Gorbaciov: Ion Iliescu nu a cerut interventia armatei ruse in decembrie '89

×
Publicitate

UPDATE: Mihail Gorbaciov, considerat a fi una dintre personalitatile politice cu o contributie extrem de mare la caderea comunismului in Europa de Est, a fost invitatul special al Andreei Esca la Stirile ProTV de la ora 19:00!

 

Interviul cu Mihail Gorbaciov:

Sunteti unul dintre oamenii care au schimbat fata lumii. La 20 de ani de la caderea zidului Berlinului, vi se pare ca lumea a evoluat intr-o directie buna sau mai putin buna?

Cred ca evolutia este una foarte inceata. Insa sunt sigur ca ne indreptam in directia buna.

Citește și
Un ambasador neoficial al Romaniei: Remus Azoitei, colectionarul de Dacia 1300
Un ambasador neoficial al Romaniei: Remus Azoitei, colectionarul de Dacia 1300

Dar Rusia? Este o tara mai puternica si mai prospera decat era pe vremea URSS?

Nu mai este acea Rusie care a fost. A existat o Rusie mare, care numara 300 de milioane de locuitori, acum este vorba despre numai 140 de milioane de locuitori. Cred ca Rusia de astazi isi va imbunatati treptat situatia dar la momentul de fata Rusia nu este asa cum ar trebui sa fie. Exista oameni care sunt multumiti de situatia din Rusia, sunt altii care o duc foarte greu.

Evenimentele din decembrie '89 din Romania ascund si acum pentru romani multe mistere. Este adevarat ca la Malta ati decis, impreuna cu presedintele Bush, ca regimul din Romania trebuia inlaturat de la putere?

Nu este adevarat! Nu a existat o astfel de discutie! Nu credeti toate miturile si zvonurile pe care le auziti! Va spun ca nu a existat asa ceva! Este o simpla inventie!

Care este adevarul atunci? Cum ati caracteriza evenimentele din '89 din Romania?

Societatea a simtit ca in tarile din jur au loc revolutii, revolutii pasnice, schimbari democratice, si cetatenii romani au inceput actiuni pentru a-si apara drepturile suverane. Cred ca acest lucru nu era pe placul puterii, si au aparut discutii, apoi au aparut lupte, care s-au finalizat cu evenimentele stiute.

Ce rol au avut serviciile secrete rusesti, in acele evenimente? Au fost implicate in vreun fel?

Nu. Nu. Pe vremea inmormantarii domului Chernenko (n.r. Konstantin Ustinovich Chernenko, al saselea secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice) i-am adunant pe toti conducatorii Tratatului de la Varsovia si am avut o discutie cu ei, spunandu-le: "Haideti sa procedam in felul urmator: sa incercam sa ne respectam obligatiile. Noi, Uniunea Sovietica, ne-am acceptat obligatiile fata de tarile partenere si fiecare dintre tari este responsabila pentru tara sa si elibereaza politica si o implementeaza si poarta responsabilitate pentru cetatenii tarii sale. Vom incerca sa nu ne amestecam." Am avut impresia ca nu m-au crezut in acel moment, dar adevarul este ca nu ne-am implicat in nicio tara. Au existat probleme foarte mari in Polonia si dificultati in Republica Democratica Germana, in Cehoslovacia. Unii dintre ei au incercat sa ne solicite ajutorul. Le-am spus ca avem incredere totala in ei si ca trebuie sa-si solutioneze singuri problemele.

Ati vorbit cu Ion Iliescu, inainte de decembrie '89? El a fost "cel ales" sa ii succeada lui Ceausescu?

Au existat multe discutii asupra legaturilor noastre si ale mele cu Ion Iliescu. Ne-am cunoscut in ultima etapa a desfasurarii evenimentelor. Nu ne-am cunoscut inainte.

Exista o intrebare des pusa: a sunat Ion Iliescu la Moscova in decembrie '89 ca sa ceara interventia armatei ruse?

Nu a existat o astfel de rugaminte si nu a existat un astfel de telefon! Este doar o inventie. Probabil sunt persoane carora domnul Iliescu nu le este pe plac. Este treaba dumneavoastra; ar trebui sa vedeti unde este adevarul.

Daca priviti inapoi, ce regrete aveti? Ati face lucrurile altfel?

Bineinteles! As face multe lucruri altfel, dar din pacate nu este posibil asa ceva. Procesul istoric a fost infaptuit. Cred ca am intarziat cu reforma Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, cu reforma Uniunii Sovietice, dar, dintr-o cauza sau alta, s-a intarziat.

Mihail Gorbaciov in Romania

Initiatorul celei mai mari schimbari istorice a sfarsitului de secol XX, prabusirea comunismului, Mihail Gorbaciov a intrat de tanar in partidul comunist.

La 54 de ani, in 1985 a devenit conducatorul Uniunii Sovietice. Sfidandu-i pe conservatori, a initiat un amplu val de reforme : Perestroika! Odata pornita, Perestroika a dus la caderea regimurilor comuniste din estul Europei, inclusiv cel din Romania.

Cu Nicolae Ceausescu, Mihail Gorbaciov s-a intalnit de doua ori pentru a-l convinge sa aplice reforme. Dar nu a reusit. Apoi a venit Revolutia.

La douazeci de ani de la vizita intr-un Bucuresti sumbru, comunist, Mihail Gorbaciov revine, la invitatia unei firme private, intr-o Romanie capitalista.

"Credeam ca eu sunt cel mai batran, dar Emil Constantinescu, aici prezent, e mai batran decat mine", a glumit Gorbaciov.

De fapt, Gorbaciov, care va implini anul viitor 80 de ani, s-a gandit la Ion Iliescu, nu la Emil Constantinescu. Iliescu este nascut in 1930, iar Constantinescu in 1939.

Fostul presedinte sovietic Mihail Gorbaciov a ajuns, miercuri, la Bucuresti, avand programate intalniri cu actuali si fosti demnitari ai Romaniei.

Mihail Gorbaciov
 "Am hotarat sa vin (in Romania, n.r.) pentru ca implinesc curand 80 de ani si timpul trece foarte repede", a spus Gorbaciov la sosirea pe aeroportul Baneasa.

"Salut toti prietenii din Romania si din tara. Sper ca vom avea timp sa stam de vorba", a mai adaugat el.

Aeronava privata cu care a sosit Mihail Gorbaciov la Bucuresti a aterizat in jurul orei 11.30 pe Aeroportul Baneasa.

Au trecut peste 20 de ani de cand fostul presedinte a fost ultima data in Romania. Prima vizita a lui Gorbaciov la Bucuresti a avut loc in 1987, la doi ani dupa ce preluase conducerea Uniunii Sovietice. A revenit doi ani mai tarziu, in iulie 1989, cand Bucurestiul a gazduit lucrarile Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varsovia.

Nascut la 2 martie 1931, Mihail Gorbaciov a condus Uniunea Sovietica din 1985 pana in 1991.

Incercarile sale de reforma au dus la incheierea Razboiului Rece, la incetarea regimului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si la prabusirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace in 1990.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
Citește și...
Un ambasador neoficial al Romaniei: Remus Azoitei, colectionarul de Dacia 1300
Un ambasador neoficial al Romaniei: Remus Azoitei, colectionarul de Dacia 1300

Cunoscutul violonist stabilit in Marea Britanie conduce zilnic o masina care ii aminteste de cea a tatalui sau.

Cine este Tomislav Nikolici: un fost ultranationalist, ales presedinte al Serbiei
Cine este Tomislav Nikolici: un fost ultranationalist, ales presedinte al Serbiei

Liderul principalei forte a opozitiei Tomislav Nikolici, care a fost ales duminica presedinte al Serbiei, este un fost ultranationalist care, fara sa abandoneze retorica populista, s-a reorientat complet propovaduind integrarea europeana.

Alegeri in Franta. Cine e Francois Hollande, omul care l-a invins pe Nicolas Sarkozy
Alegeri in Franta. Cine e Francois Hollande, omul care l-a invins pe Nicolas Sarkozy

Francois Hollande poate fi considerat opusul lui Nicolas Sarkozy. El este, dincolo de divergentele politice, un barbat amabil si care doreste consensul, criticat insa pentru delicatetea, nehotararea si lipsa sa de experinta, relateaza AFP.

Recomandări
Tensiuni în Guvern. Ilie Bolojan a convocat ședința coaliției. Trei miniștri PSD refuză să avizeze măsurile de reformă
Tensiuni în Guvern. Ilie Bolojan a convocat ședința coaliției. Trei miniștri PSD refuză să avizeze măsurile de reformă

Premierul Ilie Bolojan a convocat pentru astăzi, la Palatul Victoria, de la ora 13.00, o ședință a liderilor coaliției guvernamentale, după ce trei miniștri ai PSD au anunțat că nu vor semna ordonanţa privind reforma administraţiei.

Avem valori, dar nu le prețuim. Irina Bulmaga, locul 51 mondial la șah feminin: „Aș fi mulțumită și cu salariul mediu”
Avem valori, dar nu le prețuim. Irina Bulmaga, locul 51 mondial la șah feminin: „Aș fi mulțumită și cu salariul mediu”

Irina Bulmaga, top 51 mondial la șah, a dezvăluit într-un interviu pentru ȘtirileProTV.ro fața nevăzută a șahului: sacrificii uriașe, turnee internaționale și o luptă pentru supraviețuire financiară în România.

Se întorc ninsorile. ANM anunță strat de zăpadă de 30 de centimetri. Frig, ninsori și viscol în aproape jumătate de țară
Se întorc ninsorile. ANM anunță strat de zăpadă de 30 de centimetri. Frig, ninsori și viscol în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că, începând de luni, 16 februarie, temperaturile vor scădea semnificativ în sudul și sud-estul țării. De marți se vor extinde precipitațiile mixte, iar noaptea de marți spre miercuri va aduce ninsori abundente și vânt puternic.