Autoritățile au declarat epidemie de gripă în România. Peste 7.000 de cazuri, înregistrate în ultima săptămână

×
Publicitate

Autorităţile au anunţat, oficial, epidemie de gripă în România. 

 

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în ultima săptămână au fost înregistrate peste 7.000 de cazuri de gripă, dublu faţă de nivelul aşteptat în această perioadă.

"Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a raportat astăzi Ministerului Sănătăţii că, în ultima săptămână de supraveghere şi monitorizare, s-a înregistrat o creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecţii respiratorii acute faţă de nivelul aşteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă. În aceste condiţii, specialiştii epidemiologi au constatat o evoluţie epidemică a gripei", a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat remis presei.

Potrivit ministerului, toate măsurile luate până în prezent, precum şi recomandările către populaţie, către unităţile sanitare, de îngrijire sau colectivităţile şcolare rămân aceleaşi.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte că măsurile de igienă personală - spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos - alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare - sunt "esenţiale" pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi, în special, prin gripă.

De asemenea, se recomandă evitarea automedicaţiei şi consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa.

"Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenţie şi se recomandă, în continuare, vaccinarea antigripală", a adăugat sursa citată.

În această perioadă, a completat Ministerul Sănătăţii, este recomandată limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc. De asemenea, trebuie realizat triajul epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie, purtarea echipamentului de protecţie adecvat - măşti, mănuşi, halate - de către vizitatori şi personalul medical, purtarea măştii de către pacienţi în UPU, pe traseul de la UPU la salon şi când părăseşte salonul de izolare/grupare.

Ministerul Sănătăţii solicită unităţilor sanitare care internează cazuri de infecţii respiratorii acute refacerea urgentă a stocurilor de antivirale, refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestuia, refacerea urgentă a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice şi dezinfectante pentru o igienă riguroasă a mâinilor şi a suprafeţelor, respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, inclusiv severă, al contacţilor şi al focarelor, precum şi instituirea terapiei antivirale imediat după internare tuturor pacienţilor care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa, fără a aştepta rezultatul de laborator.

Ministerul a anunţat, totodată, că a finalizat achiziţia celor 35.000 de doze de vaccin gripal suplimentare destinate persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, iar începând de vineri acestea vor fi distribuite de furnizor către direcţiile de sănătate publică, astfel încât săptămâna viitoare să se continue imunizarea în cabinetele medicilor de familie.

Până pe 2 februarie au fost vaccinate antigripal 1.486.486 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

"Conform informării ANMDM, la nivel naţional există stocuri de medicamente antivirale specifice (OSELTAMIVIR) care sunt eliberate în farmaciile cu circuit deschis pe bază de prescripţie medicală", a mai informat Ministerul Sănătăţii.

 


Dr. Alexandru Rafila afirmă că trendul crescător al îmbolnăvirilor de gripă se va păstra în săptămânile următoare

 

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat joi pentru Agerpres că trendul crescător al îmbolnăvirilor de gripă se va păstra şi în săptămânile viitoare şi a susţinut că acest lucru nu este unul neaşteptat, având în vedere acoperirea vaccinală scăzută.

"Acum observăm că este o creştere de la săptămână la săptămână atât a numărului de cazuri de viroze respiratorii, cât şi a numărului de cazuri de gripă care sunt confirmate din punct de vedere clinic. Acest trend sigur se va păstra săptămânile următoare. Vom vedea cât timp. Depinde şi de evoluţia vremii. Ceea ce trebuie să înţelegem este o evoluţie care nu este neaşteptată, având în vedere acoperirea vaccinală destul de redusă care se înregistrează în ţara noastră - doar 23-24% la persoanele cu vârsta peste 65 de ani, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o acoperire vaccinală de 75% a acestei categorii, care este luată ca şi indicator", a explicat Alexandru Rafila.

El a subliniat că, în acest context, sunt importante măsurile de protecţie individuală.

"Să sperăm că nu vom avea un sezon gripal prelungit, dar, în principiu, toţi cei care nu sunt vaccinaţi sunt receptivi la a fi infectaţi de gripă şi atunci sunt importante măsurile de protecţie individuală - strănut, tuse, spălat pe mâini şi, eventual, utilizarea unei măşti de protecţie în situaţia în care venim în contact cu o persoană bolnavă de gripă; de asemenea, izolarea la domiciliu pentru cazurile medii sau uşoare sau izolarea în spital în cazul în care acest lucru presupune că persoana are o formă gravă de infecţie gripală", a exemplificat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Potrivit acestuia, multe dintre formele grave de îmbolnăviri la copii au fost date de virusurile de tip B.

"Discutăm nu doar despre un singur virus. Există patru tipuri de virusuri gripale care circulă simultan. Am observat că multe dintre formele grave la copii au fost produse de virusurile de tip B. Rămâne să tragem o concluzie la sfârşitul sezonului, când vedem care este numărul final de îmbolnăviri. Probabil că ele sunt mult mai multe decât cele care se raportează..." a spus Rafila.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62107924
Profesorii primesc statut de autoritate publică. Cum vor fi pedepsiți cei ce îi agresează

După ani de scandaluri în şcoli, cadrele didactice din România vor avea statut de autoritate. Asta prevede o lege, votată în Parlament, în cazul în care un profesor este agresat de elevi sau de părinţi.

62107905
Părinții nu vor mai putea alege învățătorii la care își înscriu copiii. Cum se vor forma clasele

"Luptă aprigă" pentru o anumită învăţătoare la clasa pregătitoare, s-ar putea sfârşi odată cu noul an şcolar, în Capitală.

62107821
Înscriere în clasa pregătitoare 2020. Schimbări majore anunțate pentru București

Noi schimbări la înscrierile în clasa pregătitoare 2020 pentru copiii din Bucureşti. 

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).