După România și Marea Britanie, frații Tate sunt anchetați penal și în SUA. „Acest comportament este intolerabil”

×
Publicitate

Procurorul general al Floridei a anunțat demararea unei investigații penale care îi vizează pe Andrew și Tristan Tate, ajunși recent peste Ocean.

Între timp, frații Tate atacă sistemul judiciar din România și îi acuză pe anchetatori că au dovezi false împotriva lor. Declarațiile au fost făcute într-un podcast realizat de un antreprenor american. La București, ministrul Justiției a reacționat și a spus că persoanele care ultragiază magistrați vor răspunde în fața legii.

Andrew Tate: „Instanța a respins trimiterea în judecată din lipsă de probe. A fost respinsă, dar, din anumite motive, condițiile noastre de eliberare pe cauțiune au fost menținute și au fost menținute spunând că procurorul crede că ar putea să se refacă rechizitoriul. Este acesta un sistem tradițional? Mă țineți doi ani blocat într-o țară, trimiteți un act de acuzare în instanță, instanța îl respinge și menține controlul judiciar, astfel încât procurorul să poată petrece alți doi ani scriind gunoaie. Este acesta un sistem judiciar?”

Pe acest ton amenințător, Andrew Tate a înșirat acuzații la adresa sistemului judiciar din România, dar și întrebări retorice despre cazul său, fără ca gazda podcastului să-l întrerupă.

Andrew Tate se referă la dosarul de trafic de persoane și viol pe care judecătorul din camera preliminară de la Curtea de Apel București a decis să-l retrimită la DIICOT. Magistratul a solicitat excluderea mai multor probe și declarații din dosar și refacerea rechizitoriului. Momentul a fost considerat de echipa de apărare o victorie importantă. Influencerul i-a acuzat pe anchetatori și că i-ar fi furat banii, proprietățile și mașinile.

Andrew Tate: „Cât sânge vă așteptați să dau unui sistem judiciar dintr-o țară străină? (...) Cât timp trebuie să stau acolo în timp ce această țară încearcă să găsească acuzații împotriva mea?”

Reacția ministrului Justiției

Ministrul Justiției îi atrage atenția lui Tate că ultimele declarații i-ar putea aduce încă un dosar penal – de această dată pentru ultraj.

Radu Marinescu, ministrul Justiției: „Niciodată nu vom tolera ca autorităţile din România să fie înjuriate. Persoanele care ultragiază magistraţii trebuie să răspundă în faţa legii. Vă asigur că, dacă se va încălca controlul judiciar de către aceste persoane, atunci justiţia din România va avea toate resursele necesare pentru a reacţiona în consecinţă.”

Pe 24 martie, frații Tate ar trebui să se prezinte la Poliția Voluntari pentru a semna controlul judiciar.

Andrew Tate: „Mă voi întoarce, voi zbura înapoi și mă voi supune acestor condiții. Nu fug de nimic pentru că nu sunt un laș.”

Între timp, mai mulți parlamentari au cerut Inspecției Judiciare să analizeze motivele care au dus la ridicarea de către procurorul de caz a restricțiilor de călătorie pentru frații Tate.

Andrew Tate, urmarit penal și în SUA

James Uthmeier, procurorul general al Floridei: „Acești tipi au recunoscut public că au participat la ceea ce pare a fi solicitarea, traficul și exploatarea femeilor din întreaga lume, unele dintre victime fiind minore. Ei pot să spună ce vor, dar în Florida, acest tip de comportament este considerat intolerabil. Nu îl vom accepta! Ei au ales să vină aici şi să se stabilească în acest stat, iar noi vom folosi toate instrumentele pe care le avem în cadrul autorităţii noastre legale pentru a-i trage la răspundere.”

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62525106
Călin Georgescu, la Judecătoria Sectorului 1: „Sunt încrezător”. Decizia instanței a fost amânată pentru joi. VIDEO

Călin Georgescu va afla joi dacă rămâne sub controlul judiciar impus acum o săptămână de procurorii parchetului general, în dosarul în care a fost inculpat pentru șase acuzații.

62525012
Andrew Tate, atacă procurorii din România după ce a plecat în SUA. Reacția ministrului Justiției

Andrew Tate atacă sistemul judiciar din România și îi acuză pe anchetatori că au dovezi false împotriva lor. Declarațiile au fost făcute într-un podcast realizat de un antreprenor american.

62522885
Procurorul general Alex Florența, despre magistratul care l-ar fi protejat pe Călin Georgescu: ”Este în activitate”

Magistratul anchetat de Parchetul General pentru că l-ar fi protejat pe Călin Georgescu este încă în activitate, a declarat procurorul general Alex Florența.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.