Clasa pregătitoare 2025 - ce învață copiii în clasa zero. Cum să îți pregătești copilul pentru primul an școlar

62532727

Momentul în care un copil face pasul de la grădiniță la școală este plin de emoții și întrebări. Clasa pregătitoare, cunoscută drept clasa 0, este o etapă esențială care îi ajută pe cei mici să se adapteze la mediul școlar.

Clasa pregătitoare, cunoscută și sub denumirea de clasa 0, este pasul firesc între grădiniță și ciclul primar. Iată tot ce trebuie să știi despre clasa pregătitoare și ce abilități le sunt necesare celor mici.

Când se înscriu copiii la clasa zero 

Clasa pregătitoare este momentul în care copilul tău se desprinde ușor de perioada jocului liber și începe să cunoască primele reguli ale învățării structurate, totul într-un ritm potrivit vârstei lui. Este o etapă esențială pentru viitorul său școlar, dar și o provocare pentru întreaga familie. Dacă ești în fața acestui nou început, iată un ghid complet despre ce înseamnă clasa pregătitoare în 2025, cum arată programa și cum poți susține acest proces acasă.

Clasa pregătitoare este destinată copiilor care împlinesc 6 ani până la data de 31 august a anului în curs, conform evawoodtoys.ro. Totuși, există și cazuri în care micuții de 5 ani pot fi înscriși, cu condiția să fie evaluați psihosomatic și să primească acceptul specialiștilor. În mod ideal, copilul ar trebui să fie pregătit emoțional și cognitiv pentru această etapă, în care jocul și învățarea merg mână în mână. În 2025, accentul cade pe adaptarea treptată a copiilor la mediul școlar, pe stimularea creativității și pe dezvoltarea abilităților esențiale pentru anii care urmează.

Ce materii fac și ce învață copiii la clasa zero

Curriculumul pentru clasa pregătitoare este structurat pe patru mari direcții de dezvoltare: socio-emoțională, cognitivă, motrică și personală. Scopul este de a sprijini copiii să se exprime, să colaboreze, să gândească logic, să își coordoneze corpul și să se adapteze regulilor unei comunități.

De exemplu, în plan socio-emoțional, copilul învață să-și recunoască și gestioneze emoțiile, să aibă încredere în sine și să interacționeze cu cei din jur într-un mod pozitiv.

În plan cognitiv, i se stimulează gândirea logică, imaginația și abilitatea de a rezolva probleme simple.

Dezvoltarea motrică presupune activități fizice, iar cea personală se axează pe formarea unor obiceiuri sănătoase și a unui comportament responsabil.

Programele școlare sunt elaborate clar, cu obiective generale și specifice, însoțite de exemple concrete și sugestii pentru desfășurarea orelor. Dascălul joacă un rol esențial în acest proces: el adaptează metodele de predare în funcție de nivelul clasei și de nevoile fiecărui copil.

Fiecare disciplină vine cu un set de competențe generale și specifice pe care elevul trebuie să le atingă. Așadar, în clasa pregătitoare nu vorbim despre note sau calificative, ci despre deprinderi formate treptat, într-un mod jucăuș, dar structurat.

Ce învață copiii la matematică

La matematică, copiii încep cu noțiuni simple, dar esențiale. Învățătorii urmăresc ca, până la finalul anului, micuții să știe să numere până la 31, să compare numere, să adune și să scadă în limite mici.

Se pune accent și pe recunoașterea figurilor geometrice precum cercul, pătratul sau triunghiul, dar și pe orientarea temporală – zilele săptămânii, lunile anului, noțiuni de calendar. În plus, copiii învață să recunoască bancnotele românești, un prim pas către educația financiară.

Ce învață copiii la Limba română

Limba română, sub forma Comunicării în limba română, este axată pe dezvoltarea limbajului oral, recunoașterea sunetelor și formarea deprinderilor de scriere. Totul începe cu jocuri de rol, povești, desen și exprimare liberă, urmate apoi de exerciții de trasare a liniuțelor și bastonașelor, primele încercări de litere și silabe. Spre sfârșitul anului, un copil bine pregătit ar trebui să recunoască și să scrie literele alfabetului, să citească silabe și cuvinte simple și să redea povestiri scurte în cuvintele proprii.

Ce alte materii vor studia cei mici

Dar clasa 0 nu înseamnă doar matematică și română. Din orar fac parte și alte discipline importante, care completează formarea copilului. La muzică și mișcare, cei mici cântă, dansează și învață să bată ritmul sau să identifice sunete. La arte vizuale și abilități practice, se lucrează cu materiale diverse pentru a încuraja creativitatea și îndemânarea.

Educația fizică aduce mișcare și coordonare, în timp ce dezvoltarea personală ajută copiii să înțeleagă emoțiile, să respecte reguli și să coopereze cu ceilalți.

O disciplină opțională, dar importantă, este religia. Participarea nu este obligatorie, iar părinții pot opta să nu-și înscrie copilul la aceste ore printr-o cerere scrisă. De asemenea, în program poate fi introdusă și o limbă străină, de regulă, engleza, pentru familiarizarea timpurie cu noțiuni de vocabular de bază.

Orarul pentru clasa pregătitoare este gândit astfel încât să nu obosească copilul. În medie, micuții petrec între 19 și 20 de ore pe săptămână la școală, iar structura este adaptată vârstei lor.

În general, sunt programate 5 ore de comunicare în limba română, 4 ore de matematică și explorarea mediului, câte 2 ore pentru educație fizică, muzică și mișcare, arte vizuale și dezvoltare personală, 1 oră de limbă modernă, 1 oră de religie și 1 oră opțională.

Chiar dacă nu primesc teme acasă, este esențial ca procesul educațional să continue într-o manieră relaxată și distractivă și în afara școlii. Cititul poveștilor împreună, desenul, jocurile de rol, micile exerciții de numărat sau recunoașterea formelor în casă sau în parc sunt modalități excelente de consolidare a cunoștințelor. Nu e nevoie de presiune sau de lecții clasice, ci de implicare și prezență activă în viața copilului.

Pentru părinți, începutul clasei pregătitoare vine și cu provocări logistice. Trebuie ales un ghiozdan potrivit, care să nu fie prea greu și să aibă compartimente practice. De asemenea, învățătorul le va transmite o listă cu materiale necesare, de la creioane, carioci și plastilină până la caiete și mape pentru activități. Este important ca părintele să fie informat și să colaboreze deschis cu dascălul, pentru a înțelege exact care sunt nevoile copilului în fiecare etapă.

Cunoștințe și abilități pe care ar trebui sa le aibă copiii când încep școala

Deschiderea către lumea școlii este un pas uriaș pentru orice copil, iar clasa pregătitoare, cunoscută și ca „clasa 0”, marchează această etapă importantă. Trecerea de la grădiniță la școală poate fi mai blândă și mai naturală atunci când cei mici pornesc la drum cu un set de abilități esențiale. Fără să vorbim despre performanță, ci despre un start sănătos în educație, iată ce e bine să știe sau să poată face un copil când începe școala.

În primul rând, contează mult dacă poate comunica clar. Un copil pregătit pentru clasa 0 reușește să își exprime nevoile, emoțiile, dar și să înțeleagă ce i se cere. Participarea activă la conversații, abilitatea de a asculta și de a răspunde coerent sunt lucruri simple, dar foarte utile în mediul școlar. Nu este obligatoriu să știe litere sau cifre, dar este un plus dacă a fost expus deja la povești, poezii și jocuri care îi dezvoltă vocabularul.

Tot în această etapă, e important să fie atent pentru câteva minute la o sarcină. Aici ne referim la activități precum coloratul, jocurile de construit sau identificarea formelor. Toate acestea îl pregătesc să urmeze un ritm de lucru, să își concentreze atenția și să recunoască elemente de bază din universul literelor și al cifrelor.

Dincolo de partea cognitivă, partea emoțională și socială este poate chiar mai relevantă. Copiii care pot colabora cu alți colegi, care știu să aștepte rândul, să împartă jucăriile și să accepte regulile se adaptează mai ușor la cerințele unei clase. La fel de important este și modul în care gestionează emoțiile, fie că e vorba de bucurie, supărare sau frustrare.

Un copil pregătit pentru școală este și un copil care se descurcă singur în situațiile de bază. Poate să se îmbrace, să mănânce, să meargă la toaletă sau să își aranjeze ghiozdanul fără ajutor. Această autonomie crește încrederea în sine și reduce anxietatea în primele zile de școală.

Pe lista abilităților de care are nevoie se mai află și cele motorii. De la trasarea unor linii simple sau tăiatul cu foarfeca, până la sărituri sau jocuri în aer liber, toate contribuie la dezvoltarea fizică și coordonarea necesară pentru activitățile școlare.

Nu în ultimul rând, este esențial ca cel mic să fie curios. Dorința de a descoperi, de a pune întrebări și de a înțelege ce se întâmplă în jurul lui este baza unui parcurs școlar sănătos. Nu trebuie să știe tot, dar e important să își dorească să afle.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Celebra cântăreață din România formează un cuplu cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani! Fiul ei este legitimat la FCSB
GALERIE FOTO Celebra cântăreață din România formează un cuplu cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani! Fiul ei este legitimat la FCSB
Citește și...
„Am căutat mai multe țări, dar România a câștigat”. De ce a ales un tânăr sirian să vină la facultate în Timișoara

Creşte interesul studenţilor străini pentru universităţile de la noi. Aproape 90.000 de tineri .au aplicat pentru un loc într-o unitate de învățământ superior românească.

Elevii care stau de mici pe rețelele de socializare vor avea rezultate mai proaste la școală. Ce arată un studiu

Elevii care îşi fac conturi pe rețelele sociale în școala primară au note mai mici la examenele de la final de gimnaziu, în special la științe și citire.

România, pe podium în SUA. Elevi de la Colegiului „Tudor Vianu” au obținut 39 de medalii la Olimpiada NEO Science

Au înlocuit vacanța cu probleme de fizică, matematică și informatică, iar munca lor a fost răsplătită. Elevii Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu”, din București, s-au întors din SUA cu un palmares impresionant.

Recomandări
Primele efecte după scufundarea barjelor în Dunăre. Câte zile de funcționare a primit în plus reactorul de la Cernavodă

Operațiunea de scufundare a celor 4 barje, în Dunăre s-a încheiat, iar primele efecte se văd, la Cernavodă. Nivelul apei a crescut, cu 4 centimetri în dreptul pompelor de răcire ale Unității 2. 

Cum ar fi ajuns un clip despre „ambulanța neagră” să ducă la atacul cu bâte și topoare din Cluj. Trei tineri, reținuți

Incident șocant petrecut, într-o localitate din județul Cluj. O salvare în misiune a fost atacată de niște localnici, cu bâte și topoare. 

Noi reguli pentru trotinetele electrice în București. Amenzi de până la 5.000 de lei pentru cei care le încalcă

Trotinetele electrice vor avea reguli mult mai stricte în București. Dacă în Sectorul 1, acestea au fost interzise în parcuri, și la locurile de joacă și Primăria generală pregătește un regulament nou, pentru cele de închiriat.