Top zece vietati care au schimbat lumea

60218981

Daca n-ar fi fost ele, n-am fi stiut atat de multe despre noi. Animalele ne-au ajutat sa ne descoperim, iar acum a venit vremea sa le multumim pentru asta. Iata care sunt actorii principali in cercetarea stiintifica.

Cand vine vorba despre animale de laborator, cu totii ne intristam. Subiectul este, pentru majoritatea oamenilor, incredibil de deprimant.

Cu toate acestea, cercetarea pe animale a fost esentiala in multe domenii si a dat omenirii descoperiri fantastice si povesti interesante. Asa ca haideti sa ne facem putin timp si sa-i onoram pe blanosii, penatii sau grasutii ori transparentii asistenti de laborator.

10. Porumbeii

10 animale care au schimbat lumea - 3
Pentru o lunga perioada de timp, porumbeii au fost interzisi in orase pentru ca se credea ca raspandesc diverse boli. Apoi, psihologul B. F. Skinner i-a pus la munca. Prin izolarea lor intr-o cutie, pe care el a numit modest, o cutie Skinner - si supunerea la diversi stimuli cum ar fi produsele alimentare sau modificari ale luminii din camera in care erau pasarile, el a descoperit primele legaturi despre controlul instinctelor.

9. Soarecii

10 animale care au schimbat lumea - 6
Soarecii au fost suficient de buni pentru a ajuta oamenii in aproape orice domeniu. Am testat pe ei de la leacuri pentru caderea parului pana la tehnici de invatare. Sunt folositi atat de des in laborator incat am putea spune ca le datoram 80 % din tot ceea ce stim despre foarte multe lucruri.

Este adevarat ca utilizarea de soareci si sobolani in experimente este o parte trista a stiintiei si totodata controversata. Cu toate acestea, stiinta trebuie sa experimenteze si cercetatorii inca nu sunt dispusi sa renunte la cobai, pentru ca nu au cu ce sa-I inlocuiasca.

8. Pestele-zebra

10 animale care au schimbat lumea - 4
Ca si soarecii, acesti pesti sunt cunoscuti pentru cele mai mari contributii aduse stiintei si dezvoltarii ei, dar nu au o anumita descoperire care sa-i faca celebri. Cele doua puncte forte ale lor sunt faptul ca au o coloana vertebrala si ca icrele lor sunt transparente, asa ca poate fi observat de la distanta organismul ce se formeaza in embrionul unei vertebrate.

7. Cainii

10 animale care au schimbat lumea - 1
Din nou, un subiect foarte trist, dar haideti sa aruncam o privire la unele dintre cel mai putin deprimante realizari. Oricine stie ca reflexul pavlovian (conditionat) a fost testat si descoperit pe aceste patrupede. Tot cainii au fost animalele care au zburat pentru prima data in spatiu, in programul spatial rus.

6. Viermele nematod

10 animale care au schimbat lumea - 7
Vierme nematod este un fel de Paris Hilton al lumii cercetarii pe animale. Este cunoscut doar pentru ca este celebru. Viermele acesta are 302 neuroni si toti sunt vizibili din exterior, la fel ca o harta de circuite. Asta pentru ca acest vierme este complet transparent si tot ce se petrece in interiorul sau este “la vedere”.

5.Paianjenii

Panze de paianjeni drogati
Paianjenii nu sunt niste subiecti de cercetare chiar atat de impresionanti. Unii sunt infioratori si unicitatea lor, faptul ca nu se comporta ca nicio alta specie de pe planeta, ii face totusi importanti pentru stiinta. S-au evidentiat pe paianjeni mai ales efectele drogurilor. Li s-au dau droguri si apoi au fost fortati sa-si croiasca panze. Va dati seama cum a crosetat paianjenul dupa o doza de cocaina, LSD, iarba sau cofeina?!

 

 

4. E. Coli

10 animale care au schimbat lumea - 5
Bacteriile acestea sunt mici fabrici de cercetare. Sunt practic fara suflet, si functioneaza pe post de gazde goale care poate fi injectat alt fel de gene, mai utile. Escherichia coli au fost tilizate pentru fabricarea vaccinurilor, a enzimelor si chiar a insulinei umane.

 

 

3. Cimpanzeii

Cimpanzeii sunt utilizati pentru cercetarea genetica si medicala, dar sunt celebri pentru cercetarea comportamentala.

cimpanzeu
Am descoperit pana acum ca cele mai apropiate rude ale noastre, cimpanzeii, ucid, violeaza, declanseaza razboaie pentru apararea teritoriului sau pentru noi cuceriri, sunt violenti si isi respecta statutul in mod constient. Sunt destul de misogini, iar uneori au fost semnalate cazuri de canibalism. Daca am reusi sa fim mai buni decat cimpanzeii, atunci inseamna ca omanii sunt intr-adevar diferiti de maimute.

2. Meduza

10 animale care au schimbat lumea - 8
Meduzele arata destul de bine intr-un acvariu iluminat. In libertate, in mare sau ocean, apropierea omului de aceste vietati poate fi periculoasa, pentru om. Dar exista un anumit tip de meduze, Aequoria Victoria, care a contribuit foarte mult la cercetare. Ea a dat prima proteina verde fluorescenta din lume, sau GFP.

GFP reflecta verde atunci cand lumina straluceste pe ea. Cand biologi au vrut sa verifice circulatia din jurul anumitor celule din organism, au injectat aceasta proteina si au iluminat acel tesut. S-a obtinut astfel o substanta de contrast.

1.Musculita de otet

10 animale care au schimbat lumea - 2
Drosophila melanogaster depune oua in primele 12 ore de viata si poate deveni matura sexual intr-o saptamana. Aceste vietati prospera in conditii de laborator, produc sute de pui, partial din cauza ca se imperecheaza ca niste nebune.

Deoarece cresc foarte repede, ele pot fi folosite pentru a urmari mostenirea genetica prin mai multe generatii intr-o singura luna. Ele dezvolta, de asemenea, multe dintre bolile umane sau procese celulare asemanatoare omului. Au fost studiate in laboratoare de aproape 100 de ani inca sunt lucruri pe care nu le stim despre ele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60387066
Curele de detoxifiere. Sunt doar moda sau o necesitate

Pe diverse site-uri sau in reviste exista nenumarate formule care "garanteaza" eliminarea toxinelor. Dar asta nu inseamna ca retetele sunt universal valabile.

60480352
VIDEO - Acestea sunt primele victime ale razboiului din Libia

Imagini socante din morga unde au fost depuse cadavrele militarilor cazuti in urma primului atac din Libia au fost facute publice.

60480332
Sfarsitul lumii, in varianta din Biblie: Va fi cutremur mare, Luna se va face rosie

Super Luna anuntata de astrologi astazi agita spiritele si creeaza noi teorii ale conspiratiei, dar si motive pentru a crede in Apocalipsa si in iminenta sa. Asculta parerea parintelui Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.