Cum ne afecteaza zilele fara soare

61609567

Zilele fără soare, însoţite frecvent de scăderea presiunii atmosferice, pot favoriza depresiile sezoniere, întâlnite şi la persoanele care muncesc în interior, la lumină artificială,

şi ies afară doar seara sau noaptea, spune dr. Rodica Năstase, şef de secţie la Spitalul de Psihiatrie "Al. Obregia".

Explicaţiile medicului vin în contextul celor 30 de zile fără soare în Bucureşti, aceasta fiind, potrivit meteorologilor, cea mai lungă perioadă de acest fel din ultimele trei decenii.

"Pentru multă lume, trecerea de la un anotimp la altul sau zilele fără soare dau majorităţii populaţiei o modificare a dispoziţiei. În limbajul de toate zilele, oamenii îi spun astenie. De fapt, este vorba despre modificări biochimice care se petrec la nivelul metabolismului celular şi care constau, în special, într-un dezechilibru al melatoninei, substanţă care este direct implicată în menţinerea unei dispoziţii optime. Acest dezechilibru este favorizat şi de zilele fără soare, dar şi de izolarea în casă sau la birou în faţa computerului, a televizorului cât este ziua de mare, indiferent dacă afară este sau nu soare", explică dr. Rodica Năstase.

Potrivit medicului, condiţiile meteo provoacă, pe de o parte, depresii sezoniere, iar pe de alta accentuează depresiile deja constituite, care, deşi sub tratament, au nevoie de o nouă examinare psihiatrică, pentru reevaluarea schemei de tratament.

"Sunt anumite boli care, primăvara şi toamna, se agravează, fiind vorba, printre altele, despre ulcere, gastrite, reumatism şi, bineîneţeles, anumite suferinţe psihice. Condiţiile meto, nu norii ca atare, ci şi alte fenomene, precum scăderea presiunii atmosferice, concură pentru instalarea unei stări depresive sezoniere", a mai spus dr. Năstase.

Specialistul a adăugat că, date fiind seriile de zile noroase din ţările nordice, acolo fost inventate şi funcţionează remedii cum ar fi dispozitivele de reflexie a razelor solare şi de concentrare a acestora în spaţii deschise unde oamenii vin şi stau câteva ore pe zi.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61617191
Topul starurilor de "prima pagina": Cine a fost desemnata "regina tabloidelor"
 Starleta Kim Kardashian a fost desemnată "regina tabloidelor" din Statele Unite ale Americii, în topul anual realizat de publicaţia Vanity Fair, după ce a apărut pe copertele a 34 de reviste.
61613340
De ce nu e bine sa faceti mai mult de doua dusuri zilnic: VIDEO
Igiena este primul pas pentru o stare buna de sanatate. Se face insa dupa reguli. Spre exemplu, mai mult de 2 dusuri zilnice inseamna mediul propice pentru infectii.
61613335
Anuntul este cu adevarat ingrijorator: Oricine poate sa-ti asculte telefonul mobil!
Un raport din Australia publicat sambata dezvaluie niste informatii infricosatoare pentru cei care doresc ca orice convorbire pe telefonul mobil sa fie privata.