La perchezițiile făcute în locuința acestora au fost găsite ceasuri, obiecte vestimentare, piese de mobilier și mai multe bijuterii. Potrivit unor surse din anchetă, femeia este fosta soție a milionarului.

Corespondent Știrile ProTV: „Italianul păgubit de două milioane de euro este un designer de modă cunoscut. Acesta a descoperit că i-a fost spartă locuința de aici, din Corbeanca, în luna mai. Din casă lipseau bunuri foarte scumpe, dar și sistemul de supraveghere video. Chemați să cerceteze furtul, criminaliștii au descoperit că una dintre uși fusese forțată, iar alta deschisă cu o cheie potrivită. Acest indiciu a ajutat la identificarea rapidă a unui suspect, fosta soție a italianului”.

Ancheta a scos la iveală că între februarie și aprilie 2025 femeia și tatăl ei au intrat de mai multe ori în vila italianului, aflată într-un complex privat. Pe lângă bani, ceasuri și bijuterii din platină, cei doi sunt acuzați că au sustras electrocasnice, obiecte decorative și chiar documente personale.

Andreea Balaș, purtătoare de cuvânt a IPJ Ilfov: „În urma activităților desfășurate, polițiștii au recuperat o parte semnificativă din bunuri, estimate la 1 mil. de euro.”

Ajunsă în fața judecătorilor din Ilfov, tânăra a fost plasată sub control judiciar. Tatăl ei a fost însă arestat preventiv pentru 30 de zile.

În urmă cu patru ani, italianul păgubit a fost invitat alături de fosta soție în emisiunea „Vorbește Lumea”. Păreau un cuplu fericit, cu succes în afaceri.

Simona și Domenico Perri au împreună doi copii. Cei doi nu mai formează un cuplu. După separare, aventurile lui au fost mediatizate intens de presa mondenă.