Nou regulament privind protecția datelor. Românii vor putea cere ca informațiile despre ei să fie șterse

×
Publicitate

Hărțuirea prin apeluri publicitare şi mail-uri pline de reclame ar trebui să devină istorie în mai puţin de două luni, odată cu intrarea în vigoare a noului regulament european privind protecţia datelor.

Firmele vor putea procesa nume, adrese sau numere de telefon, numai cu acordul clienţilor. În multe cazuri, oamenii vor avea dreptul să ceară că toate informaţiile strânse despre ei să fie şterse definitiv.

"Pe mail-ul firmei au sosit nenumărate mail-uri, am considerat-o că pe o hărţuire pentru că nu era o zi de la Dumnezeu să nu primim un mesaj de la ei", spune o victimă.

"Primesc foarte des telefonae, mai ales în ultimii ani, de la companii de sănătate, care mă cheamă la analize care nici măcar nu se potrivesc cu vârsta mea", spune o alta.

În prezent foarte multe firme au baze cu date personale şi se folosesc de situaţie ca să îşi vândă produsele.

După 25 mai, lucrurile se vor schimba. Numai companiile care au servere sigure, respectă normele de prelucrare a datelor şi au acordul clienţilor mai pot să facă asta. Mai mult când unei persoane i se vor cere datele la farmacie, magazin ori cinematorgraf, aceasta trebuie să ştie că are drept total asupra informaţiilor.

De exemplu, dacă facem cumpărături online sau ne petrecem timpul pe site-uri de jocuri sau pe reţele sociale, vom putea cere ca după încheierea tranzacţiei sau a sesiunii de joc, ca informaţiile noastre să fie şterse şi să fim uitaţi.

Când vine vorba despre tranzacţii bancare sau de credite, lucrurile nu vor fi aşa simple.

Mihaela Ududec, consilier Agenţie protecţia Datelor: "S-a încheiat contractul în domeniul bancar şi datele mai sunt păstrate o perioadă, pentru exercitarea unor reguli în justiţie, după această perioadă se pot şterge."

Ca să fie pregătite pentru noile reguli companiile au început să îşi trimită angajaţii la cursuri. Acolo învaţa cum să aplice legislaţia, cât timp au voie să stocheze informaţiile, cum trebuie să securizeze bazele de date şi cum să îi informeze pe clienţi.

Roxana Epure, CEO companie IT: "Tot acest proces durează peste o lună şi costurile se ridică la peste 10 mii de euro."

Firmele se tem de amenzile care pot să ajungă până la 20 de milioane de euro sau la 4% din cifra de afaceri pe un an. Aceste temeri vor fi exploatate şi de hackeri, spun experţii în securitate cibernetică.

Mădălin Dumitru, expert securitate cibernetică: "Vă avertizez că vor veni hackeri şi vor ataca bazele de date, vor şantaja companiile pentru a nu anunţa autoritățile ca să vină în control."

Schimbările vin ca urmare a unui regulament european realizat de Parlamentul şi de Consiliul European.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61737762
Decizia luată de Facebook după scandalul cu Cambridge Analytica

Facebook va propune, în săptămânile următoare, o serie de schimbări privind politica de utilizare a datelor şi vor fi explicate mai bine utilizatorilor ce date se colectează şi cum sunt acestea folosite, a anunţat, miercuri, reţeaua de socializare.

61936216
Mark Zuckerberg a acceptat să vină în fața Congresului american

Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a acceptat să depună mărturie în Congresul SUA privind scandalul scurgerilor de date, scrie The Guardian.

61949759
Extensia pentru Mozilla Firefox care împiedică Facebook să-i urmărească pe utilizatori în afara rețelei

Cei care folosesc Firefox pot evita să fie urmăriţi de Facebook cu ajutorul unei extensii dezvoltate chiar de către Mozilla, producătorul browser-ului.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.