Cel mai scump apartament din Londra, cumparat pentru 140 milioane de lire! FOTO

61509311

Un penthouse din complexul One Hyde Park, cel mai exclusivist proiect rezidenţial din Londra, a fost cumpărat pentru 140 milioane de lire sterline (236 milioane de dolari), devenind astfel cel mai scump apartament din capitala britanică.

Apartamentul de tip penthouse are o suprafaţă de aproape 1.500 metri pătraţi, cu două niveluri, potrivit Financial Times.

După finisaje şi decorarea apartamentului conform preferinţelor proprietarilor, proprietatea ar putea ajunge la o valoare de peste 160 milioane de lire (270 milioane de dolari), potrivit dezvoltatorilor.

Proiectul One Hyde Park a fost dezvoltat de Nick şi Chrstian Candy şi lansat în 2011, cu sprijinul companiei private Waterknights, deţinută de Şeicul Hamad bin Jassim bin Jabr al-Thani, fostul premier al Qatarului.

Cel mai scump apartament din Londra

Contactaţi de Financial Times, reprezentanţii CPC Group, dezvoltatorul controlat de fraţii Candy, au refuzat să comenteze cu privire la identitatea cumpărătorului sau să confirme preţul.

Până în prezent au fost cumpărate apartamente în valoare de peste 2 miliarde de lire sterline (3,3 miliarde de dolari) în cadrul complexului.

Piaţa rezidenţială londoneză a atras în ultima perioadă cerere semnificativă din partea investitorilor din Rusia şi Ucraina, oligarhii din regiune fiind îngrijoraţi de tensiunile geopolitice, notează Financial Times.

Cel mai scump apartament din Londra

Anterior acestei tranzacţii, cel mai scump apartament de la One Hyde Park era deţinut de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, care a plătit 137 milioane de lire sterline.

Potrivit unor surse din piaţă, un apartament din complex a fost închiriat în acest an pentru 45.000 de lire pe săptămână (aproape 76.000 de dolari).

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61509302
Automobilele fara sofer ale Google pot circula acum si in conditii de trafic urban! VIDEO

Google a depăşit un moment de referinţă în proiectarea unui automobil capabil să ruleze fără şofer, maşinile testate fiind capabile să circule nu doar pe autostradă, ci şi în condiţii de trafic urban.

Cum se mentine zilnic femeia poreclita 'Regina latexului'! Cea mai frumoasa lectie de fitness! VIDEO

Fata care face senzatie pe net cu clipurile in care joaca rolul de profesoara de fitness este Bianca Beauchamp, o canadianca foarte populara in lumea modelingului.

61509275
IMAGINI cu noul Megane Sport: Cu ce vrea Renault sa inlocuiasca modelul Trophy: VIDEO

Un tease care prezinta noua generatie a Meganului Sport a fost lansat de curand. Renault se pregateste de cea mai agresiva masina pe care a construit-o pana acum

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.