Greva generală din învățământ continuă. PSD spune că ”nu se poate da ce cer sindicatele”. Ce se întâmplă cu anul școlar

×
Publicitate

Greva generală din învățământ a intrat în cea de-a cincea zi și va continua pe termen nedeterminat, este concluzia discuțiilor dintre sindicaliști și reprezentanții puterii.

Greva din învățământ are ca primă consecință directă modificarea Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023-2024, noile date fiind anunțate deja de către Ministerul Educației.

Cât despre protestul profesorilor și revendicările acestora, surse PSD au transmis că ”nu se poate da ce cer sindicatele”.

Cu toate acestea, social-democrații care urmează să preia șefia Guvernului dau asigurări că nu ar exista riscul să nu se încheie anul școlar, întrucât ”nimeni nu își permite” așa ceva.

Aceleași surse PSD susțin că, în cadrul negocierilor cu sindicaliștii, ”s-a plecat de la anumite cereri și aseară s-a ajuns la 25%. Sindicaliștii cer din ce în ce mai mult, azi vor cere mai mult”.

Ciolacu: ”Eu nu îmi asum să aruncăm țara în aer”

La rândul său, Marcel Ciolacu, viitorul premier al României, a declarat că ”este ilegal să le creștem salariile acum profesorilor, în afara legii salarizării”.

”Nu putem încălca legea, eu nu îmi asum să aruncăm țara în aer doar pentru că o categorie socială ndreptățită dorește să primească o majorare salarială”, a mai spus Ciolacu.

”Au trecut legile educației, trebuia să facem ceva în educație, nu s-a vorbit de legi. În schimb, au fost multe drepturi în noile legi. De la 1 septembrie. Nu poți să închei discuțiile despre debutanți, prin legile educației și apoi să vii să ceri pentru toată lumea creștere de 25%”, a concluzionat președintele PSD.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62350904
Mitingul general al profesorilor, în imagini. Protestatarii au cântat imnul național în Piața Victoriei | FOTO&VIDEO

Mii de angajați din sistemul de învățământ protestează în fața Guvernului.   

62350610
30% dintre cadrele didactice nu participă la grevă. Fie s-au gândit la copii, fie nu își permit să piardă bani din salariu

În jur de 30% dintre cadrele didactice nu participă la greva din învăţământ, potrivit Ministerului Educației. Chiar dacă sunt de acord cu revendicările, mulţi dintre aceşti profesori și învățători spun că pun mai presus de salariile lor educația copiilor.

62350499
Grevă generală în educație, ziua 3. Negocierile continuă, nimeni nu știe ce va urma. Ce i se pare inacceptabil premierului

Greva generală continuă, iar joi e așteptat în București un miting de amploare. După discuțiile de marți cu premierul, liderii sindicali au anunțat că greva s-ar putea întinde și pe câteva săptămâni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.