A început procesul în dosarul ”Tel Drum”

61929448

Tribunalul Bucureşti a dispus vineri începerea judecării pe fond în dosarul în care compania Tel Drum şi oamenii de afaceri Petre Pitiş şi Mircea Vişan - reprezentanţi ai firmei - au fost trimişi în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene.

"Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Pitiş Petre, Neda Florea, Vişan Mircea, SC Tel Drum SA, Ion Florian, SC WFA Impex SRL. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare", se arată în decizia tribunalului.

SC Tel Drum SA, Petre Pitiş şi Mircea Vişan, ca reprezentanţi ai companiei, au fost trimişi în judecată în decembrie 2017 pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi SC WFA Impex SRL, persoană juridică, dar şi Ion Florian, reprezentant al WFA Impex SRL, şi Neda Florea, reprezentant al Tel Drum SA. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62003249
Reacția DNA despre situaţia judecătorilor vehiculaţi în înregistrarea de la Oradea
DNA a publicat, vineri, un comunicat de presă în care prezintă situaţia judecătorilor al căror nume au fost vehiculate în înregistrarea audio de la Serviciul teritorial Oradea.
61968595
Dosarul lui Gabriel Oprea privind moartea poliţistului Gigină, retrimis la DNA
Tribunalul Bucureşti a decis joi să fie retrimis la DNA dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier ce a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.
62012643
Noul șef al DNA cere anchetă la instituția din Oradea
Călin Nistor, care exercită atribuţiile de procuror-şef al DNA, a dispus joi un control la Serviciul teritorial Oradea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.