Judecarea cererii de eliberare condiţionată a lui Omar Hayssam, amânată

×
Publicitate

Tribunalul Dâmbovița a amânat, marți, judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei din motive emdicale a lui Omar Hayssam, sirianul cerând, prin apărător, o nouă expertiză medico-legală. 

Potrivit datelor furnizate Agerpres de reprezentanţii instanţei, cauza a fost amânată pentru data de 15 mai, urmând ca, la data de 24 aprilie, judecătorii să se pronunţe asupra unor cereri formulate de către apărătorul lui Hayssam şi de procurorul de şedinţă.

Condamnat la ani grei de puşcărie, în mai multe dosare, sirianul susţine că suferă de boli grave şi este pe moarte, însă judecătorii au cerut şi o expertiza medico-legală care să ateste starea sa de sănătate.


Omar Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck" şi 24 de ani în dosarul "Manhattan", pentru săvârşirea unor infracţiuni economice.

În 2006, el a fugit din România, dar a fost prins şi adus înapoi în ţară în anul 2013, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61878472
Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Hrebenciuc și-ar putea afla astăzi sentința

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar putea pronunţa marţi sentinţa în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care sunt judecaţi Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Tudor Chiuariu şi Ioan Adam.

61953925
Dosarul ”Revoluției”. Ion Iliescu este, oficial, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii

Ion Iliescu este oficial urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii. Procurorii militari l-au informat marți, în prezenţa avocatului, că îi reproşează diversiunile din ultimele zile ale lui decembrie 1989.

61799520
Fostul preşedinte CCR: Ce să atace ministrul Justiţiei la CCR? Un refuz?. Replica lui Toader

Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean susţine că şeful statului nu era obligat să dea curs cererii ministrului Justiţiei de revocare a şefei DNA şi că ministrul Tudorel Toader nici nu are ce ataca la CCR, aşa cum a anunţat, neexistând un document.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.