obliga la o structurare mult mai puternica pentru ca faci un efort permanent, pe cand in limba ta poti sa ai de multe ori scapari in sensul ca ti se pare ca lucrurile sunt de la sine intelese si de fapt sa se creeze niste confuzii pe care sa nu ai sansa sa le lamuresti niciodata.
10. Care e lucrul care te inspaimanta cel mai tare in lumea in care traiesti?
BG: Neincrederea, paranoia si inducerea fricii, a autoritatii. Astea sunt lucrurile care ma inspaimanta. Cred ca pot avea niste consecinte devastatoare asupra unui om.
11. Daca nu ai avea ce sa mai denunti in societate, ce povesti ar spune atunci piesele tale? E un exercitiu de imginatie.
BG: Cred ca lucrurile sunt intr-o permanenta dezvoltare, iar aceasta situatie utopica pe care tu o propui inseamna de fapt un punct final. Daca lucrurile nu se mai pot dezvolta, inseamna ca ele sunt moarte. Nu cred ca mi-ar placea sa apuc momentul in care sa nu mai ai ce sa analizezi, ce sa chestionezi.
