Fostul judecător Cristi Dănileț a câștigat definitiv la CEDO procesul intentat statului român

×
Publicitate

Fostul judecător Cristi Dănileț a câștigat definitiv procesul intentat statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Și asta după ce magistrații de la Strasbourg au decis că i s-a încălcat dreptul la liberă exprimare.  

În 2019, Dănileț a fost sancționat de Consiliul Superior al Magistraturii cu diminuarea salariului cu 5 procente, vreme de două luni, pentru postări făcute pe contul său de Facebook.

Dănileț a fost acuzat că ar fi pătat imaginea sistemului judiciar prin expresiile folosite. Și, cum Înalta Curte de Casație i-a respins recursul, magistratul s-a plâns la CEDO, fără a cere, însă, despăgubiri.

Prima decizie favorabilă dată de un complet al Curții de la Strasbourg a avut loc în februarie, dar a fost atacată de Guvern.

Luni,  însă, megistrații europeni i-a dat, definitiv, câștig de cauză.

”Marea Cameră a CEDO – cel mai înalt for de justiție din cadrul Consiliului Europei ce reunește 46 state membre – tocmai a pronunțat soluția în cazul Danileț. României privind libertatea de exprimare a magistraților în subiecte de interes general. Am fost reprezentat de avocatele Nicoleta Popescu și Mihaela Ghirca-Bogdan cărora le mulțumesc din suflet pentru pregătirea acestui caz și reprezentarea de excepție în fața instanței europene.”, a anunțat Dănileț într-un mesaj publicat pe Facebook.

”Magistrații pot comenta public, inclusiv pe rețelele sociale, subiecte de interes general”

”Hotărârea de azi clarifică faptul că, deși sunt supuși unei obligații generale de rezervă, magistrații pot comenta public, inclusiv pe rețelele sociale, subiecte de interes general. Hotărârea pronunțată astăzi este definitivă. Standardele stabilite de Marea Cameră vor avea efect obligatoriu, de lege pentru toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv România.

Hotărârea Marii Camere reprezintă un moment-cheie în jurisprudența CEDO privind articolul 10 și statutul magistraților, având potențialul de a consolida sau redefini standardele europene referitoare la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor în societățile democratice.

Cazul privește libertatea de exprimare a unui judecător și modul în care statul poate sau nu poate sancționa magistrații pentru opiniile exprimate în spațiul public.

Astfel, Curtea a confirmat că România a încălcat în cazul magistratului român articolul 10 privind libertatea de exprimare, din Convenția europeană a drepturilor omului. Reclamantul nu a solicitat daune morale statului român.”, afirmă echipa care l-a reprezentat la Strsbourd pe Cristi Danileț.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61473799
Procedură spectaculoasă. Polițiștii și procurorii au decis să exhumeze trupul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu

Polițiștii și procurorii au decis să exhumeze, luni, trupul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu.

62599099
Judecătoarea Raluca Moroșanu: „Lia Savonea trebuie să plece din sistem”. Cum sunt blocate anchetele asupra magistraților

Judecătorul Raluca Moroşanu, cea care a confirmat dezvăluirile din documentarul Reporter, a afirmat, într-un interviu pentru publicație, că oamenii din sistemul de justiţie se tem că nu se va mai schimba nimic.

62598981
Inspecția Judiciară verifică acuzațiile din documentarul Recorder. Când va anunța concluziile

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare precizează, duminică după-amiază, că instituţia face verificări după documentarul Recorder.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.