Din nou pe teren
Nici nu îndrăznesc să mă uit de când n-am mai apucat să scriu.
Dacă wordpress-ul mi-a cerut să reintroduc parola, refuzând să mă mai recunoască, e clar. In concluzie, mai bine mai târziu decât niciodată.
E vorba de Steaua. Steaua de acum două săptămâni. Sigur, nu fac niciun secret din faptul că sunt unul dintre cei (poate 10?!) care încă susțin gașca nebună. Deși Liga 1 ține eventual de viitor, în prezent Sportul, după cum se știe, făcând furori în Liga a 2-a. M-am atașat de echipa asta de mic copil, când mi s-a părut nefiresc ca toți cei din clasă să țină numai cu Steaua, Dinamo, Rapid și Craiova.
Mi-aduc aminte c-au fost ani în care n-am ratat niciun meci acasă. Dar anii cu pricina au trecut de mult. Și odată cu ei a trecut și patima fotbalului. Am început să privesc cu aceeași relaxare toate echipele, până într-o zi în care nu le-am mai privit deloc. Era ziua în care spectacolul din teren era pur și simplu ridiculizat de cel al patronilor.
Etichete: steaua,
