Cursurile de etică şi integritate academică pentru studiile de masterat şi doctorat, obligatorii din următorul an universitar

61936939

Noul ministru al Educaţiei a aprobat marţi un ordin care prevede includerea în planurile de învăţământ, pentru toate programele de studii universitare organizate în instituţiile de învăţământ superior, a cursurilor de etică şi integritate academică. ​

Mai exact, începând cu anul universitar 2018-2019, cursurile de acest tip devin obligatorii în cadrul studiilor universitare de masterat şi doctorat, deoarece în aceste cicluri de studiu creaţia individuală şi cercetarea ştiinţifică au o pondere majoritară, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Pentru studiile universitare de licenţă, cursul are deocamdată caracter opţional, întrucât partea de creaţie are o pondere mai mică, precizează ministerul.

"Adoptarea acestui ordin are rolul de a asigura, în mod structurat, pentru promoţiile viitoare, începând cu anul I de studii, cunoştinţele şi deprinderile necesare unei activităţi academice şi de cercetare, în acord cu cerinţele eticii şi deontologiei universitare. În acest context, ordinul completează cadrul normativ existent, care până acum prevedea doar obligativitatea evaluării lucrărilor ştiinţifice sub aspectul eticii universitare, fără ca anterior să fie dobândite, în mod obligatoriu, competenţele necesare pentru cei care le redactează. Documentul a fost elaborat cu scopul unei implementări coerente şi unitare a Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2016-2020 şi se fundamentează inclusiv pe dispoziţiile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Conform legii, instituţiile de învăţământ superior adoptă un cod de etică şi deontologie profesională universitară, care include obligatoriu şi „măsurile educaţionale, administrative şi tehnice care se iau pentru garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat, articolelor ştiinţifice sau a altor asemenea lucrări, precum şi sancţiunile aferente”, a transmis, marţi seară, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), potrivit news.ro

În acelaşi comunicat, reprezentanţii MEN spun că ministrul Valentin Popa "este adeptul abordării Toleranţă 0 faţă de abaterile de la normele de etică şi deontologie universitară, iar emiterea acestui ordin constituie primul pas din mandatul său în această direcţie".

Cu o zi în urmă, Valentin Popa declara, la ieşirea de la audierea în comisia parlamentară în care a primit avizul pentru funcţia de ministru al Educaţiei, că se discută prea mult despre plagiate şi că sunt umbrite astfel valorile învăţământului românesc.

"Am avut întotdeauna absolvenţi extraordinari care au plecat în străinătate. Este păcat cu umbrim valorile învăţământului prin scoaterea în evidenţă a unor elemente nu atât de importante, precum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult despre de 0,1% din tezele de doctorat care ar fi plagiate", a declarat Valentin Popa.

El a spus că nici legea nu este clară în domeniul plagiatelor: "Nici legea după care ar trebui sa îi condamnăm nu este chiar perfectă, nu prevede legea că trebuie ghilimele la un text pe care îl preluăm, sau citarea imediată după el, deşi azi cercetătorii noştri aşa fac. Nici eu nu am învăţat în facultate să fac în acest mod, citarea era la final, dar nu să o faci imediat lăngă text".

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61919820
BACALAUREAT 2018. Luni încep înscrierile pentru examenul de BAC, prima sesiune

BACALAUREAT 2018. Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune încep luni 29 ianuarie și durează până pe 2 februarie 2018.

61936712
Județele din România în care cele mai multe școli au toaleta în curte

Într-o ţară în care sistemul de învăţământ este în haos, nici condiţiile de care beneficiază copiii nu sunt un motiv de laudă. Două din zece şcoli au toaleta în curte.

61936294
Supraaglomerați de la vârste fragede. Avertismentul psihologilor pentru părinți

8 din 10 elevi de școală primară au cel puţin o activitate extra-școlară. Iar în mediul urban devine obişnuinţă ca un copil de nici 10 ani să aibă zilnic ceva de făcut, după terminarea orelor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 20h55m12s260
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.