Parchetele, vizate de un „control temeinic” al Inspecției Judiciare

61954328
Pro TV

Inspecţia Judiciară a anunțat, miercuri, că începe verificarea modului în care a fost aplicat protocolul cu SRI la toate parchetele.

„Inspectorul sef al Inspectiei Judiciare a emis azi (n.r - miercuri) ordinul privind efectuarea unui control tematic la toate parchetele din cadrul Ministerului Public privind modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale, declasificat şi re-înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 884/C din 29 martie 2018", anunţă Inspecţia Judiciară.

Controlul are următoarele obiective generale: stabilirea, după caz, a modalităţii de primire, înregistrare şi aplicare a protocolului la nivelul parchetelor vizate de control; identificarea dosarelor constituite ca urmare a unor sesizări din oficiu, întocmite de procurori pe baza informaţiilor transmise, în temeiul protocolului, de Serviciul Român de Informaţii; identificarea măsurilor dispuse de către procurorii cu funcţii de conducere şi execuţie de la parchetele vizate de control, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, privind aplicarea protocolului, informează News.ro.

Controlul se va desfăşura în trei etape:

Etapa I: solicitarea de relaţii în conformitate cu obiectivele generale de la conducătorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DirecţieiNaţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, atât pentru unitatea proprie cât şi pentru unităţile din raza de competenţă;

Etapa a II-a
: analizarea materialului documentar transmis în etapa I si stabilirea masurilor organizatorice pentru etapa următoare precum obiectivele specifice, componenţa echipei de control, structura raportului de control şi termenele;

Etapa a III-a: efectuarea de verificări pe baza obiectivelor specifice şi finalizarea controlului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61825254
Șeful DIICOT, despre decizia CCR în cazul Kovesi: ”Este o aberație logică”

Daniel Horodniceanu, șeful DIICOT, a comentat, miercuri, decizia Curții Constituționale, care i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să o revoce din funcție pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

61940493
Florin Iordache: ”Codruța, go home!”

Decizia Curţii Constituţionale în cazul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, este una clară, spune preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache.

61810501
Fost ministru al Justiției: "Decizia CCR, fundamental eronată din punct de vedere tehnic juridic"

Deputatul PNL Cătălin Predoiu a comentat pe Facebook decizia Curții Constituționale, care a admis sesizarea Guvernului privind conflictul juridic de natură constituțională între ministrul Justișiei și președintele Klaus Iohannis.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.