Primarul Timişoarei va fi trimis în judecată. Robu: ”Eu sunt ultra cinstit”

×
Publicitate

Primarul Timișoarei Nicolae Robu va fi trimis în judecată în scandalul locuințelor vândute ilegal. Edilul a fost chemat luni dimineață la DNA pentru a primi vestea, iar Robu s-a arătat de-a dreptul revoltat.

De aceleaşi acuzaţii are parte şi fostul primar - Gheorghe Ciuhandu.

Ancheta pare să fi ajuns la final după doi ani de investigaţii. Procurorii DNA au pus cap la cap dovezile, iar luni, principalii protagonişti ai acestui scandal de corupţie au fost înştiinţaţi oficial că împotriva lor s-a pus în mişcare acţiunea penală şi că sunt la un pas de a fi trimişi în judecată pentru acuzaţia de abuz în serivicu.

Nicolae Robu a sosit luni dimineaţă la sediul DNA. Edilul nu a făcut declaraţii la sosire, însă la plecare a afirmat că că, sub semnătura sa, având garanţia de legalitate din partea aparatului de specialitate al Primăriei, s-au vândut ”două magherniţe”.

Robu spune că nu înţelege de ce a fost trimis în judecată, declarându-se ”un om ultra cinstit, ultra corect”.

”Eu sunt un om ultra cinstit, ultra corect în tot ceea ce fac. Singura mea avuţie până la vârsta asta, cu toate funcţiile pe care le-am avut, este onoarea. Nu pot să nu fiu revoltat când cineva atentează la onoarea mea şi îmi împroaşcă această singură avuţie cu noroi. De ce să fiu eu trimis în judecată? De ce apare numele meu într-un material în care, pe patru pagini şi jumătate din şase şi ceva, e vorba despre lucruri total străine mie? În cazul meu, s-au vândut doar două magherniţe de către aparatul Primăriei, nu de către mine, cu o semnătură dată de mine, fără să mi se spună că acei chiriaşi au venit mai târziu sau alte aspecte. Sub garanţia că totul este legal, dată de aparatul de specialitate”, a declarat Robu, la ieşirea de la DNA.

Acesta a afirmat că, sub semnătura sa, s-a vândut un apartament cu o cameră, în suprafaţă de 25 de metri pătraţi, şi un apartament cu două camere, în suprafaţă de 50 de metri pătraţi.

Robu a precizat că, înaintea sa, semnaseră pentru legalitate alte cinci persoane din Primăria Timişoara.

El a mai fost la DNA la jumătatea lunii iunie, el spunând atunci că este cercetat într-un dosar privind lucrările de proiectare pentru reabilitarea termică a 65 de blocuri. Robu spune că firma care a făcut aceste lucrări este a unei rude îndepărtate, cu care nu a avut relaţii şi că totul a fost legal, iar el este foarte relaxat.

De asemenea, la începutul lui februarie 2017, DNA anunţa că Nicolae Robu şi fostul edil al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu în cazul vânzării a 967 de imobile, prejudiciul adus statului fiind de 40 de milioane de euro.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61970796
Comisia Iordache a aprobat raportul la OUG 92/2018 privind legile justiţiei, cu amendamente

Comisia specială pentru legile justiţiei a adoptat, luni, cu 12 voturi "pentru" şi 3 împotrivă, raportul cu amendamente la Ordonanţa de urgenţă 92/2018 care modifică legile justiţiei.

62000248
10.000 de deținuți eliberați într-un an în baza recursului compensatoriu. Care ar fi de fapt scopul măsurii

Aproximativ 10.000 de deținuți au fost eliberați în ultimul an, înainte să fi executat întreaga pedeapsă. 

61999872
Tăriceanu iese la atac după ce a fost acuzat de luare de mită: ”DNA promovează o campanie de fake news”

Bănuit de luare de mită, Călin Popescu Tariceanu iese la atac. Președintele Senatului acuză DNA că promovează o campanie de știri false împotriva lui și spune că nu a luat niciun leu șpagă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.