Scrisoarea transmisă de CAF către membrii săi în această săptămână, consultată de Reuters şi analizată de federaţiile membre, a invitat 54 de preşedinţi de federaţii la reuniunea din 7-8 octombrie după ce preşedintele CAF, Patrice Motsepe, a adus în discuţie înainte această posibilitate de mai multe ori, scrie Agerpres.

Miliardarul sud-african din minerit este un prieten apropiat al lui Infantino.

CAF îşi exprimă sprijinul pentru Infantino

Comitetul Executiv al CAF, reunit luna trecută, şi-a exprimat public sprijinul pentru Infantino, iar o serie de federaţii din fotbalul african au subliniat, de asemenea, că îl susţin acum când se confruntă cu cea mai mare provocare la adresa preşedinţiei sale după retragerea planului de a vinde circa 20% din competiţiile FIFA, inclusiv Cupa Mondială, către investitori privaţi.

Planul a avut o opoziţie majoră din partea UEFA, a Confederaţiei Asiatice de Fotbal şi a CONCACAF (America de Nord, Centrală şi Caraibe), generând cereri publice exprese de schimbare a conducerii FIFA.

Federaţiile din Africa nu au avut nicio obiecţie la adresa acestui plan, iar de la prezentarea sa au fost alături de Infantino.

Africa are 54 de voturi la alegerile FIFA

Dacă la alegerile trecute pentru şefia FIFA a existat o divizare la nivelul votului între federaţiile din Africa, susţinerea actuală din partea CAF a venit în contradicţie cu cele mai puternice critici la adresa acţiunilor lui Infantino din alte zone ale fotbalului mondial.

Cele 54 de voturi ale Africii reprezintă un număr semnificativ în rândul celor 211 de membri care vor trebui să voteze pentru desemnarea şefului FIFA la alegerile din martie anul viitor care vor avea loc la Rabat, în Maroc.

Elveţianul de 56 de ani a confirmat că va candida din nou, dar nu are deocamdată un potenţial adversar, chiar dacă UEFA a anunţat că va căuta o persoană credibilă care să concureze cu Infantino pentru conducerea FIFA.

CAF pregăteşte agenda conferinţei

CAF a anunţat că agenda conferinţei va fi trimisă membrilor în timp util.

La 9 octombrie, va avea loc, de asemenea, o evaluare a Cupei Mondiale din 2026, la care au fost invitaţi toţi selecţionerii din Africa şi care va fi condusă de fostul antrenor al lui Arsenal Londra, Arsene Wenger, în prezent şef al programului de dezvoltare al fotbalului în cadrul FIFA.

Analizarea tendinţelor tactice, arbitrajul şi problemele logistice, precum şi alte chestiuni legate de terenul de fotbal au fost organizate de FIFA pe fiecare continent după fiecare Cupă Mondială, începând de la ediţia din 2010 din Africa de Sud.