Tudorel Toader, despre moțiunea la adresa sa: "Nu mă cuprind emoţiile"

62036783
Pro TV

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că nu are emoţii cu privire la moţiunea simplă la adresa sa, care ar fi trebuit să fie dezbătută şi votată luni în Senat.

"Orice zi este importantă, orice zi are şi părţi plăcute şi părţi mai puţin plăcute. Eu nu-mi pun problema, pentru că dânşii au deplina libertate să se exprime prin vot, eu am deplina obligaţie să-mi îndeplinesc misiunea de ministru, cât sunt ministru. În rest, nu mă cuprind emoţiile pentru că, realmente, nu am de ce", a declarat Tudorel Toader, luni, la Senat.

Întrebat dacă are semnale că senatorii PSD ar putea vota pentru susţinerea moţiunii, ministrul a răspuns:

"Nu, nu am semnale, practic, nici nu am fost preocupat de a recepta astfel de semnale", informează Agerpres.

"În weekend am fost la Iaşi, în weekend mi-am ţinut orele la facultate. Acum sunt cu un grup de studenţi de la Facultatea de Drept, evident. I-a primit domnul preşedinte Tăriceanu, le-a spus câteva cuvinte, dat fiind că domnia sa este ocupat, vine prim-ministrul din Georgia, am înţeles, şi din Vietnam, nu ştiu dacă nu, după aceea. Mă duc acum să vadă, mă rog, un tur de orizont al Palatului Parlamentului, după aceea ne aşteaptă la Curtea Constituţională domnul preşedinte Dorneanu, am fost la minister, ne ducem la agentul guvernamental, la Institutul Diplomatic, la Avocatul Poporului", a spus Toader.

Fiind întrebat dacă a discutat cu preşedintele ALDE despre moţiunea simplă de la Senat, Toader a spus: "Eu cred că eraţi aici, am stat câteva minute cu studenţii, nu era loc de moţiune".

Despre varianta de a face un pas în spate de la conducerea MJ, având în vedere că preşedintele PSD şi-a exprimat nemulţumirea la adresa sa, Toader a răspuns ironic, făcând doi paşi înapoi: "Uitaţi, îl fac, am făcut doi".

"Orice variantă este posibilă. Eu v-am spus şi că, repet, fără ca să deduceţi altceva, faptul că voi rămâne în minister şi că-mi voi îndeplini obligaţiile până în momentul în care în Monitorul Oficial apare cu nume şi prenume un alt ministru. În momentul acela îl aştept la minister, în momentul acela predau documentele pe bază de proces-verbal, dau sigiliul ministerului şi la gară", a completat Toader, întrebat despre despre varianta demisiei.

El a menţionat că nu a discutat cu premierul despre situaţia sa în ultima perioadă, având în vedere agenda încărcată. "Ba a fost plecată doamna prim-ministru, ba am fost plecat eu şi apoi chiar nici nu-i bine să discut, să nu spuneţi dumneavoastră că am influenţat sau încercat să influenţez o astfel de decizie", a spus Toader.

Moţiunea simplă "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader", iniţiată de PNL şi USR, a fost amânată, luni, pentru a 3-a oară

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62037663
VIDEO. Momentul sosirii lui Liviu Dragnea la sediul ÎCCJ. Busculadă și rețineri

Tensiuni, rețineri, aglomerație, contestatari, dar și susținători, așa a fost întâmpinat Liviu Dragnea la sediul ÎCCJ unde a sosit cu puțin înainte de ora 11:00.

61998333
Udrea, către Ponta: Ciocu mic. Am acceptat ca Dorin Cocoş să îţi cumpere ţie haine în loc să îmi ia mie pantofi

Elena Udrea îi răspunde lui Victor Ponta după ce acesta l-a atacat dur pe Traian Băsescu, spunându-i fostului premier că tot fără caracter a ramas

62037581
Orban: M-am săturat ca România să fie făcută de râs de aceşti derbedei politici

Preşedintele Partidului Naţional Liberal Ludovic Orban a declarat duminică, la Constanţa, că s-a săturat să fie condus de repetenţi, de agramaţi, de hoţi şi ca România să fie făcută de râs în Europa de aceşti “derbedei politici”.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.