Decizia luată de instanță în cazul autorului atentatului terorist de la mall-ul din Brăila

×
Publicitate

Autorul atentatului terorist de la Mall Brăila, Marius Valentin P., în vârstă de 20 de ani, a primit încă o lună de arest preventiv.

 

Judecătorii Tribunalului Brăila au admis propunerea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de prelungire a arestului începând cu data de 11 ianuarie şi până la data de 9 februarie inclusiv.

Măsura prelungirii arestului preventiv s-a dat în lipsă, Marius Valentin P. aflându-se la Penitenciarul Jilava, unde a fost dus la sfârşitul lunii noiembrie 2018, pentru a fi supus expertizei psihiatrice la Institutul Naţional de Medicină legală "Mina Minovici", rezultate care nu au sosit încă.

Pe 11 noiembrie 2018, un tânăr de 20 ani a rănit zece persoane, după ce a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.

Procurorii DIICOT au deschis, în acest caz, dosar pe legea privind combaterea terorismului, iar procurorii Serviciului Teritorial Galaţi s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiunilor prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, fiind vorba de un dosar distinct de cel deschis la Tribunalul Brăila.

Planul atacatorului de la Mall Brăila, Marius Valentin P., era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.

"Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat, conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, că 'trebuie să curgă sânge în ţara asta', 'sunt un terorist' etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei", a precizat Tribunalul Brăila.

În urma atacului de la Mall Brăila, au fost rănite şapte persoane, cinci adulţi şi doi copii de 11 şi 13 ani. Înainte cu puţin timp de a intra în mulţimea de la mall, tânărul înjunghiase un bărbat cu care avusese un conflict, de la o maşină şi rănise alte două persoane, pe centura oraşului. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,37mg/l alcool şi i-au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă acesta se află sub influenţa altor substanţe.

Tânărul a fost condamnat în 2017 de Judecătoria Brăila la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan. Marius Valentin Parfenie şi tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la 8 luni de închisoare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Anunț important făcut de Tudorel Toader. Se va întâmpla în toate instanțele de judecată

Ministerul Justiţiei a iniţiat procedura de achiziţie publică pentru dotarea tuturor instanţelor de judecată cu echipamente de videoconferinţă, a anunţat, joi, ministrul Tudorel Toader.

Scandalul DNA Ploiești. Conducerea instituției cere revocarea fostului șef Lucian Onea

Conducerea DNA a transmis, joi, Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror la DNA Ploieşti a lui Lucian Gabriel Onea, în prezent suspendat din funcţie - fost șef al DNA Ploiești.

Scandalul înregistrărilor audio. Adina Florea anchetează 5 procurori DNA

Nou înfiinţata secţie de investigare a infracţiunilor din justiţie a declanşat o anchetă, după ce un avocat a făcut publică înregistrarea unei discuţii pe care ar fi avut-o, în urmă cu un an, câţiva procurori de la DNA Oradea.

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.