De sapte ani, cinci elvetieni fac turul ecologic al lumii

60428168

Calatorie eco in jurul lumii. Mama, tatal si cei trei copii folosesc doar vehicule fara motor si opresc oriunde sa faca ecologizari. Pana acum au strabatut 47 de tari.

Dario Schworer are 42 de ani si este climatolog si ghid montan. Impreuna cu sotia lui, Sabine, si cu cei trei copii ai lor colinda lumea numai pe vehicule cu pedale care folosesc forta vantului.

Dario Schworer
Pana acum, familia de elvetieni a strabatut 47 de tari si a colectat 22 de tone de gunoi pentru a fi reciclat. Dario a urcat si pe Everest, desi nu a ajuns pana in varf. A colectat gunoaiele cu elevii din Nepal, i-a invatat pe locuitorii din Ecuador cum sa isi purifice apa la soare si l-a ajutat pe un chilian sa isi faca o casa deasupra apei, cu fundatie din bidoane de plastic. Tehnica a invatat-o si el de la un localnic din Caraibe.

Pana acum, elvetienii au predat cursuri despre ecologie si reciclare la peste 45.000 de elevi de pe trei continente: Asia, Australia si America de Sud.

Dario Schworer3
"Biclismul, cataratul pe munte si navigatia cu panze sunt sporturi, iar asta te face sa fii inteles foarte repede de copii. Le este foarte simplu sa priceapa ca natura trebuie respectata si ca te va ajuta ori de cate ori ai nevoie”, a spus Schworer.

Calatoria familiei din Elvetia a inceput in 2003, cand erau doar sotul si sotia, si de atunci au mai trecut de cateva ori pe acasa. Trebuia sa le arate rudelor copiii care au venit pe rand: Sabine, Andri si Noe.

Nu toata calatoria a fost usoara. Vasul familiei, "Panchamama" care inseamna Mama Pamant, a fost lovit de un cargobot si a stat un an in reparatii. Cel mai mic dintre copii a fost suspus unei operatii deoarece avea probleme cu rinichii, lucru pentru care toata familia a revenit in Elvetia.

Dario Schworer6
Acum, elvetienii vor pleca din Katmandu, spre Shanghai, unde vor avea o prezentare la Expozitia Mondiala. Planul e ca de aici sa se plece cu barca pana in Thailanda, apoi in Africa pentru escaladarea masivului Kilimanjaro, plus o noua calatorie spre Antarctica si America de Nord.

Initial, cuplul elvetian credea ca va termina turul ecologic al lumii in doar patru ani, dar deja au trecut sapte, iar familia crede ca va mai dura inca pe atat.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
60354053
Daca vreti sa "pacaliti" canicula, dati o fuga pe litoral

In tot raul pentru multi e si un mare bine. A inceput exodul romanilor catre munte si litoral. In primul weekend canicular din acest an, mii de turisti vor sta tolaniti pe nisip, se vor avanta in valuri, dupa care isi vor recapata fortele pe terese.

60383013
Romania fierbe. Unde sa fugi de canicula in weekend

Daca totusi cautati umbra in acest week-end fierbinte, muntele ar fi o solutie. Cu cat urcati mai sus, cu atat aveti mai multe sanse sa dati de zone mai racoroase.

60428211
Vacante in Turcia: 300 de euro/persoana pentru o saptamana de all-inclusive

Anul acesta, Turcia va devansa probabil Grecia in topul preferintelor turistilor romani din cauza tulburarilor sociale prin care trece tara elena, lucru ce a determinat multi turisti sa se fereasca de Grecia in acest an.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.