Adina Florea, propusă pentru şefia DNA: ”Cred că au fost dosare comandate la DNA”

61984170

Procurorul Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru şefia DNA, declară, într-un interviu pentru Adevărul, că în opinia sa au fost dosare comandate la DNA.

Ea remarcă faptul că interceptările au devenit "o regină a probelor" şi consideră că, de pildă, în dosare de macrocriminalitate financiară, infracţiunea se dovedeşte pe bază de documente, care în astfel de cazuri au valoare probatorie mult mai mare "decât o convorbire telefonică".

Adina Florea apreciază, referindu-se la informaţiile conform cărora un sfert din dosarele instrumentate de DNA sunt de abuz în serviciu, că DNA trebuie să ancheteze marea corupţie.

Întrebată dacă ea crede că au fost dosare comandate la DNA, Adina Florea a răspuns: "Da. Am şi scris în cadrul proiectului de management că s-au prioritizat anumite anchete, ceea ce a dus la crearea unui scenariu privind realizarea unor vendete. Cel puţin în spaţiul public aşa s-a văzut".

În legătură cu interceptările, ea remarcă, în interviul pentru Adevărul, faptul că "în ultima vreme, interceptările au devenit o regină a probelor", precizând că nu este adepta interceptărilor, indiferent de natura infracţiunilor cercetate. Adina Florea spune că nu găseşte rolul interceptărilor în dosarele având ca obiect infracţiunile de macrocriminalitate financiară.

"Din punctul meu de vedere, aceste infracţiuni se dovedesc în mod documentar. De asta se numesc infracţiuni de criminalitate macro-economică. Este imposibil ca infractorul pe care îl cercetez pentru astfel de infracţiuni să nu fi lăsat o urmă documentară. Or un mijloc de probă documentar are o valoare probatorie mult mai mare decât o convorbire telefonică", argumentează ea.

Referitor la numărul mare al dosarelor instrumentate de DNA, Adina Florea spune că a înţeles că mai mult de un sfert dintre dosarele instrumentate sunt de abuz în serviciu, ceea ce din punctul său de vedere "se abate de la obiectul de activitate al DNA, care trebuie să ancheteze marea corupţie".

În ceea ce priveşte relaţia cu DNA şi comunicarea instituţiei cu restul parchetelor, Florea susţine că "în ultima vreme a fost un adevărat ermetism, nu a existat nici un fel de comunicare dinspre DNA".

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
61965963
Primarul general Gabriela Firea s-a ales cu o plângere penală, pentru abuz în serviciu

Avocatul Florin Ghiulbenghian a depus vineri o plângere penală împotriva primarului general Gabriela Firea, pe care o acuză că ar fi acordat ilegal subvenții regiilor bucureștene RADET și RATB.

61975575
Iohannis a aprobat cererea de urmărire penală a fostului ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri, ministrului Justiției, cererea de urmărire penală a lui Sandu Gabriel, în calitate de fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010.

61984166
Un controversat om de afaceri, apropiat de PSD, reclamă DNA. Cum a scăpat de închisoare

Un controversat om de afaceri din Timișoara a reușit să scape în premieră de închisoare, după ce a fost condamnat definitiv pentru corupție, la 2 ani şi jumătate.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.