Zeci de mii de credincioși au fost la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului. Unii merg pe jos spre casă, zeci de km

×
Publicitate

Au fost ore încărcate de emoție la mănastirea Nicula, din Cluj, la cel mai mare pelerinaj ortodox organizat de Sfânta Maria Mare.

După nopți și zile de post și rugăciune, pelerinii s-au închinat la icoana considerată făcătoare de minuni, iar joi au participat la liturghie. Căldura de august i-a încercat însă pe mulți.

Momentul în care icoana Maicii Domnului a fost scoasă din Biserică pentru a fi purtată în procesiune a fost așteptat cu emoție de 25.000 de pelerini. Veniți de la kilometri distanță unii au dormit sub cerul liber, chiar în curtea mănăstirii.

În semn de smerenie, oamenii au înconjurat mănăstirea pe coate și în genunchi și au îndreptat rugăciuni fierbinți către Maica Domnului.

Femeie: „Maica Domnului face minuni. Am venit de la Lăpuș pe jos. Am pornit miercuri dimineața la ora 5 de la biserică și am venit împreună cu vreo 70 de persoane.”

O femeie a vrut să împărtășească experiența cu cei dragi de acasă.

Femeie: „Am fata la București și pentru ea fac și ei îi place aici. La început atâta am plâns, eram cu sufletul trist și ușor ușor mi s-a vindecat sufletul și mă simt foarte bine.”

Doi tineri din Statele Unite au decis să-și petreacă luna de miere încercând să descopere credința ortodoxă. Și au fost sfătuiți să ajungă în România.

Bertrand și Emma: „E minunat câte eforturi fac oamenii ca să se întâlnească cu Maica Domnului, în acest mod profund personal.”

Dimineața toți au participat la Sfânta Liturghie.

Fată: „E foarte frumos, în fiecare an venim. Ne place să ascultăm slujba”.

Temperaturile ridicate au fost o încercare în plus. Peste 150 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău.

Mai ales din cauza soarelui dogoritor, mulți dintre pelerini și-au strâns bagajele și au pornit înspre case chiar înainte de încheierea slujbei. Unii vor parcurge drumul de zeci sau sute de kilometri spre casă pe jos

Câțiva pelerini au plecat pe jos până acasă la Târgu Lăpuș. Aveau la ei bucate de post împărțite de voluntari.

Tânăr: „Pe jos, 80 km. Până vineri seară suntem acasă”.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62475333
România cere ajutor de la UE pentru a-i ajuta pe fermierii afectați de secetă: ”Este mai grav decât în anii trecuți”

România a cerut ajutorul Comisiei Europene pentru a-i ajuta pe fermierii afectați de secetă. Am avea nevoie de cel puțin 75 de milioane de euro doar pentru a da compensații pentru culturile înființate în toamna anului trecut. 

62475356
După recalculare, pensia medie din sistemul public va fi mai mare decât salariul minim net pe economie, de aprox. 2.300 lei

Recalcularea pensiilor s-a încheiat, iar potrivit autorităților 3,8 milioane de vârstnici vor primi mai mulți bani. Restul rămân cu aceleași sume, deși după ultimele socoteli unii ar fi luat chiar mai puțin.

62475332
Produsele pentru femei cumpărate de pe Shein și Temu au substanțe toxice și de sute de ori peste limita maximă admisă

Accesoriile pentru femei vândute de unele dintre cele mai populare firme de cumpărături online din lume conţin substanţe toxice uneori de sute de ori peste niveluri acceptabile, au anunțat miercuri autorităţile din Seul.  

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.