Ligia Deca, dată în judecată de studenții din Iași pentru că transportul în comun nu este încă decontat

62360767
Agerpres

Liga Studenţilor Iași a anunţat că a depus plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, pe care o acuză că blochează reducerile la transportul local în comun, scrie Agerpres.

Liga Studenţilor (LS Iaşi) informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că a depus o plângere penală la DNA - structura centrală împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca.

Ea este aczuată de abuz în serviciu pentru faptul că amână de peste trei luni elaborarea şi adoptarea metodologiei prin care studenţii să beneficieze de reducerea de 90% la transportul local în comun reglementată de noua lege a învăţământului superior, blocând totodată şi alocarea de fonduri către universităţi, astfel încât studenţii sunt obligaţi să-şi achiziţioneze titlurile de călătorie la preţ întreg de la operatorii de transport public local.

Cei de la LS Iaşi transmit totodată că studenţii de la universităţile private nu se mai bucură de acest drept în mod practic, întrucât acestea sunt excluse de la finanţarea acestor beneficii prin noua lege.

„Deşi unele universităţi şi unităţi administrativ-teritoriale au început, din fonduri proprii, să suplimenteze doar parţial plata abonamentelor, asta nu suplineşte obligaţia Ministerului Educaţiei de a finanţa, în conturile universităţilor, plata pentru transportul local în comun al studenţilor. Pe vechea Lege a Educaţiei nr. 1/2011 studenţii beneficiau de o reducere de 50% la toate titlurile de călătorie la transportul local în comun, subvenţia fiind suportată de către autorităţile locale. În prezent, titlurile de călătorie reduse cu 50% pentru studenţi nu mai pot fi achiziţionate de la niciun operator de transport public local", se arată în comunicatul de presă al LS Iaşi.

Aceeaşi sursă menţionează că în conformitate cu noua legislaţie, Legea nr.199/2023, studenţii beneficiază de o reducere de 90%, însă fondurile trebuie alocate universităţilor de către Ministerul Educaţiei.

Însă finanţarea nu poate fi alocată deoarece în trei luni de la publicarea legii nu au fost aplicate normele metodologie şi nici nu a fost făcută vreo alocare bugetară. Astfel, unele universităţi au început să finanţeze parţial aceste abonamente, din fonduri proprii, fără să aibă vreo obligaţie legală în acest sens.

„La propunerea Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, structură federativă pe care chiar doamna Ligia Deca a condus-o şi a năşit-o, Ministerul Educaţiei, respectiv PSD, PNL şi UDMR, prin noua lege, au lăsat toţi studenţii din România la început de an universitar fără posibilitatea reală de a beneficia de reduceri la transportul local în comun, dreptul de reducere 90% fiind în momentul de faţă doar pe hârtie. Sperăm că doamna Deca este mulţumită de problemele pe care le-a creat studenţilor consultându-se doar cu reprezentanţii organizaţiei pe care a prezidat-o şi ignorând orice altă organizaţie în procesul de consultare cu privire la legea învăţământului superior! A venit timpul să răspundă juridic şi politic pentru dorinţa ei de monopol asupra societăţii civile din zona ei de educaţie şi pentru greşelile făcute din pura ignorare a vocilor critice! Datorită caracatiţei de asociaţii pe care a ajuns să o controleze doamna Deca, Liga Studenţilor rămâne singura organizaţie studenţească care a criticat deschis proiectul România Educată şi care s-a opus constant noilor modificări legislative", a declarat Toma Tătaru, preşedintele Ligii Studenţilor Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
Vladimir Putin exultă: „Toate restricțiile au fost ridicate!”
Vladimir Putin exultă: „Toate restricțiile au fost ridicate!”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Rezultate Titularizare 2026. Ministerul Educației a publicat notele inițiale. Când se depun contestațiile

Ministerul Educației a publicat rezultatele inițiale obținute de candidații care au susținut concursul național de Titularizare 2026. 

Rezultate finale după contestațiile la examenul de Definitivat. Rata de promovare a crescut „substanțial” față de 2025

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, înregistrate la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar din acest an au fost publicate luni pe site-ul dedicat şi în centrele de examen.

Record absolut la examenul de admitere la medicină. „Am învățat destul de mult, a fost foarte greu”

Examenul de admitere la medicină i-a triat duminică pe viitorii doctori din 7 mari centre universitare de stat. În București, au fost aproape 7.000 de candidați – un record absolut la înscriere.

Recomandări
Ilie Bolojan, la finalul ședinței de Guvern: „Greva din sănătate s-a bazat pe minciuni. Niciun salariu nu va scădea”

Premierul interimar Ilie Bolojan a susţinut marţi declaraţii de presă la finalul şedinţei de Guvern, referitor la greva din sistemul de Sănătate.

România, fără Guvern. „I-aș chema pe cei patru președinți și i-aș închide ca la alegerea Papei, până se găsește o soluție”

După aproape 3 luni de interimat, la Palatul Victoria, social-democrații sunt optimiști că vom avea un guvern înspre finalul verii. 

Corespondență Știrile PROTV din Spania, mistuită de incendii. În urma focului au rămas un peisaj apocaliptic și multă durere

În ultimele ore, pompierii spanioli au făcut eforturi supraomenești ca să aducă sub control incendiile înainte ca un nou val de caniculă să se instaleze în țara iberică.