Ziua de 1 Mai, petrecută printre animale. Surpriza de care au avut parte românii care au mers la Grădina Zoo din București

×
Publicitate

De 1 Mai a fost petrecere la grădina zoologică din Capitală. Sute de copii au venit să vadă animalele și au rămas la picnic. Organizatorii le-au pregătit diverse activități și ateliere de pictură.  

Copiii au încercat să stea de vorbă cu animalele. Jaguarul a fost în centrul atenției și s-a lăsat admirat. Drept dovadă, s-a plimbat minute în sir pe lângă gardul de protecție.

Copil: „N-am fost niciodată aici. Am văzut tigrul și leopard. Credeam că o să fie mai mici decât mine”.

După ce toate speciile de animale au fost admirate, familiile s-au relaxat la picnic, pe pături sau în hamace. În plus, au primit și gustări din partea organizatorilor.

Adult: „Noi am ieșit să ne distrăm, să ne plimbăm și să vedem animale. Nu știam că o să primim și mâncare. Avem banane, portocale”.

Adult: „Ne place că ne-am reîntâlnit. Am primit câteva gustărele și le mâncăm împreună”.

Adult: „Activități în aer liber în principiu și poate ajungem și noi la Obor să mâncăm niște mici”.

La Gradina Zoologică din București sunt peste 4.000 de exemplare de animale. Le puteți descoperi în fiecare zi cu copiii între orele 10 și 17.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62446104
Cel mai bun loc din România pentru iubitorii de parapantă. Zona permite o decolare perfectă

Cine dorește să își simtă pulsul are de unde alege. În multe locuri din țară se practică sporturi extreme și numărul amatorilor crește.

62446051
Locul în care oamenii s-au îngrămădit de 1 Mai. S-au trezit de dimineață ca să prindă loc

Cei care nu au ajuns la munte sau la mare, au marcat ziua de 1 mai la un grătar aproape de casă. În zonele verzi din jurul orașelor, oamenii au venit pregătiți pentru marea sărbătoare a micilor.

62446071
Reacția unor tinere care au ajuns pentru prima dată în Vama Veche, de 1 Mai

În ciuda vremii mohorâte, pe litoral s-a dat startul nopților albe. Mii de tineri care au ajuns în Vama Veche au cântat și s-au bucurat de atmosfera de vacanță.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.