Echipa națională a României la Dezbateri pentru elevi s-a calificat în primele 16 echipe la Campionatul Mondial

×
Publicitate

Dezbaterea, o materie esenţială în şcolile din Statele Unite sau Anglia, prinde contur şi aici. La noi este doar o materie opţională şi se face în puţine şcoli, dar cei înscrişi în cluburile de profil fac performanţă.

Echipa naţională a României, formată din elevi de la licee de stat, s-a calificat în primele 16 echipe la Campionatului Mondial de Dezbateri.

"Grădinile zoologice provoacă suferinţă animalelor. Atragerea animalelor în grădini zoologice înrăutăţeşte perspectivele speciei din sălbăticie. Cele mai multe pericole la care sunt supuse animalele sunt pericolele generate de om şi este esenţial să avem o zonă delimitată în care animalele să îşi continue traiul."

Aşa se desfăşoară o dezbatere pe tema "Interzicerea grădinii zoologice". Meciul se "joacă" între două echipe, care au argumente pro şi contra.

Oana Nițu s-a înscris la clubul de debate în clasa a noua, iar acum face parte din lotul naţional al României. Spune că această pasiune a făcut-o să îşi dorească să ajungă la Facultatea de Știinţe Politice.

Oana Nițu: "Am fost un copil destul de timid şi cumva dezbaterile mi-au oferit spaţiu să oblig pe cineva să mă asculte. Indiferent de opinia ta personală trebuie să înveţi să dezbaţi contra ei câteodată. Lucrurile nu sunt albe sau negre, adevărul e undeva la mijloc."

În Statele Unite sau în Anglia dezbaterile au loc în toate şcolile şi universităţile. La noi, sunt deocamdată doar în jur de 100 de cluburi care au fost deschise în şcoli cu ajutorul şi implicarea Asociaţiei Române de Debate, Oratorie şi Retorică.

Emanuel Beteringhe, președintele Asociației: "Debate-ul este ca o materie în SUA, Marea Britanie. E atât de cunoscută ca matematica. Ei nu au o asociaţie care să facă debate, pur şi simplu se întâmplă în toate şcolile şi universităţile. La noi există şi opţionalul de dezbatere oratorie şi retorică şi e predat în vreo 60 de licee, altfel e activitate extraculiculară, sâmbăta sau duminica la clubul de debate.”

Dezbaterile îi ajută pe copii să aibă încredere în ei, să îşi aşeze ideile într-o structură logică bazată pe argumente.

Asociaţia naţională de dezbateri se ocupă şi de pregătirea profesorilor, pentru ca aceştia să aplice tehnici de dezbatere în predare.

Anul acesta, echipa națională a României la Dezbateri pentru elevi s-a calificat în primele 16 echipe la Campionatul Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62194451
Școala începe pe 13 septembrie cu toți elevii în bănci. Cîmpeanu: „Fără scenarii de funcționare”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că susţine deschiderea anului şcolar 2021-2022 cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii de funcţionare bazate pe rata de infectare din localităţi, scrie News.ro.

62180434
Un tânăr de la casa de copii din Alba a intrat la două facultăți de medicină

Un tânăr de la casa de copii din Alba a reușit să intre la două facultăți de medicină, acesta fiind un caz extrem de rar, în condițiile în care mai puțin de 4% din cei aflați în condiția lui reușesc să ajungă și să termine o facultate.

62204884
Mai multe universități din țară vor să condiționeze prezența fizică a studenților de vaccinare sau de testare

După un an de studiu online, universitățile se pregătesc să reia cursurile față în față.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.