Theodor Paleologu: Este dezastruos şi arată în ce hal a ajuns învăţământul superior românesc

61926419

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu l-a criticat marţi pe noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, atât din cauza greșelilor de exprimare, cât și din cauza acțiunilor acestuia din trecut.

„Pamblica o mai putem trece cu vederea. Partea proastă este că exprimarea noului ministru este troglodită într-un mod continuat, nu sunt nişte greşeli izolate, datorate emoţiei.

Foarte gravă este de fapt apologia plagiatului. Este absolut scandalos. Unii dintre rectorii care au semnat pentru noul ministru al Educaţiei sunt ei înşişi acuzaţi de plagiat. Asta este extrem de grav, apologia plagiatului făcută de noul ministru. Nu că ar fi mai rău decât precedentul. Să nu uităm că Liviu Pop s-a dedat unor josnicii fără nume, pentru a masca plagiatul lui Victor Ponta în 2012. Deci la urma urmei e din lac în puţ, suntem între miniştri comparabili”, a spus Paleologu la RFI, potrivit News.ro.

Noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, a afirmat la audierile din comisiile parlamentare că au existat progrese în învăţământ şi că e păcat să scoatem în evidenţă „elemente nu atât de importante, cum ar fi plagiatele”.

De asemenea, Valentin Popa a susţinut că termenul „pamblică” folosit de el este un regionalism din Moldova.

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu îi critică de asemenea pe rectorii care au semnat o scrisoare de susţinere a noului ministru al Educaţiei - un lucru „de o tristeţe infinită”, în opinia sa.

„Ce mi se pare cel mai trist şi dezgustător este atitudinea rectorilor de la 30-45 de universităţi din ţară şi modul în care este redactată acea scrisoare trimisă nu se ştie către cine. Asta mi se pare cel mai grav, de fapt, că nu mai e vorba aici de PSD, e vorba de decăderea totală a învăţământului superior românesc. Nişte rectori se pretează la o asemenea josnicie şi platitudine. Asta într-adevăr este dezastruos şi arată în ce hal a ajuns învăţământul superior românesc, în ce faliment moral şi academic (...). Mie mi se pare că această scrisoare a rectorilor este de o tristeţe infinită în privinţa învăţământului în România şi a viitorului acestei ţări”, afirmă Paleologu.

Pe de altă parte, Theodor Paleologu e de părere că noul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, vrea să bage populaţia „cu capul sub apă” printr-o eventuală introducere a impozitului progresiv.

„O persoană care e articulată, adică vorbeşte omeneşte, inteligibil, Teodorovici spunea că se gândeşte la reintroducerea impozitării progresive. Karl Marx spune în manifestul Partidului Comunist care este logica impozitului progresiv şi anume de a măcina proprietatea, de a combate burghezia. Sigur că are o logică (...), asta este logica impozitării progresive, combaterea proprietăţii. Este un mod de impozitare profund nedrept (...).

Or marele rău pe care-l face PSD este în acest domeniu. Ajungem la sapă de lemn. Totul s-a scumpit, te duci la magazin, sunt produse la care s-a dublat preţul sau au creşteri de 80%-90%. Aşa că creşterile salariale sunt într-adevăr aplaudate de unii beneficiari foarte încântaţi că pe hârtie li s-a mărit salariul, dar economic este un dezastru (...). Iar ministrul Teodorovici se gândeşte să introducă impozitul progresiv, ca să ne distrugă şi mai mult, să ne bage efectiv cu capul sub apă pe noi, cei care facem ceva, producem, plătim taxe”, afirmă Paleologu.

Articol recomandat de sport.ro
Mutu, discurs tăios și o întrebare directă pentru Hagi după umilința cu Bosnia
Mutu, discurs tăios și o întrebare directă pentru Hagi după umilința cu Bosnia
Citește și...
61937651
Ce plan are noul ministru de Finanțe în privința taxelor: ”Am spus asta și în 2015”

Noul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici a dat detalii despre planurile referitoare la strategia fiscală pe care o va aplica în acest mandat.

61937460
Cabinetul Dăncilă, întâmpinat de protestatari după învestitură

Executivul condus de Viorica Vasilica Dăncilă a depus luni seară jurământul la Palatul Cotroceni și a avut deja și prima întâlnire la Palatul Victoria.

61923487
Dragnea: Un prieten al lui Paul Stănescu, trimis de Pahonţu, a spus că voi fi "executat"

Liviu Dragnea a susținut, la un post de televiziune, că a fost amenințat  că va fi executat în luna martie.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
SURSE: Nicușor Dan nu crede că premierul pe care l-a desemnat va trece de Parlament. Mesajul președintelui înainte de vot

Președintele Nicușor Dan nu crede că Siegfried Mureșan, premierul pe care l-a desemnat, va trece de votul Parlamentului, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Calin georgescu agerpres 19665776
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Aceeași măsură, dispusă și în cazul lui Ionel Rusen

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a fostului candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi a omului de afaceri Ionel Rusen. Decizia instanței este definitivă.

Telefoane
Telefoane second-hand, vândute ca fiind noi în 19 țări europene, inclusiv în România. Prejudiciu de 300 de milioane de euro

Parchetul Public European (EPPO) din Köln, Germania, efectuează percheziții și arestări împotriva unei organizații criminale suspectate că ar fi vândut peste un milion de telefoane mobile ca și cum ar fi fost noi, deși, acestea erau second-hand.