Fostul deputat PSD Cristian Rizea, eliberat condiționat. A făcut doi ani de închisoare pentru 300.000 de euro șpagă

61926817
Inquam

Fostul deputat Cristian Rizea a fost eliberat condiționat din închisoare, în urma unei decizii pronunțate de Tribunalul Ilfov, care a admis contestația formulată împotriva deciziei inițiale a instanței de judecată.

„Admite contestația formulată de contestatorul Cristian Rizea împotriva sentinței penale 963/03.04.2025 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București (...). Desființează sentința atacată și, pe fond, rejudecând: (...) admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat Cristian Rizea. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Cristian Rizea (...), în prezent încarcerat în Penitenciarul București Jilava (...) și punerea acestuia în libertate, dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză (...). Definitivă", se arată în minuta deciziei Tribunalului Ilfov.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat în anul 2019 la 4 ani și 8 luni închisoare într-un dosar de corupție instrumentat la DNA. Pentru a scăpa de pedeapsa primită, Rizea a fugit din țară, stabilindu-se în Republica Moldova, de unde a fost expulzat în anul 2023.

Dosarul de corupție: 300.000 de euro pentru intervenții

Rizea a fost judecat sub acuzația că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colțea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma unor contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruti în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) și la Primăria comunei Chiajna pentru a rezolva anumite interese personale ale omului de afaceri.

„Potrivit înțelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Cristian Rizea a primit de la inculpatul Lucian Colțea suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorități, astfel încât o persoană din familia lui Lucian Colțea să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv ca omul de afaceri să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna", susțineau procurorii.

Contracte fictive și influențarea martorilor

Pentru a ascunde adevărata provenință a sumei de 300.000 de euro primite de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv.

Acuzațiile împotriva fostului deputat nu s-au oprit aici. Rizea a mai fost acuzat că în decembrie 2015, după declanșarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori și le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al Sectorului 5 al Capitalei, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62404704
Doi ofițeri de poliție din Argeș sunt cercetați pentru două infracțiuni. Unul dintre ei a fost reținut. Ce a descoperit DGA

Doi ofiţeri de poliţie sunt cercetaţi pentru şantaj şi divulgare de informaţii nepublice, unul dintre aceştia, ofiţer la Operaţiuni Speciale în cadrul IPJ Argeş fiind reţinut şi urmând să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

62551744
Prejudiciul uriaș adus de doi notari publici pentru neplata contribuțiilor la stat. Descinderi la biroul inculpaților

Polițiștii și procurorii au percheziționat un birou notarial și doi notari, suspectați de neplata impozitelor de șapte milioane de lei pe venituri din vânzări imobiliare.

62556573
Operațiune de amploare în Câmpulung Moldovenesc. Funcționari bănuiți de eliberarea actelor false pentru ruși și ucraineni

Procurorii Parchetului General au demarat aproape 100 de percheziții la Câmpulung Moldovenesc, unde vizează o nouă rețea de funcționari bănuiți că au eliberat acte de identitate false românești pentru 1.700 de ruși și ucraineni.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.