Elevii vor avea la școală disciplina ”Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”

62235592
Shutterstock

Proiectul de lege pentru introducerea disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptată cu vot final în Camera Deputaţilor, miercuri.

 

Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului "Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România".

Legea pentru introducerea disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptată cu vot final în Camera Deputaţilor, anunţă PNL într-un comunicat, citat de News.ro.

”După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, anunţă prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.

Potrivit deputatului, propunerea legislativă privind introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului "Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România" a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, în forma sa finală, rezultată din dezbaterile comisiilor de specialitate.

Proiectul a întrunit voturile necesare adoptării (215 voturi pentru forma finală a proiectului, 17 împotrivă şi 44 de abţineri), urmând ca noua lege să fie înaintată Senatului. Proiectul legislativ prevede introducerea noii discipline începând cu anul şcolar 2023-2024, alături de integrarea acestei noi discipline în sfera curriculară descrisă prin strategiile adoptate la nivelul şcolilor”, anunţă deputatul liberal.

”Ca deputat, cadru universitar şi timişorean, sunt deosebit de onorat pentru întrunirea unei majorităţi a voturilor în Camera Deputaţilor, favorabile pentru introducerea acestei discipline. Noua disciplină 'Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România', astăzi legiferată şi trimisă Senatului, răspunde unei necesităţi obiective, aceea de a le oferi tinerilor instrumentele utile pentru educaţia lor civică, respectiv un set de conţinuturi didactice orientate cu precădere către cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente. Noţiunile, informaţiile şi mărturiile obiective despre istoria noastră recentă sunt de neînlocuit pentru formarea completă a elevilor, viitori cetăţeni conştienţi de etapele semnificative care au fondat destinul democratic al României”, subliniază deputatul PNL Timiş, Marilen Gabriel Pirtea.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62253893
Rezultate la simularea de la Bacalaureat și Evaluarea Națională arată un dezinteres al elevilor

Joi elevii au primit rezultatele Simulărilor de la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Din păcate ele arată un dezinteres al celor care vor termina liceul.

62253253
Au început testările PISA în Romania. Ce exerciții au de rezolvat elevii

Au început testările PISA în Romania. Vor dura in jur de două luni, timp în care elevilor le vor fi puse la încercare gândirea logică, înțelegerea și atenția.

62216617
Studenții din România ar putea accesa împrumuturi pentru studii. Banii ar urma să vină din Fondul European de Investiții

Studenții români ar putea să acceseze împrumuturi pentru studii, așa cum se întâmplă de mulți ani în alte țări.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.