Inspecţia Judiciară a exercitat o nouă acţiune disciplinară faţă de Kovesi

61943582

Inspecţia Judiciară a exercitat o nouă acţiune disciplinară, respectiv a treia, faţă de Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Inspecţia Judiciară a exercitat o nouă acţiune disciplinară pentru că a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului - Comisia specială de anchetă, a anunţat miercuri Inspecţia Judiciară, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al instituției, acţiunea disciplinară a fost exercitată pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004.

"În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei", arată sursa citată.

De asemenea, IJ precizează că, prin poziţia publică a procurorului şef al DNA, manifestată ulterior deciziei Curţii Constituţionale, au fost afectate onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat cu consecinţa încălcării dispoziţiilor articolelor 4 alin. (1) şi 90 din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale articolelor 7, 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM se mai află alte două sesizări ale Inspecţiei Judiciare în care este vizată Laura Codruţa Kovesi, pentru săvârşirea unor abateri disciplinare, una dintre ele având termen data de 9 mai.

Conform IJ, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului Justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017.

Totodată, susţinea IJ, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor.

În data de 11 aprilie, IJ anunţa că a exercitat o a doua acţiune disciplinară faţă de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce ar fi desemnat, ca membru al unei echipe de control, un magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate.

De asemenea, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiune disciplinară şi pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de articolul 99 litera m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, respectiv "nerespectarea în mod nejustificat (...) a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente" constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiaşi control tematic, a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile articolului 65 alineatul (3) din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, transpuse în dispoziţiile articolului 7 litera s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care se referă la atribuţiile procurorului şef al DNA şi prevede că acesta "exercită controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi", prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate.

"Prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alineatul 5, 16 alineatul 1 şi 2, 20, 21 alineatul 3, 132 alineatul 1 din Constituţia României, articolul 5 din Legea nr. 303/2004 raportat la articolul 58 alineatul (3) din Legea nr. 303/2004 şi articolul 65 alineatul (3) din Legea nr. 304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie", preciza IJ.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
61954215
Un elev din Ploiești, transportat la spital. A fost bătut de un coleg cu doi ani mai mic

Incident violent în căminul unui liceu din Ploieşti. Doi elevi s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei, în vârstă de 19 ani, a ajuns la Spitalul de Urgenţă cu lovituri la cap, la abdomen şi o rană la ureche.

61954204
Ionela Prodan, înmormântată joi. Artiștii își vor lua rămas-bun de la ea prin muzică

După o viaţă dedicată publicului, Ionela Prodan va fi condusă pe ultimul drum de foştii săi colegi, care îi vor cânta doine de despărţire.

61954167
Transalpina rămâne închisă din cauza zăpezii. Când s-ar putea circula în zonă

Transalpina nu va fi redeschisă prea curând anul acesta, după ce salvamontiştii au măsurat zăpada şi de trei metri pe cea mai înaltă șosea din ţară.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.