OCDE confirmă capacitatea DNA de a aplica efectiv standardele internaționale anticorupție

62492345
Inquam Photos / Octav Ganea

România a primit avizul formal al Grupului de lucru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru combaterea mitei în operaţiunile economice internaţionale, un pas "decisiv" în procesul de aderare a ţării noastre, anunță DNA.

Evaluarea adoptată în luna octombrie arată că România îndeplineşte standardele internaţionale în prevenirea şi combaterea corupţiei care implică funcţionari publici străini, potrivit DNA.

"Acest rezultat a fost posibil datorită eforturilor susţinute ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în strânsă colaborare cu Ministerul Justiţiei. DNA a avut un rol important în implementarea recomandărilor OCDE, iar una dintre cele mai importante - cea privind resursele umane, financiare şi de formare profesională - a fost considerată pe deplin îndeplinită. Totodată, evaluarea OCDE recunoaşte progresele României şi în celelalte recomandări aflate în curs de implementare, rezultate obţinute prin aceeaşi colaborare instituţională", a explicat DNA.

În baza noii legislaţii - Legea nr. 319/2024, modificată prin Legea nr. 156/2025, DNA are competenţă exclusivă pentru investigarea mitei oferite funcţionarilor publici străini şi a infracţiunilor conexe, precum spălarea banilor sau falsul în înscrisuri.

În 2025, DNA a continuat investigarea unui caz reprezentativ de mită transnaţională, încadrat potrivit noilor prevederi legale şi inclus de OCDE în matricea de cazuri relevante.

"OCDE a evidenţiat capacitatea DNA de a desfăşura investigaţii eficiente în cazurile de mituire străină şi de a coopera cu autorităţi din alte state. De asemenea, România a fost remarcată pentru implicarea activă în mecanismele internaţionale de evaluare, prin participarea la examinarea altor state parte la Convenţie. Obţinerea avizului formal reprezintă un semnal puternic privind angajamentul României în consolidarea integrităţii şi a luptei împotriva corupţiei la nivel internaţional", a mai transmis DNA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62592752
Cine este noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Mandatul lui va începe de anul viitor

Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii este judecătorul Gheorghe-Liviu Odagiu, al cărui mandat va începe la 7 ianuarie 2026 şi durează un an.

62388661
Percheziții de amploare la un operator portuar din Constanța. Rețea suspectată de contrabandă cu motorină și evaziune fiscală

Procurorii DIICOT fac, joi, zeci de percheziţii la un operator portuar din Constanţa, la sediile mai multe firme şi la locuinţele unor persoane, într-un caz de contrabandă transfrontalieră cu produse petroliere.

62588941
Asistent medical din Arad, acuzat că a luat credite în numele a cel puțin 20 de pacienți. Prejudiciul pe care l-ar fi produs

Un asistent medical din Arad este anchetat penal, bănuit că s-a folosit de datele personale ale unor vârstnici şi a luat împrumuturi în numele lor, de la Casa de Ajutor Reciproc.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Bucurie alegeri serbia
Studenții răstoarnă puterea în Serbia: Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea. Val de bucurie pe străzile Belgradului

Serbia se pregătește pentru o schimbare majoră de putere, după 14 ani de dominație a Partidului Progresist Sârb. 

Vlcsnap 2026 10 26 07h11m08s010
Orașele în care vin prea mulți turiști: „Evit să mai merg în centru”. În Brașov se oferă deja reduceri localnicilor

Un studiu făcut la Sibiu arată că orașul riscă să ajungă la „turistificare” - fenomenul prin care o destinație satisface mai mult nevoile turiștilor decât ale locuitorilor.