Procesul în care Liviu Dragnea a dat în judecată Instanța Supremă, amânat

61996063
Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vineri, pentru 23 noiembrie, procesul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, contestă decizia Instanţei supreme de a nu aplica noile reglementări privind formarea completurilor de cinci judecători.

Judecătorii au decis amânarea pe motiv că citaţia transmisă Florentinei Gabriela Barbir, intervenient în acest caz, s-a întors la Curtea de Apel Bucureşti, procedura de citare nefiind îndeplinită.

Pe 5 octombrie, Liviu Dragnea a depus în instanţă o cerere, prin care solicita anularea unei decizii a Colegiului de conducere al Instanţei supreme, prin care s-a hotărât să nu fie aplicată noua procedură de constituire a completurilor de cinci judecători, prevăzută de Legea 304/2004.

Dragnea susţinea, în cererea depusă, că Instanţa supremă şi-a asumat aplicarea selectivă a prevederilor Legii 304/2004, iar nerespectarea normelor privind compunerea completurilor de cinci judecători afectează legalitatea hotărârilor judecătoreşti, pronunţate după data de 23 iulie 2018, când au intrat în vigoare noile dispoziţii.

Vechea procedură prevedea că judecătorii din completurile de cinci de la Instanţa supremă sunt aleşi prin tragere la sorţi, cu excepţia preşedinţilor. În prezent, completurile de cinci judecători în materie penală sunt conduse de vicepreşedintele ÎCCJ - Iulian Dragomir şi preşedintele Secţiei Penale - Mirela Sorina Popescu.

Noua procedură introdusă prin modificarea Legii 304/2004 stipulează că sunt traşi la sorţi toţi membrii completurilor de cinci.

La începutul lunii septembrie, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi a decis să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în legătură cu alegerea completurilor de cinci judecători, pe motiv că legea nu are dispoziţii tranzitorii, care să impună, pentru anul 2018, tragerea la sorţi a acestora.

Liviu Dragnea este judecat în dosarul DGASPC Teleorman de un complet de judecată condus de Iulian Dragomir.

 

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61995954
În ce condiții poate rămâne Augustin Lazăr procuror general al României până la finalizarea mandatului
Procurorul general al României și-ar putea duce mandatul la bun sfârșit, chiar dacă ministrul Justiției a declanșat miercuri seară procedura de revocare.
61995941
Codul Penal adoptat de Parlament, parțial neconstituțional. Reacția liderului PSD
Codul Penal în forma adoptată de Parlament este parțial neconstituțional, au decis joi judecătorii Curții Constituționale.
61995651
Tudorel Toader, replică rapidă pentru Klaus Iohannis: ”Nimic nou sub soare”
Aflat în concediu, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut o replică rapidă la reacția președintelui Iohannis privind revocarea procurorului general, Augustin Lazăr.