Ce făcea Tudorel Toader când senatorii trebuiau să dezbată moțiunea pe Justiție

×
Publicitate

Social-democraţii îl ţin în şah pe ministrul Justiţiei. Senatorii au amânat pentru a treia oară dezbaterea şi votul la moţiunea PNL împotriva lui Tudorel Toader.

„Sunt în Senat moţiuni care au rămas nediscutate din 1991", a replicat senatorul Claudiu Manda, când a fost întrebat de ce este tergiversat votul.

În acest timp, opoziţia acuză PSD şi ALDE că îl şantajează pe Toader, obligându-l să semneze legi controversate în domeniul Justiţiei.

Ministrul Justiţiei a trecut pe la Senat doar cât să le prezintă studenţilor săi de la Iaşi clădirea Parlamentului. Relaxat, şeful de la justiţie avea în plan să se întoarcă la şedinţa în care ar fi trebuit să se discute moţiunea scrisă de PNL împotriva sa. Nu a mai fost nevoie. Conducerea Senatului a amânat şedinţa cu totul.

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Nu trebuie o justificare, aici nu stăm să-i întrebăm pe fiecare ce justificări au.”

Cel care a propus amânarea votului, senatorul Claudiu Manda, este cel care i-a reproşat de mai multe ori lui Toder că nu a promovat modificările dorite de PSD la Legile Justiţiei. Manda a explicat că senatorii PSD nu sunt edificaţi încă şi nu ştiu cum să voteze.

Claudiu Manda, senator PSD: „Nu vorbim într-un mod extrem de concret de încălcarea regulamentului. Sunt moţiuni simple, una dintre ele este din 1991 care nu a fost dezbătută până astăzi. Intenţionăm să dezbatem şi intenţionăm să votăm moţiunea simplă, pro sau contra, vizavi de justiţie."

Moţiunea „Justiţia - victima sigură în mâinile lui Tudorel Toader" a fost anunţată în plenul Senatului pe 1 aprilie. Potrivit regulamentului Senatului, trebuia dezbătută şi votată în cel mult şase zile. Aleşii nu au reuşit să facă asta nici în două săptămâni şi au amânat votul, invocând prezenta slabă.

Reacția PNL

 

PNL a reclamat că moţiunea se transformă în mijloc de şantaj la adresa lui Toader, iar o decizie s-ar putea lua abia după 6 mai, când aleşii revin din concediu.

Alina Gorghiu, senator PNL: „Cred că nu mai este o surpriză pentru nimeni că se practică un fel de negociere ocultă între PSD şi liderul ALDE. Din păcate, pe tărâmul Parlamentului, din nou, Regulamentul este încălcat, două decizii ale Biroului permanent al Senatului sunt încălcate. PSD şi ALDE îl şantajează pe Tudorel Toader."

Pe de altă parte, conducerea Parlamentului a reactivat şi comisia Iordache. Fostul ministru al Justiţiei, cunoscut şi drept „altă întrebare", deputatul Florin Iordache, este mandatat să reia activitatea Comisiei.

Va modifica din nou Codul penal şi codul de procedura penală în acord cu deciziile curţii constituţionale, dar şi cu cerinţele impuse de colegii din PSD. Mulţi au declarat public de multe ori că îşi doresc adoptarea unor texte controversate, precum amnistia, graţierea sau anularea unor sentinţe ale completurilor de cinci judecători.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62037842
Liviu Dragnea mai așteaptă până la sentință. Între timp, CCR l-ar putea salva

Liviu Dragnea mai are de aşteptat o lună până când va afla dacă va fi sau nu trimis după gratii.

61991659
Deputatul ”Mitralieră” îi cere lui Dăncilă OUG pe Justiție. ”Le așteaptă toată lumea”

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, luni, că premierul Viorica Dăncilă trebuie "să stea de vorbă urgent cu ministrul Justiţiei" şi să înţeleagă că trebuie să dea ordonanţele de urgenţă pe justiţie "pe care le aşteaptă toată lumea".

62037750
Noi momente grele pentru Dragnea, la plecarea de la ÎCCJ. Prin ce a trecut. VIDEO

Liviu Dragnea a avut de-a face cu furia protestatarilor atât la sosirea la ÎCCJ, cât și la plecare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Panouri sate
Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia.