Conform datelor transmise de Judecătoria Ploieşti, la solicitarea AGERPRES, pe rolul instanţei a fost înregistrat un acord de recunoaştere a vinovăţiei între procurorul de caz şi inculpat cu privire la săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.
"Astfel, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a ajuns la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. De asemenea, (...) i s-a stabilit inculpatului D. L. o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. În baza art. 83 alin. 1 C. pen., i-a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii de 1 an şi 2 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit şi calculat conform art. 84 alin. 1 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri", menţionează sursa citată.
Muncă neremunerată în folosul comunităţii
Totodată, se va impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pentru o perioadă de 40 de zile, în cadrul Centrului Judeţean de Cultură Prahova sau CSM - Hipodromul Ploieşti.
"În baza art. 404 alin. 3 C.pr.pen., se va atrage atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii ori săvârşirea unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere va atrage revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea pedepsei în regim de detenţie. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a primit termen de judecată la data de 23.09.2026. De asemenea, precizăm că prin încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu s-a adus atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului D.L", se mai menţionează în datele transmise de instanţă.
În luna ianuarie, poliţiştii au deschis un dosar penal, iar la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a fost demarată o anchetă internă, după ce documente din arhiva Poliţiei Ploieşti ar fi fost distruse în mod ilegal.
Surse din anchetă au confirmat atunci, pentru AGERPRES, că documentele făceau parte din arhiva Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Ploieşti, iar un prim transport din această arhivă ar fi fost distrus prin incendiere pe un câmp din incinta Şcolii de Pompieri de la Boldeşti Scăeni.
Ulterior, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Ginel Preda, a declarat, într-o conferinţă de presă, că la faţa locului au fost găsite fragmente mici din câteva documente.
În acest dosar au fost inculpaţi şeful de atunci al Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Ploieşti, Laurenţiu Drăghici, şi un subaltern al său, ambii fiind cercetaţi sub control judiciar.
Şeful Biroului Rutier a fost suspendat
Ca urmare a faptului că a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei penale privind incendierea unor documente din arhiva instituţiei, Laurenţiu Drăghici a fost suspendat din funcţie.
Anchetatorii spun că cei doi inculpaţi, după un plan prestabilit, au determinat angajaţii unei societăţi private să sustragă circa 2.500 de kilograme de încrisuri oficiale, inclusiv secrete de serviciu, o parte însemnată a acestor documente fiind ulterior arsă.
"În fapt, s-a reţinut că la data de 15.01.2026, după un plan prestabilit cu inculpatul E G-A inculpatul D L (având gradul de comisar şef şi funcţia de şef al ....) a determinat angajaţii societăţii private A. A. I.U. S.R.L, (având ca obiect de activitate proiectarea şi execuţia instalaţiilor de gaze) să sustragă, fără vinovăţie, 'circa 2.500 de kg de încrisuri oficiale, inclusiv secrete de serviciu (registre, condici, adrese, cereri, reclamaţii, sesizări, procese-verbale, fişe de intervenţii, rapoarte informative, rapoarte de activitate, etc.) din sediul .... (documente emise de către poliţiştii ...... depozitate pe holul de la etajul 4 al instituţiei, pentru care nu au fost efectuate demersuri de arhivare şi distrugere, pentru unele dintre acestea nefiind expirat termenul de păstrare ori aveau termen de păstrare permanent), o parte însemnată a acestora fiind arsă într-un container aflată în curtea Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Pavel Zăgănescu din oraşul Boldeşti-Scăeni, judeţul Prahova (aproximativ 1.500 de kg de înscrisuri oficiale)", menţionează Judecătoria Ploieşti într-un răspuns transmis la solicitarea AGERPRES.
Conform sursei citate, fapta inculpatului Laurenţiu Drăghici relevă un grad ridicat de periculozitate, iar decizia luată de acesta cu privire la arderea documentelor este "de-a dreptul şocantă".
"În ceea ce priveşte fapta săvârşită, aceasta relevă un grad ridicat de periculozitate, fiind vorba despre o infracţiune care protejează integritatea actelor ce emană de la o instituţie publică, precum şi forţa probantă a înscrisurilor oficiale şi încrederea societăţii în capacitatea autorităţilor de a conserva documentele care nu se supun procedurii de distrugere. Inculpatul, deşi are profesia de poliţist şi o vechime considerabilă în muncă (peste 20 de ani), a luat o decizie de-a dreptul şocantă, aceea de a scăpa de câteva tone de hârtie (înscrisuri), fără a cunoaşte despre ce documente este vorba", se mai menţionează în documentul transmis de instanţă.