Bărbatul din Arad care și-a târât fosta iubită peste un kilometru cu mașina, la 100 km/h, a fost trimis în judecată

62586992

Un bărbat din Arad a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad pentru infracțiunile de omor și lipsire de libertate în mod ilegal.  

Arădeanul este acuzat că, în luna august, s-a certat cu fosta concubină la locul de muncă al acesteia, iar când femeia a venit la mașina sa și a intrat prin geamul deschis, zgâriindu-l pe față, acesta a pornit autoturismul cu ea atârnată de portieră, târând-o aproximativ un kilometru și jumătate, cu o viteză de peste 100 km/h.

După un timp, bărbatul i-a dat drumul din mâna cu care o ținea, iar femeia a căzut pe asfalt, lovindu-se puternic la cap și pe corp. Din cauza rănilor grave, femeia a murit, cadavrul ei fiind găsit în cursul nopții, la aproape cinci metri de acostament.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a anunțat, miercuri, că un bărbat din Arad a fost trimis în judecată pentru omor și lipsire de libertate în mod ilegal.

Faptele s-au petrecut în data de 5 august 2025, după o ceartă între inculpat și fosta sa concubină, potrivit anchetatorilor.

Anchetatorii au stabilit că, în acea seară, cei doi s-au întâlnit la locul de muncă al victimei, în orașul Chișineu-Criș, unde bărbatul a ajuns cu o mașină.

Aceștia s-au luat la ceartă, iar la un moment dat, bărbatul s-a urcat în mașină și i-a adresat jigniri fostei concubine, prin geamul deschis al portierei din dreapta.

Aceasta a venit spre mașină și s-a aplecat în interior, prin geamul deschis, zgâriindu-l pe bărbat pe frunte și pe nas. În acel moment, bărbatul a apucat-o de mână pe fosta sa concubină și a pornit mașina, cu femeia atârnată de autoturism.

Arădeanul și-a continuat deplasarea aproximativ un kilometru și jumătate, cu o viteză de peste 100 km/h, spre localitatea Sintea Mare, unde i-a dat drumul din mână femeii, care s-a prăbușit epuizată pe asfalt, lovindu-se puternic la cap și pe corp.

Din cauza rănilor grave, femeia a murit, cadavrul ei fiind găsit în cursul nopții, la aproape cinci metri de acostament.

Autopsia a confirmat că decesul a fost cauzat de multiple traumatisme cranio-cerebrale.

Leziunile au fost produse în urma unui impact violent, iar moartea a fost direct legată de mecanismul în care victima a fost târâtă și proiectată pe asfalt, potrivit raportului medico-legal.

În urma probelor administrate, dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Arad.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj, în timp ce pompierii umflau salteaua. „Mai dura 30 se secunde”

Poliția investighează moartea unui bărbat de 52 de ani, care s-a prăbușit de la etajul al treilea al unui bloc din Râmnicu Vâlcea - în timp ce pompierii încercau să umfle o saltea de salvare. 

Doi tineri, de 18 și 22 de ani, anchetați într-un dosar de agresiune asupra unei minore. Tânăra de 15 ani băuse excesiv

Poliţiştii clujeni continuă cercetările într-un dosar penal privind agresiuni sexuale comise asupra unor minore din localitatea Poieni. În cauză sunt vizaţi doi tineri, de 22 şi 18 ani, ambii aflaţi, în prezent, în arest preventiv.

O fată de 13 ani din Iași a ajuns la spital, după un avort spontan. Iubitul ei de 19 ani a fost arestat

Caz șocant în Iași. O fată de 13 ani, aflată în grija asistenților maternali, a dispărut din casa de tip familial, în această vară. Iar acum a ajuns la spitalul de copii, după ce a suferit un avort spontan.  

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.