Toader, despre decizia privind completurile de la ÎCCJ: ”Nu poate fi lipsită de efecte”

62015721
Pro TV

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat vineri, pe pagina sa de Facebook, că desemnarea completurilor de cinci judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a reprezentat o încălcare a legii.

Toader oferă ca exemplu o hotărâre pronunţată în 15 septembrie 2015, în cauza Tsanova-Gecheva împotriva Bulgariei, în care CEDO a stabilit că "este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiţiei", însă situaţia din ţara noastră nu face referire la un caz singular, precum cel din decizia CEDO.

"În România, prin decizia CCR (...), s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte şi ÎCCJ, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere al ÎCCJ, (...) potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar patru din cei cinci membri ai Completurilor de cinci judecători. Nu este vorba, aşadar, despre un caz singular/specific, precum în cauza soluţionată de CEDO, care a analizat, în acel context factual, desemnarea unui judecător raportor într-un complet de cinci judecători. Nu este vorba nici despre vreo controversă doctrinară ori divergenţă jurisprudenţială în privinţa desemnării judecătorilor completelor de cinci judecători, ci de o încălcare a legii, cu caracter de continuitate, constatată printr-o decizie general obligatorie a CCR. Această decizie nu poate fi lipsită de efecte juridice", scrie Toader.

Forumul Judecătorilor din România a publicat vineri o decizie a CEDO care preciza "Chiar presupunând că desemnarea unui judecător raportor într-un complet de cinci judecători nu a fost efectuată aleatoriu, neexistând alte dovezi ale lipsei de imparţialitate a judecătorilor care alcătuiesc completul, nu rezultă încălcarea exigenţelor art.6 din Convenţie din acest punct de vedere".

Ministrul Tudorel Toader a anunţat, pe 20 ianuarie, că a redactat un proiect de ordonanţă de urgenţă, pentru a da posibilitatea persoanelor condamnate de completuri "nelegal constituite" şi care nu mai sunt în termen să poată depune contestaţii în anulare.

"Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnaţi de către complete nelegal constituite. Şi vor putea face contestaţie în anulare, repuşi fiind în termen prin ordonanţă, iar instanţa, în complet legal constituit, îi va judeca şi dacă vor fi vinovaţi vor plăti, dacă nu vor fi vinovaţi, sigur nu există temei să plătească. Aceasta este o primă şi imediată măsură", a spus Toader, într-o intervenţie telefonică la un post TV.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62008765
Analiștii politci taxează ultima idee a lui Toader: ”Ne întoarcem la vremurile trecute?”

Incriminarea demnitarilor pentru aşa-zisa denigrare a ţării, despre care a vorbit ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar putea fi interpretată drept un atac la libertatea de exprimare.

62017187
DNA cere 12 ani de închisoare pentru Radu Mazăre, pentru șpăgi de aproape 9 milioane euro

12 ani de închisoare. Este pedeapsa pe care au cerut-o procurorii DNA pentru fostul primar al Constanței Radu Mazăre.

61972110
Ghiţă: Voi fi audiat în dosarul lui Kovesi. Dacă îmi cer, voi da poza cu fosta şefă DNA

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat joi seară că va fi audiat din Serbia de Secţia privind infracţiunile comise de magistraţi, în dosarul care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.